logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 28 octombrie - 1 noiembrie 2019

Imagine din galeria Agerpres

Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Orban în comisiile de specialitate ale Parlamentului, înscrierea patronului Realitatea TV Cozmin Guşă în PSD, pierderea licenţei de emisie de către televiziunea Realitatea TV, începerea celei mai importante manifestări cu profil agricol din România, Indagra 2019, greva minerilor de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, comemorarea a patru ani de la incendiul din clubul Colectiv, moartea cântăreţului Mihai Constantinescu, precum şi evoluţia Simonei Halep la Turneul Campioanelor de la Shenzen (China) reprezintă o parte dintre cele mai importante evenimente interne, desfăşurate în intervalul 28 octombrie - 1 noiembrie 2019.

POLITIC
* Miniştrii propuşi în Cabinetul Ludovic Orban au fost audiaţi, la 29 şi 30 octombrie 2019, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, trei din cei 16 primind aviz negativ de la parlamentari. Votul pentru învestirea Guvernului Orban va avea loc la 4 noiembrie 2019, de la ora 14.00, în plenul reunit al Parlamentului.
Au primit vot favorabil în comisiile parlamentare:
- Marcel Vela - propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Senatorul Marcel Vela a declarat la audieri că se impune o reformă care să reaşeze în serviciul public structurile MAI, prin depolitizare, reprofesionalizare şi transparentizare, afirmând că "drepturile cetăţeanului sunt în faţa intereselor statului". Potrivit acestuia, documentele privind intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018 vor fi desecretizate.
- Nicolae Ciucă - propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a apreciat că "experimentele" în domeniul legislaţiei privind salarizarea şi pensiile militarilor trebuie oprite, susţinând că acestea afectează moralul şi starea de spirit în instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale.
- Ioan Marcel Boloş - propus pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene. La audieri, acesta a subliniat că riscul de dezangajare a României în alocarea fondurilor europene creşte de la an la an. "În perioada mandatului Guvernului Orban, partea de angajamente care ţin de Acordul de Parteneriat, pe de o parte, dar şi documentele programelor operaţionale, pe de altă parte, sunt o prioritate, pentru ca începând cu anul 2021 să nu mai avem întârzierile de 2, 3, 4 ani când accesăm fondurile europene. Dar nu numai atât - impactul este absolut negativ asupra perioadei de timp de implementare a proiectelor. Intrăm în criză de timp de fiecare dată şi vedem cum riscul de dezangajare nu ne iartă. De la an la an, valoarea riscului de dezangajare creşte şi se periclitează fondurile care sunt alocate României", a afirmat ministrul propus pentru Fonduri Europene.
- Victor Costache - propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii. Acesta a susţinut că prima criză din domeniul Sănătăţii care trebuie gestionată este cea a rezidenţilor. Totodată, Costache a spus că este "un fake news" informaţia potrivit căreia în programul de guvernare al PNL este prevăzută închiderea unor spitale. "A fost doar un fake news, nu este prevăzut, cel puţin pe parcursul mandatului meu şi nici în programul de guvernare al PNL, de a se închide vreun spital public din România. Comasarea este un mod de organizare", a arătat Costache.
- Bogdan Gheorghiu - propus pentru funcţia de ministru al Culturii. Acesta a afirmat că obiectivele ministeriatului său sunt pe termen scurt şi mediu, în condiţiile în care guvernul PNL este unul de tranziţie. Totodată, el a punctat că Partidul Naţional Liberal înţelege protejarea şi promovarea patrimoniului ca pe o formă de dezvoltare socială şi economică.
- Monica Anisie - propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei. Anisie a declarat în cadrul audierilor că doreşte eliminarea "culturii plagiatului" şi dezvoltarea programelor de masterat didactic. Ea a precizat că programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară ordinului de ministru dat de Daniel Breaz care prevede ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională.
- Bogdan Aurescu - propus la Ministerul Afacerilor Externe. La audieri, senatorul PSD Titus Corlăţean a acuzat PNL că a plagiat programul de guvernare al social-democraţilor în ceea ce priveşte relaţia dintre România şi Federaţia Rusă, în replică Aurescu vorbind despre nevoia de "predictibilitate" în politica externă, indiferent de "culoarea politică". ''Până la urmă, în politica externă a României trebuie să existe consens naţional, indiferent de culoarea politică a guvernelor care se succed. Trebuie să existe continuitate şi predictibilitate'', a spus Aurescu.
- Cătălin Predoiu - propus pentru Ministerul Justiţiei. Predoiu a declarat în timpul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului că de zece ani se duce o "luptă crâncenă" în jurul Justiţiei, iar România are în faţă perspectiva de a rămâne singura ţară din UE cu MCV, ceea ce ar fi o "catastrofă". El a apreciat că Secţia specială de anchetare a magistraţilor este "o soluţie proastă a unei probleme reale", subliniind însă că nu trebuie ignorat ceea ce s-a greşit în Justiţie.
- Lucian Bode - propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor. În comisii, el a anunţat că anul acesta nu se va organiza licitaţia pentru licenţele 5G. Potrivit acestuia, toate contractele de achiziţie încheiate de TAROM, în special cele pentru aeronavele în sistem leasing, vor fi analizate, în condiţiile în care noul guvern îşi propune să reducă pierderile înregistrate de această companie în ultimii ani.
- Virgil Popescu - propus pentru funcţia de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. El a spus la audieri că vor fi păstrate voucherele de vacanţă pentru bugetari şi are un proiect şi pentru mediul privat, astfel încât companiile să-şi deducă suma de 1.450 de lei din impozitul pe profit. Noul guvern va continua programul Start-Up Nation, dar va modifica criteriile de evaluare, astfel încât să se pună accent pe inovare, tehnologii noi şi performanţă antreprenorială, a mai anunţat Popescu.
- Nechita Adrian Oros - propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Ministrul propus la Agricultură a arătat că îşi va începe mandatul prin efectuarea unui audit în toate structurile instituţiei, după care se vor lua "decizii fundamentate", care pot viza redimensionarea aparatului central al MADR, schimbarea şefilor de agenţii din subordine, dar şi formarea Camerelor agricole judeţene.
- Costel Alexe - propus pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor. ''Trebuie să terminăm cu tăierile ilegale de păduri din România şi ne-am asumat că vom elabora Planul Naţional pentru Combaterea Tăierilor Ilegale, un document strategic la nivelul Guvernului care va spune stop acestui fenomen'', a afirmat Alexe. El s-a declarat împotriva unor activităţi în arii protejate, Delta Dunării sau în păduri.
- Ionuţ Stroe - propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Deputatul PNL a declarat la audieri că îşi propune o nouă Lege a Sportului şi deblocarea Legii Tineretului, aflată de un an în Parlament.
Aviz negativ au primit în comisii:
- Florin Cîţu - propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice. El a precizat în comisii că bugetul pentru 2020 va avea la bază schiţa de la Ministerul Finanţelor Publice, dar va avea accente liberale, respectiv mai mulţi bani pentru investiţii. În ceea ce priveşte votul negativ din comisii, acesta a arătat că este unul politic, subliniind că, practic, nu s-a luat nicio decizie, în condiţiile în care au fost 19 voturi ''pentru'' şi tot atâtea "împotrivă".
- Ion Ştefan - propus pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Acesta a declarat că prima măsură pe care o va lua în mandatul său va fi asigurarea plăţii tuturor facturilor pe PNDL 1 şi PNDL 2.
- Violeta Alexandru - propusă la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Ministrul propus al Muncii a afirmat în faţa comisiilor reunite din Parlament că intenţionează să elimine supra-impozitarea contractelor de muncă part-time şi a subliniat că nu se pune problema tăierii de pensii şi salarii. ''Vom menţine punctul de pensie conform prevederilor legale, cu mărirea corespunzătoare de la 1 septembrie 2020'', a mai spus ea.
La finalul audierilor, social-democraţii i-au cerut premierului desemnat, Ludovic Orban, să îi înlocuiască de urgenţă pe miniştrii propuşi care au primit avize negative din partea comisiilor de specialitate. În replică, premierul desemnat, Ludovic Orban, a spus că nu îi va retrage pe miniştrii propuşi care au primit aviz negativ.
Liderul PNL s-a declarat convins că guvernul său va trece de votul de învestire, care va avea loc luni în Parlament. El a precizat că are asigurate peste 233 de voturi, dar că negocierile vor fi continuate pentru a convinge cât mai mulţi parlamentari să voteze noul executiv şi pentru a preveni "eventuale absenţe sau dezertări".
La 28 octombrie, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că parlamentarii social-democraţi care vor participa la votul pentru învestirea noului guvern vor fi excluşi din partid.
* Patronul Realitatea TV, Cozmin Guşă, s-a înscris, la 28 octombrie, în Partidul Social Democrat, adeziunea sa fiind depusă la Organizaţia PSD Sector 1, a confirmat, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei, Dan Tudorache. Cozmin Guşă a fost secretar general al PSD în perioada 2001 - 2003, când lider al partidului era fostul premier Adrian Năstase.

AFACERI EUROPENE
* Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, la 28 octombrie, că dacă Guvernul va fi învestit pe 4 noiembrie este destul timp pentru propunerea unui comisar european din partea României, menţionând că lucrurile sunt "în grafic".
La 29 octombrie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că premierul demis, Viorica Dăncilă, i-a propus să accepte să fie candidat la poziţia de comisar european, însă a declinat propunerea, deoarece doreşte să îşi ducă mandatul la bun sfârşit.
În aceaşi zi, premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, la Cluj, că preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut să nominalizeze "urgent" persoana desemnată pentru ocuparea funcţiei de comisar european din partea României şi că aceeaşi scrisoare a primit-o şi preşedintele Klaus Iohannis. Anterior, Viorica Dăncilă a declarat că guvernul pe care îl conduce îl recomandă pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european din partea României.
Tot la 29 octombrie, preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat că premierul demis Viorica Dăncilă nu mai are nicio calitate pentru a trimite la Bruxelles o propunere de comisar european din partea României, după ce aceasta l-a nominalizat pe fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene Victor Negrescu.
La data de 31 octombrie, premierul demis Viorica Dăncilă a dezminţit, la Oradea, informaţiile apărute în mass-media privind respingerea, pentru a treia oară, a propunerii Guvernului pentru postul de comisar european.

JUSTIŢIE
* În data de 29 octombrie, procurorii militari au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, sustragere sau distrugere de probe, în legătură cu intervenţia autorităţilor la incendiul din clubul Colectiv, dar şi cu privire la ascunderea de către pompieri a imaginilor video apărute ulterior în spaţiul public. "Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus prin ordonanţa din data de 29.10.2019 începerea urmăririi penale cu privire la fapte, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, pentru a se efectua cercetări cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginile video apărute în spaţiul public, în legătură cu modalitatea de intervenţie şi acordare a primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv în seara de 30.10.2015 de către persoane care au calitatea de militar", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
* Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat, la 30 octombrie, că preşedintele USR, Dan Barna, nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar instrumentat de procurorii anticorupţie. "Ca să discutăm despre un dosar care poartă numele unei persoane trebuie ca acea persoană să dobândească calitatea de suspect sau inculpat. La acest moment, vă pot spune că persoana respectivă nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar al DNA (...)", a precizat Călin Nistor. Presa a relatat că DNA ar fi deschis un dosar penal in rem în urma investigaţiilor publicate de Rise Project privind proiecte derulate cu fonduri europene în care a fost implicată o firmă a lui Dan Barna.

ECONOMIC
* Cea mai importantă manifestare cu profil agricol din România, Indagra 2019, a început, la 30 octombrie, la Romexpo, şi reuneşte mai mult de 540 de companii din peste 25 de ţări. A XXIV-a ediţie a târgului internaţional de produse şi echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii şi zootehniei înregistrează un grad de internaţionalizare de 31% şi ocupă o suprafaţă expoziţională de 33.700 mp. În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, Romexpo împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie a României organizează cele mai importante manifestări din domeniile agricol, alimentaţie, ambalaje, băuturi alcoolice şi non-alcoolice. Este vorba despre Indagra, ˜Indagra Food & Carnexpo, Pack Show şi Expo Drink.
România poate progresa "semnificativ" printr-o mai bună utilizare a fondurilor europene destinate agriculturii, a declarat, la 30 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea Târgului Internaţional INDAGRA. "Eu cred că România poate progresa semnificativ printr-o mai bună utilizare a fondurilor europene destinate agriculturii, din care a atras până acum doar puţin peste jumătate. Recoltele bune din ultimii ani şi plăţile directe susţin agricultura, dar încă nu contribuie suficient la reducerea sărăciei şi a depopulării zonelor rurale. Trebuie să schimbăm România în bine pornind de la nevoile oamenilor şi de la dorinţa lor de a avea o viaţă mai bună", a spus Iohannis.
* Autorităţile de control depistează doar 1% din totalul tăierilor ilegale de lemn care au loc în România, respectiv 200.000 mc din cele 20 de milioane mc lemn tăiat ilegal anual în ţară, arată cel de-al 10-lea raport al Greenpeace România, prezentat la 30 octombrie într-o conferinţă de presă. Conform documentului Raportul Tăierilor Ilegale 2018, în topul eficienţei autorităţilor de control în combaterea fenomenului de tăieri ilegale în funcţie de cantităţile de lemn confiscate se află Poliţia - cu 55.393 mc, urmată de Garda Forestieră (30.415 mc) şi Jandarmeria (1.824 mc).
* Licitaţia pentru acordarea licenţelor 5G va fi organizată în prima jumătate a anului viitor, dacă se vor respecta unele condiţii cum ar fi setul de măsuri pe securitatea reţelelor de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară şi adoptarea Hotărârii de Guvern pentru preţurile de pornire şi calendarul de achitare a taxelor, a declarat, la 31 octombrie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu. Potrivit preşedintelui ANCOM, calendarul pentru licitaţie a fost public, iar instituţia pe care o conduce şi-a respectat sarcinile.

SOCIAL
* Minerii de la exploatările de cărbune Paroşeni şi Uricani, din Valea Jiului, au declanşat, la 28 octombrie, un protest spontan şi aproape o sută dintre ei s-au autoblocat în subteran, ameninţând cu greva foamei. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu ştiu ce se va întâmpla cu ei de la începutul anului viitor, când cele două mine ar urma să fie închise. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara pentru cei care nu se pot pensiona încă.
La 29 octombrie, în timp ce minerii de la exploatările Paroşeni şi Uricani au continuat protestul, reprezentanţii sindicatului, administraţia şi autorităţile judeţene au încercat să găsească o soluţie pentru dezamorsarea conflictului, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de dialog social de pe lângă Prefectura Hunedoara. În urma discuţiilor, s-a convenit ca 60 dintre minerii de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), de care aparţin cele două exploatări, să fie preluaţi de către Complexul Energetic Hunedoara (CEH), cu contracte pe durată nedeterminată, soluţionându-se una dintre revendicările protestatarilor.
În data de 30 octombrie, minerii de la Paroşeni şi Uricani au continuat protestul şi au cerut intervenţia premierului demis Viorica Dăncilă în soluţionarea revendicărilor pe care le au.
Ziua următoare, la 31 octombrie, doi dintre minerii care protestau, de patru zile, în subteranul exploatării Uricani, din Valea Jiului, au fost transportaţi cu ambulanţa la spitalul din Vulcan, după ce, la un control medical, au fost depistaţi cu o valoare foarte ridicată a tensiunii arteriale.
La 1 noiembrie, zece mineri dintre cei care s-au autoblocat, din 28 octombrie, în subteranul minelor Paroşeni şi Uricani, au avut nevoie de îngrijiri medicale la spitalul din Vulcan, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Huila", Laszlo Domokos. Potrivit acestuia, 110 de mineri continuau, la 1 noiembrie, protestul la cele două exploatări de cărbune din Valea Jiului.
* Două slujbe de pomenire săvârşite de Arhiepiscopia Bucureştilor pentru cei 64 de tineri morţi în incendiul din clubul bucureştean Colectiv au avut loc, la 30 octombrie, la patru ani de la tragedie. Primul parastas a fost oficiat în curtea Bisericii Sfântul Nicolae - Broşteni, la monumentul edificat în memoria tinerilor de Arhiepiscopia Bucureştilor, la iniţiativa Patriarhului Daniel, iar cel de-al doilea a fost săvârşit în faţa fostului club Colectiv. În paralel, în mai multe localităţi din ţară au fost aprinse lumânări şi au fost oficiate slujbe de pomenire a celor morţi în incendiul din clubul bucureştean Colectiv. Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, a declarat că la conducerea instituţiilor statului stau "aproape aceleaşi personaje care au dovedit că în cei 30 de ani de la comunism nu au schimbat absolut nimic", iar Justiţia nu se grăbeşte să găsească vinovaţi în ceea ce priveşte tragedia petrecută la Clubul Colectiv în urmă cu patru ani.

CULTURĂ
* Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a prelungit licenţa de emisie a postului Realitatea TV, în şedinţa din 29 octombrie, doar patru membri din zece votând pentru solicitarea televiziunii. Ultima zi de emisie Realitatea TV a fost la 30 octombrie. Tot la 29 octombrie, CNA a aprobat modificarea licenţei audiovizuale pentru Realitatea Plus, care va transmite programele Realitatea TV, după ce acest post a pierdut licenţa.
* Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a luat act, la 28 octombrie, de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca şi le recomandă clericilor şi credincioşilor ca, până la luarea unei decizii finale, să aştepte rezultatul subcomisiei sinodale.
* La 29 octombrie, cântăreţul Mihai Constantinescu a murit, la vârsta de 73 de ani, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde era internat din luna mai. Artistul a fost înmormântat, la 31 octombrie, la Cimitirul Ghencea Militar, dată la care preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a interpretului de muzică uşoară Mihai Constantinescu.
* Tot la 29 octombrie, traducătoarea Maşa Dinescu a murit la vârsta de 58 de ani. Era soţia poetului Mircea Dinescu şi a fost unul dintre cei mai apreciaţi traducători din dramaturgia rusă, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre din ţară.

SPORT
* La 28 octombrie, jucătoarea română de tenis Simona Halep a învins-o pe canadianca de origine română Bianca Andreescu în trei seturi, 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, într-un meci din Grupa Violet a Turneului Campioanelor, care are loc la Shenzhen (China). Două zile mai târziu, la 30 octombrie, Simona Halep a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina cu 7-5, 6-3, în al doilea meci din Grupa Violet a Turneului Campioanelor. În ultimul meci din Grupa Violet, Simona Halep a pierdut, la 1 noiembrie, în faţa cehoaicei Karolina Pliskova, cu 6-0, 2-6, 6-4, şi a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor de la Shenzhen.
* La 29 octombrie, acţionarul clubului de fotbal FC Dinamo Bucureşti, Ionuţ Negoiţă, a afirmat că este dispus să cedeze 51% din acţiuni pentru suma simbolică de un leu. Negoiţă va face acest demers în condiţiile în care cel care vrea clubul va vărsa în conturile grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare suma de 500.000 de euro, necesară pentru acoperirea tuturor datoriilor scadente la zi. El a precizat că atunci când a preluat clubul, în anul 2013, cu trei săptămâni înainte de licenţiere, a plătit cinci milioane de euro pentru acţiuni şi încă trei milioane de euro pentru a achita datoriile urgente ce trebuiau plătite pentru obţinerea licenţei şi pentru a evita retrogradarea echipei în liga a patra. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 06-04-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Naistul Gheorghe Zamfir

'Naist de renume internațional, compozitor, dirijor, muzician de marcă, poet, pictor și creator de naiuri, Gheorghe Zamfir este un simbol al României, un brand de țară, cu care ne mândrim. Socotit de presa străină cel mai strălucit reprezentant al muzicii naționale în peisajul artistic mondial, interpretul s-a bucurat de calificative surprinzătoare, chi

Documentare 06-04-2026 10:00

DOCUMENTAR: 200 de ani de la nașterea pictorului Gustave Moreau (6 aprilie)

Gustave Moreau s-a născut la Paris într-o familie bogată din clasa de mijloc, la 6 aprilie 1826. Tatăl său, arhitect, s-a asigurat că Moreau a primit o educație în domeniul clasicilor, în timp ce mama sa, o muziciană talentată, l-a adorat din cauza sănătății sale precare din copilărie. Ea și-a amintit mai târziu că a desenat neîncetat de la v&ac

Documentare 06-04-2026 09:00

6 aprilie - Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (ONU)

Ziua internațională a sportului pentru dezvoltare și pace (IDSDP), ce are ca obiectiv recunoașterea puterii sportului în stimularea schimbărilor pozitive și în depășirea barierelor și a granițelor, este marcată în fiecare an pe data de 6 aprilie, potrivit https://www.un.org/. În 2026, Zi

Documentare 06-04-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 6 aprilie

Ortodoxe Sfânta și Marea Luni (Denie); Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul; Sf. Cuv. Platonida Duminica a 5-a din Post Greco-catolice Lunea Mare. Sf. m. Eutihie al Constantinopolului; Sf. ep. m. Irineu de Sirmium. Den

Documentare 06-04-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 aprilie

Este a 96-a zi a anului 2026. Au mai rămas 269 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 48 m și apune la 19 h 49 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 08 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-04-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Psihologul Florian Ștefănescu-Goangă

Florian Ștefănescu-Goangă a fost un psiholog de prestigiu, membru corespondent al Academiei Române, politician și rector al Universității din Cluj, fiind considerat fondatorul școlii clujene de psihologie experimentală. Discipol al lui Wilhelm Wundt la Leipzig, el a jucat un rol crucial în modernizarea sistemului academic și de cercetare din România î

Documentare 05-04-2026 10:30

5 aprilie - Ziua Automobilistului

Ziua Automobilistului este marcată în fiecare an la 5 aprilie, dată la care, în 1904, a fost înființat Automobil Clubul Român, de către un grup de automobiliști amatori, constituiți în Adunarea Generală, desfășurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din București. Prima asociație a automobiliștilor din țara noastră,

Documentare 05-04-2026 10:00

DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea actorului Gregory Peck (5 aprilie)

Înalt și izbitor de chipeș, cu o prezență impunătoare și o voce profundă și rezonantă, Gregory Peck a fost unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei. Gregory Peck a apărut în peste 60 de filme de-a lungul unei cariere care s-a întins din anii 1940 până la începutul anilor 2000. Demnitatea, umanitatea și integritatea

Documentare 05-04-2026 09:30

5 aprilie - Ziua internațională a conștiinței (ONU)

Ziua internațională a conștiinței - International Day of Conscience (ONU), marcată la 5 aprilie, urmărește promovarea unei culturi a păcii prin dragoste și conștiință, menționează www.un.org. Adunarea Generală a ONU a declarat această zi cu scopul de a crea condiții de stabilitate și bunăstare, de relații pașnice și prietenoase bazate pe respectarea drepturilor omului și a l

Documentare 05-04-2026 09:00

SĂRBĂTORI: Săptămâna Pătimirilor Domnului - Săptămâna Mare

Din Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului începe Săptămâna Mare a Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, în acest an în ziua de 5 aprilie. Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare, pentru că în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și

Documentare 05-04-2026 08:30

SĂRBĂTORI: Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) (5 aprilie)

'A doua zi, mulțime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit întru întâmpinarea Lui și strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!' (Ev.: Ioan 12, 12-13) Intrarea Domnului în Ierusalim este sărbă

Documentare 05-04-2026 08:00

SĂRBĂTORI: Biserica Romano-Catolică sărbătorește Învierea Domnului (5 aprilie)

Duminică, 5 aprilie, este sărbătorită de Biserica Romano-Catolică Învierea Domnului. În perioada 2-4 aprilie Biserica Romano-Catolică a celebrat cele trei zile sfinte care preced marea sărbătoare a Învierii Domnului (Sfintele Paști). Triduumul pascal a început cu Liturghia Cinei Domnului în Joia Mare. Papa Leon al X

Documentare 05-04-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 aprilie

Ortodoxe Intrarea Domnului în Ierusalim Duminica a 6-a din Post Greco-catolice Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion Romano-catolice Învierea Domnului (Paștele)

Documentare 05-04-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 aprilie

Este a 95-a zi a anului 2026. Au mai rămas 270 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 50 m și apune la 19 h 48 m. Luna răsare la 23 h 48 m și apune la 07 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 04-04-2026 08:30

4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)

La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î