logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Expoziţie despre spectacolul susţinut la Alba Iulia în 1906 de Buffalo Bill, cunoscutul personaj al Vestului Sălbatic

Image

Poate cel mai cunoscut personaj al Vestului Sălbatic, Buffalo Bill, a ajuns, oricât ar părea de necrezut unora, şi în Transilvania, unde a susţinut, la începutul secolului trecut, ceea ce numim astăzi spectacole de reconstituire istorică, în care au fost angrenaţi 800 de oameni, indieni şi cowboys veritabili, precum şi 500 de cai, acel moment fiind subiectul unei expoziţii de la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) din Alba Iulia, organizată şi în contextul sărbătorii de 4 iulie.

Cel mai impozant şi mai exotic spectacol care a ajuns vreodată la Alba Iulia, spectacolul de reenactment "Buffalo Bill's Wild West and Congress of Rough Riders" a fost oglindit cel mai bine de săptămânalele "Közmüvelődés" şi "Gyulafehérvári hirlap".

Un astfel de exemplar al ziarului "Közmüvelődés", din 1 iulie 1906, care a cuprins în paginile sale informaţii publicitare despre ceea ce urma să se petreacă, în 12 iulie, la Alba Iulia, inclusiv cu portretul în medalion al lui Buffalo Bill sau diferite desene ale unor momente relevante din cadrul spectacolului, a fost ales "Exponatul lunii iulie" la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, mai ales că în 4 iulie este şi Ziua Naţională a SUA.

"Avem numeroase anunţuri de presă de dinainte de show. Exista un agent de presă, John Burke, care preceda traseul turneului şi dădea astfel de anunţuri, inclusiv cu desene, în presa locală. După spectacol sunt puţine relatări, din păcate", a afirmat, marţi, la vernisajul mini-expoziţiei, muzeograful Tudor Roşu.

O astfel de menţiune, după un spectacol care a avut loc la Braşov, a făcut-o Sextil Puşcariu, potrivit căruia cortul imens al trupei a fost montat rapid, "americăneşte, în câteva ceasuri şi descompus imediat după ultimul număr din program".

Buffalo Bill nu era complet străin ardelenilor, pentru că, în primii ani ai secolului trecut, au fost publicate povestioare precum "Buffalo Bill şi Occidentul selbatic" sau "Buffalo Bill în codrul secular".

După o bogată experienţă într-ale Vestului Sălbatic, incluzând aici prezenţa în Războiul Civil American, lupte împotriva "pieilor roşii", recordul său în materie de bizoni vânaţi, respectiv peste 4.000 de exemplare ucise în doar 17 luni, apoi uciderea celebrei căpetenii Cheyenne "Mână Galbenă", William F. Cody, devenit celebru prin pseudonimul său Buffalo Bill, a pus în scenă un spectacol fără precedent.

"La momentul respectiv, în 1906, Buffalo Bill era, de departe, cel mai cunoscut personaj al Vestului Sălbatic, mult peste alţii. A avut o viaţă aventuroasă, a omorât, de exemplu, 4.300 de bizoni în 17 luni, un record mondial, de nedorit în ziua de astăzi, dar acum 100 de ani era altceva. S-a luptat şi cu pieile roşii. După ce s-a mai maturizat, a pus în scenă acest spectacol, 'Buffalo Bill's Wild West and Congress of Rough Riders', un spectacol amplu, care necesita trei garnituri de tren, 800 de oameni, 500 de animale, nişte cifre absolut fabuloase, cu care a călătorit prin SUA, dar şi în Europa, în mai multe rânduri", a explicat Tudor Roşu.

Buffalo Bill a făcut un turneu european pe la sfârşitul anilor '80 ai secolului al XIX-lea, revenind în Europa în 1902- 1906.

Prima îmbarcare spre Europa a trupei "Buffalo Bill's Wild West and Congress of Rough Riders of the World" a avut loc în martie 1886. În anii 1902-1906, trupa se afla din nou în Europa, susţinând spectacole în sute de oraşe, pe o arie geografică foarte întinsă, din Scoţia până în Rusia.

Un sezon european începea de obicei în martie şi se finaliza în noiembrie. În extra-sezon, unii membri ai trupei se întorceau în Statele Unite, alţii iernau în Europa, iar primăvara se relua impresionantul şir al deplasărilor şi reprezentaţiilor.

"Doar iernarea costa 150.000 de dolari, care la valoarea de astăzi ar însemna undeva la 4 milioane de dolari", a spus Roşu.

Întreaga trupă avea nevoie de trei garnituri de tren pentru a face deplasarea de la o localitate la alta, însumând 47 de vagoane, din care 13 de dormit, la care se adăugau şi zeci de maşini. Erau transportate inclusiv alimente pentru reenactorii showului şi nutreţuri pentru animale.

"Ei veneau cu trenul, montau scena rapid. La Alba Iulia, spectacolul a fost în 12 iulie. Anterior, în 11 iulie, avuseseră reprezentaţie la Arad, iar în în 13 iulie a urmat cea de la Sibiu", a precizat muzeograful.

Despre spectacolul de la Sibiu s-a spus, de exemplu, că ar fi fost urmărit de 25.000 de oameni.

Nu se ştie exact unde s-a ţinut reprezentaţia de la Alba Iulia. "La Alba Iulia nu am reuşit să identificăm exact locul în care s-a desfăşurat spectacolul. Cel mai probabil e vorba de Platoul Romanilor, unde era spaţiu pentru o asemenea desfăşurare de forţe. Este menţionat locul în ungureşte, dar nu am reuşit să ne dăm seama unde era exact, fiindcă fiecare traduce altfel", a menţionat Tudor Roşu.

Întregul spectacol al colonelului Cody, cum apare adesea menţionat Buffalo Bill, a fost adus cu trenul, probabil în noaptea de dinainte de 12 iulie.

În anunţurile de dinainte de reprezentaţie, albaiulienii au primit cuvântul de onoare al colonelului că spectacolul va avea loc, indiferent de condiţiile meteorologice, aşa că au putut să îşi procure bilete liniştiţi. Totodată, audienţa primea cuvântul principalului artizan al spectacolului că va fi satisfăcută de aceste "reale povestiri ale civilizaţiei americane".

Cel mai important punct de vânzare a biletelor a fost magazinul lui Gheorghe Papp, din Piaţa Hunyadi. Un singur bilet dădea dreptul la vizionarea tuturor atracţiilor spectacolului. Preţurile biletelor au fost diferite, în funcţie de sectorul destinat, de la 2 la 8 coroane. Copiii sub 10 ani au beneficiat de preţ redus la jumătate.

Potrivit MNU, două reprezentaţii au avut loc la Alba Iulia, prima de la ora două după-amiaza, următoarea de la opt seara, arena mare fiind "iluminată de sistemul electric", fără a exista alte diferenţe între cele două sesiuni.

Cel mai important actor al spectacolului a fost însuşi Buffalo Bill. Potrivit lui Sextil Puşcariu, "Buffalo Bill avea barbişonul alb şi era bătrân, dar călărea încă frumos şi nimerea din goana calului său porumbeii lăsaţi să zboare deasupra arenei".

Albaiulienii au văzut "ce s-a văzut şi la Paris", adică spectacolul "fără scurtări". Numerele prezentate au fost tragerile pistolarului Johnny Baker, alte trageri rapide, vânătoarea de bizoni, reprezentaţii cu bronchos (cai sălbatici), călăriţi sau prinşi cu lasso-ul, cu cowboys, cowgirls şi văcari mexicani, veterani de cavalerie, cu imagini cheie ale Vestului, precum o reconstituire a atacului diligenţei, scene ale Războiului Civil din SUA şi o reproducere a sistemului de apărare al căruţelor în cerc pe care îl practicau pionierii Lumii Noi în lungile lor marşuri.

Spectacolul a prezentat însă şi personaje din Cuba şi Antile, apoi trupe de cazaci, călăreţi beduini, veterani britanici ai trupelor de lăncieri ori tactici militare ale samurailor vechi şi moderni, pentru că trupa lui Buffalo Bill se diversificase în ultimii ani, depăşind cu mult reprezentarea strictă a Vestului Sălbatic.

Pieile roşii, în număr de 100, au întruchipat războinici mai mult sau mai puţini celebri. Ei au prezentat şi obiceiuri şi dansuri ale triburilor Sioux, Ogalala, Brule, Uncappappa, Cheyenne. Latura războinică a acestora era bine reprezentată prin scalparea "feţelor palide" şi "strigătele de luptă ce făceau aerul să vibreze". În treacăt fie spus, imaginea ce a dăinuit peste decenii, a războinicului indian ce strigă ascuţit lovindu-şi cu o frecvenţă rapidă buzele cu palma, s-a datorat mai mult spectacolelor lui Buffalo Bill decât realităţii, din nevoia acestuia de a trasa o marcă imagistică pieilor roşii războinice, se arată în prezentarea mini-expoziţiei.

Poate cel mai important act al spectacolului l-a constituit reproducerea faimoasei bătălii de la Little Big Horn, din 25 iunie 1876, în urma căreia o uniune de triburi ale pieilor roşii, având în frunte căpetenii faimoase precum Crazy Horse, Sitting Bull şi Gall, a masacrat compania generalului Custer, acesta însuşi pierzându-şi viaţa. Reprezentaţia încerca o reconstituire cât se poate de realistă a acestui "episod foarte emoţionant şi interesant din istoria Americii", într-o interpretare a câtorva sute de indieni şi militari.

Punctul final l-a reprezentat bătălia corp la corp dintre Buffalo Bill, ce se interpreta pe el însuşi, şi căpetenia "Mână Galbenă", un faimos episod al biografiei colonelului. Şi atunci, la Alba Iulia, ca în oricare altă reconstituire, "Plete blonde", cum suna porecla lui Buffalo Bill dată de indienii cheyenne, a ieşit biruitor.

Imediat după încheierea show-ului, cu rapiditate şi eficienţă americană, întreaga trupă s-a pregătit pentru deplasarea spre destinaţia următoare, Sibiu.

Se apreciază că turneul trupei americane a fost cel mai important eveniment petrecut în Transilvania în anul 1906.

Sezonul 1906 a fost deschis de reprezentaţiile de la Marsilia şi Nisa, a continuat cu Genova, Livorno, Roma, urmând apoi calea Imperiului Austro-Ungar, după 12 mai, cu Trieste, Zagreb, Graz, Viena, Budapesta şi multe alte localităţi. În toiul verii, trupa s-a aflat în Ungaria, unde a performat în 25 de localităţi. În Transilvania, din 9 până în 21 iulie, s-au ţinut spectacole în Timişoara, Arad, Alba Iulia, Sibiu, Braşov, Sighişoara, Cluj, Târgu-Mureş şi Oradea. Mai târziu, sezonul a continuat cu spectacole în Germania şi Belgia, încheindu-se la data de 30 octombrie cu reprezentaţia de la Arles.

"Cu siguranţă am găsi şi astăzi suficiente motive să urmărim cu sufletul la gură o astfel de reprezentaţie, cu atât mai mult cu cât azi nu prea se mai practică asemenea evenimente. Poate 'efectele speciale' de acum mai bine de o sută de ani ar stârni amuzamentul, însă genul acesta de 'istorie vie' ar fi întotdeauna actual. Pe de altă parte, a fost, cu siguranţă, cel mai impozant şi mai exotic spectacol care a ajuns vreodată la Alba Iulia", au conchis reprezentanţii muzeului din Alba Iulia.

