logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Casa primului primar român din Alba Iulia, tot mai degradată

Image

Casa primului primar român al municipiului Alba Iulia, Camil Velican, şi în care în decembrie 1918 au avut loc primele şedinţe de lucru ale Consiliului Dirigent - guvernul Transilvaniei desemnat de către Marele Sfat Naţional - se degradează pe zi ce trece, în loc să fie un punct de atracţie pentru cei care ajung în oraşul Marii Uniri.

Imobilul a fost construit la începutul secolului al XX-lea şi are o valoare simbolică deosebită pentru că a găzduit mai multe întâlniri ale fruntaşilor ardeleni care au discutat o serie de probleme organizatorice legate de Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, precum şi şedinţele de la Alba Iulia ale organismului desemnat drept Guvern al Transilvaniei. În ciuda acestei încărcături istorice, clădirea nu a avut şansa să se numere printre obiectivele restaurate cu finanţare acordată de autorităţile centrale în contextul Centenarului.

Situată în zona centrală a oraşului, în "partea de jos", casa a fost cumpărată în 2016, cu 120.000 de euro, de către autorităţile locale. Se preconiza atunci ca, până la 1 decembrie 2018, să fie amenajată Casa Memorială "Camil Velican". După finalizarea documentaţiei tehnice, autorităţile locale au inclus obiectivul pe lista înaintată la Guvern cu proiectele propuse pentru finanţare.

 


Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES


"L-am trecut pe (lista cu - n.r.) obiectivele pe care doream să le restaurăm. Din păcate, nu a fost finanţat atunci. (...). A fost scoasă de pe lista acelui, defunct acum, Departament Centenar. Nu s-a finanţat. (...). Am făcut toate demersurile", a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul Gabriel Pleşa.

El a menţionat că, în timpul mandatului ministrului George Ivaşcu la Cultură, i s-a promis, la sfârşitul anului trecut, că va fi unul din primele trei obiective refinanţate cu banii care nu s-au cheltuit până la 31 octombrie 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"Din păcate, atunci, Ministerul Finanţelor a luat banii care nu s-au cheltuit, pentru că aveau probleme cu deficitul şi nu s-au mai dat. În iarnă am făcut un alt drum, la noul ministru al Culturii, Daniel Breaz. S-a aşteptat bugetul. După ce a venit bugetul, se pare că nu au găsit banii necesari. Am obţinut o promisiune că, totuşi, la rectificarea bugetară de la jumătatea anului vom obţine, dacă nu total, cel puţin parţial. Deocamdată, nu avem sumele să vedem dacă este aşa sau nu este aşa. Dar, din ceea ce am aflat, telefonic şi pe alte surse, nu ar fi bani, niciun 'leuţ' alocat, şi, atunci, am pornit un alt demers. Am început discuţiile cu Consiliul Judeţean Alba, să încercăm un parteneriat. Împreună, printr-un proiect comun, să reuşim să facem acest memorial, practic, al Unirii - Casa Camil Velican", a explicat viceprimarul Pleşa.

 


Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES


Suma necesară restaurării se ridică la 700.000 de euro, potrivit acestuia. Dacă ar exista banii pentru restaurare, lucrările ar putea fi terminate cam într-un an, a estimat Gabriel Pleşa.

"Lună de lună, obiectivul se deteriorează, sunt plante care cresc. Acoperişul necesită reparaţii. Sunt elemente originale de acum 100 de ani pe care vrem să le conservăm, adică să redăm publicului cât mai mult din atmosfera vremii. Imobilul e bine poziţionat. Are o poveste frumoasă, pe care mulţi români nu o cunosc", a spus viceprimarul.

În viitorul muzeu, ce va purta denumirea de Casa Memorială "Camil Velican" sau Memorialul Unirii, se vor regăsi numeroase obiecte de mobilier, tablouri şi obiecte personale ce au aparţinut familiei Velican.

 


Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES


Pleşa a precizat că autorităţile locale au reuşit să achiziţioneze de la urmaşii legali ai lui Camil Velican, o nepoată din Cluj, care, între timp a decedat, câteva obiecte de mobilier original - o vitrină cu trei uşi şi două fotolii cu tapiţerie de piele, care trebuie recondiţionate.

Masa, scaunele şi cele două scrinuri care existau în sufrageria unde s-au semnat şi ţinut lucrările premergătoare Unirii se află, din 1976, la Muzeul Naţional de Istorie, unde nu sunt însă expuse. Edilul susţine că cei de la muzeu s-au arătat de acord ca, după restaurarea imobilului, să le dea, într-o formă sau alta, în custodie sau închiriere, pentru Casa Memorială.

Autorităţile din Alba Iulia intenţionează să cumpere de la urmaşi şi câteva tablouri originale. De asemenea, vor să intre şi în posesia peniţei de aur cu care s-a semnat Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 şi a călimarei în care a fost cerneala folosită în acest scop, pentru a fi expuse în casă.

 


Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES


De menţionat că anul trecut a fost restaurat, alături de monumentele funerare ale fotografului Unirii, Samoilă Mîrza, şi stegarului Marii Uniri, Ion Arion, cavoul familiei Velican. Acesta are şase locuri de veci, dar aici se află acum doar osemintele avocatului Camil Velican, decedat în 1937, la vârsta de 58 de ani.

Odată cu venirea regimului comunist la putere, soţia sa, Georgeta, a fost persecutată şi arestată. În anul 1950, casa i-a fost naţionalizată, Georgeta Velican fiind evacuată din ea în doar patru ore. În 1952, i s-a impus domiciliu obligatoriu la Ocna Mureş. A decedat în 1968, în casa nepoatei din Cluj. A primit post mortem titlul de "luptător pentru rezistenţa anticomunistă". Se are în vedere reînhumarea osemintelor sale în cavoul familiei din Alba Iulia, a menţionat viceprimarul Gabriel Pleşa.

Avocatul Camil Velican a fost membru în Partidul Naţional Român, fiind cooptat în Consiliul Naţional Român, calitate în care a participat activ la pregătirile pentru Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. El a primit sarcina de a întâmpina trupele germane ale mareşalului Mackensen, aflate în retragere din România, obţinând acordul ca acestea să ocolească Alba Iulia, pentru a nu tulbura buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale.

 


Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES


"Casa familiei Velican a devenit unul dintre principalele locuri stabilite pentru primirea delegaţilor şi de întâlnire a fruntaşilor ardeleni în vederea organizării zilei de l Decembrie. Consfătuirile începeau de dimineaţa şi adesea se terminau târziu în noapte. (...). A fost aleasă această casă deoarece era încăpătoare, clădirile instituţiilor din oraş fiind ocupate de autorităţile administraţiei austro-ungare. Un alt criteriu a fost acela că familia Velican avea vechi relaţii cu luptătorii marcanţi pentru cauza Unirii. (...). Consiliul Dirigent a funcţionat aici, până la strămutarea sa la Sibiu, pe 4 decembrie 1918. În semn de mulţumire pentru deosebita solicitudine a gazdelor, Iuliu Maniu le-a adresat o carte poştală cu semnăturile a 12 dintre membrii Consiliului Dirigent. N-au semnat episcopul Iuliu Hossu, episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio Pop, aceştia fiind la Bucureşti pentru prezentarea către Regele Ferdinand a actului Unirii. În semn de amintire a acestui măreţ eveniment, Iuliu Maniu a mai dăruit gazdelor peniţa sa de aur, cu care a semnat Actul Unirii la 1 Decembrie 1918", potrivit unui articol semnat de către nepoata lui Camil Velican, Elena Giurgiuman, şi apărut într-o revistă cu profil istoric din Alba Iulia - Dacoromania.

Potrivit istoricilor, Marele Sfat Naţional, a ales, în 2 decembrie 1918, Consiliul Dirigent, compus din 15 membri şi condus de Iuliu Maniu. Şedinţa a avut loc în clădirea Tribunalului, actualul Palat al Justiţiei, unde se află sediile Curţii de Apel Alba Iulia, Consiliului Judeţean şi Prefecturii Alba. În casa lui Camil Velican s-au desfăşurat, până în 4 decembrie, şedinţele de lucru ale acestuia.

Ca o recunoaştere a valorii lui organizatorice, Camil Velican a fost numit pe 3 decembrie 1918 primar al oraşului Alba Iulia, devenind, totodată, şi primul primar român din acest oraş. Între 1922-1926 a ocupat funcţia de prefect, calitate în care a organizat festivităţile încoronării din octombrie 1922.

 


Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES


Pe plan politic, a fost organizatorul Partidului Naţional Liberal în Alba. AGERPRES/(A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 205

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 23-10-2026 11:11

Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă de săptămâna viitoare

Muzeul Național de Istorie a României va trece la programul de iarnă începând de săptămâna viitoare. 'Vă informăm că, începând de miercuri, 28 octombrie, programul de vizitare a Muzeului Național de Istorie a României se va modifica în urma trecerii la ora de iarnă. Astfel, muzeul va fi desch

Cultura - Media 23-10-2026 09:33

Les Films de Cannes a Bucarest începe vineri, la București; 'Fjord' - proiecție de gală, sâmbătă, la Ateneul Român

Cea de-a XVII-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest, unul dintre reperele toamnei cinematografice, începe vineri, la București. De vineri până pe 1 noiembrie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României și Apollo 111 sunt spațiile destinate acestei ex

Cultura - Media 23-10-2026 05:10

Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului

O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor

Cultura - Media 22-10-2026 22:04

Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)

Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.

Cultura - Media 22-10-2026 19:17

AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'

Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ

Cultura - Media 22-10-2026 17:22

Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA

O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir

Culte 22-10-2026 15:55

Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct

Cultura - Media 22-10-2026 15:30

AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar

Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul

Cultura - Media 22-10-2026 15:04

Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles

Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune

Culte 22-10-2026 14:44

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen

Cultura - Media 22-10-2026 14:31

Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona

Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul

Cultura - Media 22-10-2026 13:28

AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)

Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

Cultura - Media 22-10-2026 13:20

Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'

Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ

Cultura - Media 22-10-2026 12:54

Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961

Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.

Cultura - Media 22-10-2026 12:32

Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român

Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu