logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 21-27 decembrie 2019

Imagine din galeria Agerpres

Depunerea jurământului de învestitură în funcţie pentru al doilea mandat de către preşedintele Klaus Iohannis, manifestările de comemorare a eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, sărbătorirea de către credincioşii creştini a naşterii Domnului (Crăciunul), precum şi asumarea răspunderii Guvernului asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020, pe legea bugetului asigurărilor sociale pe 2020 şi asupra modificării OUG 114/2018 sunt doar câteva dintre cele mai importante evenimente interne ale săptămânii 21-27 decembrie 2019.

POLITIC

* Preşedintele Klaus Iohannis a depus, la 21 decembrie 2019, jurământul de învestitură în funcţie pentru al doilea mandat, în faţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Mandatul preşedintelui este de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurământului de învestitură în funcţie.

* Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Asociaţia "21 decembrie 1989", Asociaţia "Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989 Timişoara", Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au fost decorate, la 21 decembrie 2019, de către preşedintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.

* Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat la 22 decembrie 2019, la Ateneul Român, că vinovaţii de la Revoluţia din decembrie 1989 trebuie să fie aduşi în faţa justiţiei, şi a făcut un apel către toţi românii "să vorbească clar şi răspicat despre Revoluţia din decembrie 1989". Şeful statului a spus că "cel mai bun antidot împotriva uitării" este evocarea faptelor, şi acum şi totdeauna, precum şi protejarea şi îngrijirea memoriei eroilor noştri.

* Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban, alături de mai mulţi membri ai Guvernului, au participat, la 22 decembrie 2019, la marşul de comemorare al eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Revoluţiei. Mai mulţi participanţi au împărţit celor prezenţi în piaţă baloane albe pe care era scris "Libertate" şi au scandat "Cinste lor, eroilor!".

* Tragediile istoriei nu trebuie uitate, pentru a nu se mai repeta vreodată, a declarat, la 22 decembrie 2019, preşedintele Klaus Iohannis, la Templul Coral din Capitală, la ceremonia de Hanuka, organizată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

* Guvernul şi-a angajat răspunderea, la 23 decembrie 2019, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020. În aceeaşi zi, Guvernul şi-a angajat răspunderea şi pe legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020 şi asupra modificării OUG 114/2018.

JUSTIŢIE

* Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut, la 23 decembrie 2019, hotărârea Tribunalului Harghita care i-a achitat pe inculpaţii din dosarul Ţăndărei - o reţea acuzată că trimitea copii la cerşit în Marea Britanie - ca urmare a intervenirii prescripţiei penale a faptelor. Dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş în luna noiembrie 2018, iar de atunci până la pronunţarea hotărârii s-au scurs 11 termene de judecată.

* Bogdan Olteanu, fostul preşedinte liberal al Camerei Deputaţilor, a fost condamnat, la 24 decembrie 2019, de Tribunalul Bucureşti, la şapte de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Instanţa a mai dispus confiscarea contravalorii în lei a sumei de un milion de euro, reprezentând suma traficată.

* Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, la 24 decembrie 2019, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. În acelaşi dosar, fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare. De asemenea, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit 3 ani şi 9 luni închisoare cu executare, iar Narcisa Iorga, fost membru CNA, a fost condamnată la 3 ani închisoare.

* Cinci persoane şi-au depus candidatura pentru numirea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a informat, la 24 decembrie 2019, Ministerul Justiţiei. Acestea sunt: Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru, Nistor Călin. De asemenea, cinci persoane şi-au depus candidatura pentru numirea procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, respectiv: Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu. La aceeaşi dată, opt persoane s-au înscris în cursa pentru numirea procurorului-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acestea sunt: Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu - Marian Drilea - Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache, Răzvan Horaţiu Radu.

* Curtea de Apel Bucureşti a respins, la 24 decembrie 2019, cererea autorităţilor din Turcia privind extrădarea preşedintelui Şcolilor Lumina din România, Fatih Gursoy. Decizia nu este definitivă.

SĂNĂTATE

* Un bărbat din judeţul Neamţ are, începând din 25 decembrie 2019, patru rinichi, după ce medicii de la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" din Iaşi au efectuat, în premieră pentru unitatea medicală, un transplant renal, în prima zi de Crăciun. Dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul are 52 de ani, iar de cinci ani făcea dializă din cauza unei boli imunologice care a debutat în 2005. Până în 2015, când a început dializa, bărbatul a urmat tratament medicamentos. Operaţia a durat nouă ore.

CULTE

* Creştinii ortodocşi, catolici şi protestanţi au sărbătorit, la 25 decembrie 2019, naşterea Domnului (Crăciunul). "Crăciunul este sărbătoarea darurilor spirituale şi materiale", a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, la sărbătoarea Naşterii Domnului. Înaltul ierarh a oficiat slujba Sfintei Liturghii împreună cu părintele Qais, Episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în ţara noastră şi cu Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul.

MEDIA

* Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, la 27 decembrie 2019, decretul de decorare post-mortem a ziaristului Mihai Creangă, cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Jurnalistul Mihai Creangă a decedat la 25 decembrie 2019, la vârsta de 77 de ani. El a făcut parte dintr-un grup de patru ziarişti de la publicaţia "România Liberă" care în 1989, cu aproape un an înainte de căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu, au încercat să tipărească un ziar liber.

ECONOMIE

* "România intră în anul 2020 cu buget, fără majoritatea măsurilor introduse prin OUG 114, iar deficitul bugetar a fost acoperit cu împrumuturi din piaţă la dobânzi în scădere", a scris, la 24 decembrie 2019, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

SOCIAL
* Marele premiu de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în urma tragerii din 22 decembrie 2019, acesta având o valoare de 22,954 milioane lei (peste 4,8 milioane euro), a informat, la 23 decembrie 2019, Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 30-023 din Satu Mare şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de doar 14,50 lei.

SPORT
* În data de 21 decembrie 2019, Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat Astra Giurgiu cu deducerea a trei puncte din clasamentul Ligii I şi a interzis dreptul de transfer de jucători al grupării CFR Cluj ca urmare a încălcării cerinţelor de monitorizare financiară, a informat site-ul oficial al FRF. AGERPRES/(Documentare - editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Explicaţie fotografie din deschidere: Doru Marieş (stg.), preşedintele Asociaţiei "21 decembrie 1989", preşedintele Klaus Iohannis (ctr.) şi premierul Ludovic Orban (dr.) participă la Marşul ''Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!'', organizat în cadrul manifestărilor de comemorare a 30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 - Bucureşti, 22 decembrie 2019

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-09-2026 11:00

DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)

Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo

Documentare 23-09-2026 10:00

PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân

Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi

Documentare 23-09-2026 09:30

FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)

Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean

Documentare 23-09-2026 09:00

23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)

Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po

Documentare 23-09-2026 08:00

Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)

Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus

Documentare 23-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie

Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome

Documentare 23-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie

Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern

Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co

Documentare 22-09-2026 10:00

22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)

Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.

Documentare 22-09-2026 09:00

22 septembrie - Ziua mondială fără mașini

Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.

Documentare 22-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți

Documentare 22-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie

Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-09-2026 10:00

21 septembrie - Ziua internațională a păcii

La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001

Documentare 21-09-2026 08:30

21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer

Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z

Documentare 21-09-2026 08:00

21 septembrie - Ziua Munților Apuseni

La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv