În Ucraina a intrat în vigoare legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene
Legea cu privire la asigurarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat a intrat în vigoare marţi în Ucraina, documentul prevăzând utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile de activitate, informează publicaţia Ukrainska pravda.
Documentul a intrat în vigoare la două luni de la publicarea sa în ziarul 'Vocea Ucrainei'.
Această lege prevede că fiecare cetăţean al Ucrainei este obligat să vorbească limba de stat ca limba ţării a cărei cetăţenie o deţine.
Astfel, legea stabileşte că limba oficială în Ucraina este limba ucraineană şi ea este obligatorie pentru toate instituţiile de stat în toate sferele de activitate pe întreg teritoriul ţării. Ea îi obligă pe oficiali şi funcţionarii publici să vorbească limba de stat şi să o aplice în exercitarea atribuţiilor oficiale.
Limba de stat este obligatorie în domeniul educaţiei, a relaţiilor de muncă, în sfera medicală şi a prestărilor de servicii, precum şi în publicitate.
Site-urile şi ziarele trebui să aibă şi o versiune în limba ucraineană sau cel puţin 50% din conţinut să fie în limba ucraineană. Producătorii şi distribuitorii de film şi TV vor trebui să se asigure că 90% din conţinutul lor video este în limba ucraineană. De asemenea, editurile vor trebui să aibă cel puţin 50% din conţinut în limba naţională. Pentru utilizatorii de computere, software-ul trebuie să aibă o interfaţă în ucraineană, aceasta deşi lege permite folosirea în acest caz a limbii engleze sau a oricăreia din limbile oficiale ale Uniunii Europene, notează publicaţia Libertatea cuvântului din Cernăuţi.
Această lege nu se aplică sferei comunicării private şi în cadrul ceremoniilor religioase.
Pentru încălcarea legii se introduce pedeapsa administrativă, iar 'pentru denigrarea ei publică şi nerespectarea limbii de stat' - răspunderea penală.
La cererea Rusiei, Consiliul de Securitate al ONU va lua marţi în dezbatere această lege lingvistică în Ucraina, informează agenţia de presă Unian.
Anterior, Rusia convocase o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în 20 mai pentru a discuta legea privind asigurarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat. Consiliul de Securitate a refuzat atunci să abordeze problema limbii oficiale în Ucraina. Reprezentanţii mai multor ţări au declarat că dezbaterea nu ar trebui să aibă loc în ziua învestirii noului preşedinte al Ucrainei, denunţând intenţia Rusiei de a exercita presiune asupra Kievului în acest mod, aminteşte agenţia de presă citată. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO #Ucraina: Un pod important din Kiev, lovit într-un atac rusesc (primar)
Un pod din sudul Kievului, o axă importantă de transport, a fost lovit într-un atac rusesc, a indicat marți primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de AFP. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="uk" dir="ltr">У звʼязку з ворожою атакою обмежено рух транспорту Південним мостом, – КМВА. Поїзди на з
Brazilia: Partidul lui Flavio Bolsonaro recunoaște victoria surprinzătoare a lui Lula
Partidul candidatului conservator Flavio Bolsonaro a recunoscut luni realegerea surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva la conducerea Braziliei, în urma unui scru
Cele 27 de țări ale UE ajung la un acord privind reforma PAC
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns luni la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), a cărei punere în aplicare va depinde însă de negocierile privind bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. Miniștrii reuniți la Luxemburg au adoptat în unanimitate o poziție comună privind reforma PAC post-2027, care
VIDEO 'Președinte de doi bani': Trump ripostează la atacurile lui Obama privind lucrările sale de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a reacționat luni virulent la afirmațiile pline de ironie făcute de Barack Obama care a comparat Casa Albă renovată de succesorul său un sediu Cheesecake Factory deschis de Saddam Hussein, relatează AFP. 'Să spui că este un Cheesecake Factory (un lanț popular de restaurante americane, n.red.) arată clar d
VIDEO SUA: Fostul director al FBI James Comey, pus din nou sub acuzare
Fostul director al FBI James Comey a fost inculpat luni pentru că ar fi scurs informații clasificate secret de stat, a treia procedură judiciară intentată împotriva acestui critic al președintelui Donald Trump, notează AFP. Departamentul de Justiție (DoJ) îl acuză pe James Comey, 65 de ani, că a difuzat această informație unei '
#Ucraina: Un mort în urma atacurilor rusești asupra Kievului
O persoană a fost ucisă luni seară la Kiev într-un atac rusesc care a rănit alte opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, adăugând că mai multe facilități medicale au fost avariate, notează AFP. Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete împotriva Ucrainei în ultimele săptăm&acir
VIDEO Brazilia: Trump denunță alegeri 'fraudate' după înfrângerea lui Bolsonaro
Președintele american Donald Trump a denunțat luni alegeri 'fraudate' în Brazilia, la o zi după realegerea surpriză a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în fața senatorului conservator Flavio Bolsonaro, transmite AFP. 'A fost lamentabil', a declarat președintele american, un aliat apropiat al lu
Rubio a transmis autorităților venezuelene 'în urmă cu câteva săptămâni' că Machado trebuie să poată reveni în țară
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite au îndemnat, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul interimar al Venezuelei să îi permită liderei opoziției
Trump promite 1 milion de dolari pentru orice informație care duce la o condamnare pentru fraudă electorală
Președintele american Donald Trump a promis luni că va plăti 1 milion de dolari oricărei persoane care deține informații ce duc la o condamnare pentru fraudă electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioar
Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein
Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent
Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia
Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin
Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial
Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească
Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen
Slovacia va dezvolta cu Rusia legături în domenii nevizate de sancțiuni, afirmă ministrul de externe Juraj Blanar
Slovacia va continua să-și urmeze interesele și să-și dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancțiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters. Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special desp
Alegeri în Israel: Premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de opoziție că recurge la un joc periculos cu Iranul
Opoziția israeliană l-a acuzat la unison pe premierul Benjamin Netanyahu, în ajunul alegerilor legislative din Israel, că recurge la un joc periculos cu Iranul pentru a atrage voturi, acuzații respinse de ministrul apărării Israel Katz, transmite AFP. Unul dintre adversarii săi politici, fostul ministru al apărării Avigdor Lieberman, a c














