Returnarea de către Rusia a trei nave militare Ucrainei "contribuie la întărirea încrederii", apreciază preşedintele francez
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat luni returnarea de către Rusia a trei nave militare ucrainene, gest care "contribuie la întărirea încrederii" între Moscova şi Kiev, odată cu apropierea summitului asupra Ucrainei ce se va desfăşura în 9 decembrie la Paris, a anunţat Preşedinţia franceză, informează AFP.
Şeful statului francez a făcut acest comentariu în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, discuţie care a avut loc luni şi a vizat pregătirile pentru acest summit la care vor participa de asemenea preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cancelarul federal german Angela Merkel.
Moscova a predat luni Ucrainei cele trei nave de război pe care le capturase anul trecut în urma unui incident naval în Marea Neagră, a anunţat Ministerul de Externe rus.
Ucraina a insistat asupra returnării lor ca un gest de bunăvoinţă din partea Moscovei înaintea unui summit de pace în formatul 'Normandia' (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia), luna viitoare, la Paris. Armata ucraineană a confirmat returnarea navelor, iar ministrul adjunct de externe ucrainean Elena Zerkal a precizat că acestea se îndreaptă în prezent spre Odesa, conform Reuters şi Unian.
Returnarea navelor, anunţată de Moscova, este al treilea episod al detensionării relative a relaţiilor între cele două ţări de la alegerea în aprilie a fostului actor de comedie Volodimir Zelenski în funcţia de preşedinte al Ucrainei, favorabil unei relansări a dialogului.
În septembrie, un schimb masiv de prizonieri a avut loc, permiţând revenirea în Ucraina a echipajelor celor trei nave, după 10 luni de detenţie în Rusia. În plus, prima retragere a trupelor ucrainene şi a forţelor separatiste a avut loc în trei sectoare ale liniei frontului în estul ţării.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul israelian a recunoscut oficial genocidul armean, negat de Turcia
Guvernul israelian a aprobat duminică în unanimitate recunoașterea genocidului armean, negat de Turcia, a anunțat Ministerul israelian de Externe într-un comunicat, relatează AFP și dpa. 'Decizie istorică: guvernul israelian a aprobat în unanimitate propunerea ministrului (de externe) Gideon Saar de recunoaștere a genocidului armean',
Arabia Saudită: 14 morți în urma prăbușirii unui elicopter aparținând gigantului petrolier Aramco
Paisprezece cetățeni saudiți și-au pierdut viața duminică în urma prăbușirii unui elicopter aparținând gigantului petrolier Saudi Aramco în Ras Tanura, estul Arabiei Saudite, a informat agenția oficială de presă saudită SPA, relatează AFP și Reuters. 'O sursă oficială din cadrul Ministerului Energiei a anunțat că duminica, 28 iunie 2026,
Șeful diplomației iraniene spune că doar Teheranul va face posibilă reluarea traficului prin strâmtoarea Ormuz
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a susținut duminică, la Bagdad, că țara sa este singura responsabilă pentru ca traficul în strâmtoarea Ormuz să revină la nivelurile anterioare războiului început la sfârșitul lunii februarie și a avertizat că orice altă intervenție 'va întârzia redeschiderea' sa, transmite EFE.
Irakul propune să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran și țările din Golf
Ministrul irakian de externe Fuad Hussein a declarat duminică că țara sa dorește să fie gazda unei posibile întâlniri de reconciliere între Iran și țările din Golful Persic, afectate de atacuri din partea Teheranului încă de la începutul războiului declanșat de Statele Unite și Israel împotriva sa, transmite EFE. 'Printr
China a efectuat o patrulă aeriană comună cu Rusia în Marea Chinei de Est
Forțele armate ale Chinei și Rusiei au efectuat sâmbătă o patrulare aeriană deasupra Mării Japoniei, Mării Chinei de Est și Oceanului Pacific de Vest, au raportat duminică mass-media de stat chineze, citând Ministerul Apărării de la Beijing, transmite duminică EFE. Cele două țări au desfășurat aceste manevre cu scopul de a 'demonstra hotăr&acir
UE condamnă atacurile iraniene împotriva Bahrainului și cere Iranului să respecte acordul convenit cu SUA
Uniunea Europeană a condamnat sâmbătă seara ultimele atacuri iraniene împotriva Bahrainului și a cerut Iranului să 'respecte pe deplin' memorandumul de înțelegere pentru a pune capăt războiului semnat săptămâna trecută cu Statele Unite, informează duminică EFE. 'Uniunea Europeană condamnă cu fermitate ultimele atacuri cu dro
Bahrain și Kuweit denunță noi atacuri iraniene, iar Manama cere 'acțiune internațională'
Bahrain și Kuweit au afirmat duminică că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o 'acțiune internațională' pentru a opri 'agresiunile iraniene', informează EFE.
Cel puțin doi răniți la Kiev după un atac nocturn rusesc cu rachete și drone
Forțele aeriene ucrainene au raportat un atac rusesc lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică cu opt rachete de diferite tipuri și 142 de drone diferite, un bombardament soldat cu cel puțin doi răniți în capitala Ucrainei, transmite EFE. Conform unui raport al forțelor aeriene ale Ucrainei pe canalul lor de Telegram, 132 dintre ținte - 125
Rusia: Un mort și un incendiu la o rafinărie în atacuri ucrainene în regiunea Krasnodar
O persoană a fost ucisă și alta rănită duminică, într-un atac 'masiv' cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, unde a izbucnit un incendiu la o rafinărie, a anunțat guvernatorul regional Veniamin Kondratiev, transmite AFP. 'Regiunea Krasnodar a fost ținta unui atac masiv efectuat de dronele inamice. La Slaviansk-pe-Kub
Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că Washingtonul ar putea să își intensifice ofensiva militară dacă Teheranul continuă atacurile până la punctul în care Republica Islamică 'va înceta să existe', transmite duminică EFE.
Italia: Soțul Eugeniei Roccella, ministrul familiei, dat dispărut într-un lac
Soțul Eugeniei Roccella, ministrul italian al familiei, este dat dispărut în lacul Vico, situat la circa 80 km nord-vest de Roma, au relatat sâmbătă seara mass-media italiene, notează AFP. Luigi Cavallari se afla la bordul unei ambarcațiuni împreună cu soția sa când a dispărut în apă fără să reapară.
Serbia: Președintele Vucic anunță că va demisiona în curând și că vor urma alegeri generale anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona peste câteva săptămâni, și a anunțat alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, transmite Reuters. 'Voi mai fi președinte doar vreo două săptămâni și apoi voi demisiona',
Ministrul israelian al apărării spune că armata a primit ordin să se pregătească pentru o 'ședere prelungită' în Liban
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat sâmbătă că armata a primit ordin să se pregătească pentru o 'ședere prelungită' în zona pe care o ocupă în sudul Libanului, la o zi după acordul-cadru încheiat între Liban și Israel pentru încetarea ostilităților, transmite AFP. 'Prim-minis
Liderul Hezbollah califică acordul-cadru Israel-Liban drept o 'gravă eroare'
Liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, a calificat sâmbătă drept o 'gravă eroare' acordul semnat vineri de Liban și Israel sub auspiciile Statelor Unite, considerându-l 'nul și neavenit', transmite AFP. 'Acordul-cadru de la Washington este umilitor, rușinos și reprezintă un abandon de suveranitate', a declar
#Ucraina: Un avion ucrainean MiG-29 s-a prăbușit în regiunea Poltava; pilotul s-a catapultat în siguranță
Un avion de luptă MiG-29 al forțelor aeriene ucrainene s-a prăbușit în timpul nopții în regiunea Poltava din centrul Ucrainei, transmite dpa, citând un anunț oficial. Pilotul s-a catapultat în siguranță și în prezent primește îngrijiri medicale, au precizat forțele aeriene ucrainene. Incidentul a avut loc &ici