Prezentarea mini-expoziţiei de la MNU Alba Iulia face trimitere la o bibliografie constituită din ziare ale vremii, "Telegraful Român", "Gazeta Transilvaniei", "Tribuna Poporului" şi "Revaşul", şi "Turneul lui Buffalo Bill în Principate", de Adrian Silvan Ionescu, apărut în Revista româno-americană, şi un volum din 2010, publicat la Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, sub coordonarea lui Andi Mihalache şi Silviei Marin Barutcieff. AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 125

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 23-10-2026 05:10

Târgul de Sfântul Dumitru - de vineri până duminică, la Muzeul Satului

O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', vor avea loc, de vineri, până duminică, la instituția muzeală. Cu acest prilej, la târgul organizat în Muzeul Național al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliștilor

Cultura - Media 22-10-2026 22:04

Volumul zece al Seriei Caiete Documentare, 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', lansat la București (GALERIE FOTO)

Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, a fost lansat joi, de Editura Club România, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în prezența mai multora dintre autori.

Cultura - Media 22-10-2026 19:17

AnulBrâncuși/ Gorj: Importanța sculptorului în diplomația culturală, dezbătută într-un panel în cadrul Conferinței 'Filosofia formei'

Importanța sculptorului gorjean Constantin Brâncuși în diplomația culturală a fost tema unui panel desfășurat, joi, în cadrul Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea artistului. Conferința de diplomație culturală s-a desfășurat la sediul Univ

Cultura - Media 22-10-2026 17:22

Masă rotundă consacrată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră - găzduită de CNA

O masă rotundă dedicată dimensiunii informaționale a securității la Marea Neagră s-a desfășurat, joi, la sediul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). 'Astăzi am găzduit la CNA - Consiliul Național al Audiovizualului o masă rotundă cu nouă jurnaliști de la principalele instituții media din Japonia, aflați în România &icir

Culte 22-10-2026 15:55

Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct

Cultura - Media 22-10-2026 15:30

AUTORI CONTEMPORANI/Andreea Răsuceanu: Bucureștiul e un generator inepuizabil de povești care pot fi exploatate literar

Scriitoarea Andreea Răsuceanu, una dintre prozatoarele contemporane preocupate de relația dintre literatură, istorie și memorie, a fost recompensată de Uniunea Scriitorilor din România cu Premiul Scriitorul lunii iunie 2026 pentru romanul 'Hemiptera' (Polirom, 2026). Într-un interviu acordat AGERPRES, autoarea vorbește despre cartea premiată, despre felul

Cultura - Media 22-10-2026 15:04

Scriitorul Matei Vișniec conferențiază despre literatură și jurnalism, săptămâna viitoare, la Sala Dalles

Scriitorul Matei Vișniec va susține pe 29 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Dalles, conferința 'Literatură și jurnalism. Cum descifrăm lumea de azi'. Scriitor și jurnalist, sensibil, în egală măsură, atât la dinamica socială și politică a timpului său, cât și la sensurile mari ale istoriei și la condiția umană, Matei Vișniec propune

Culte 22-10-2026 14:44

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen

Cultura - Media 22-10-2026 14:31

Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona

Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul

Cultura - Media 22-10-2026 13:28

AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)

Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

Cultura - Media 22-10-2026 13:20

Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'

Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ

Cultura - Media 22-10-2026 12:54

Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961

Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.

Cultura - Media 22-10-2026 12:32

Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român

Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu

Cultura - Media 22-10-2026 12:07

Felicia Filip, reconfirmată în funcția de director al Operei Comice pentru Copii

Felicia Filip a fost reconfirmată în funcția de director general al Operei Comice pentru Copii, în urma concursului de proiecte de management. În competiție s-au mai înscris Radu Petrovici și Mihai Ciprian Rogojan. Proiectul de management al Feliciei Filip a obținut nota 8,96, reiese din informațiile postate pe site-ul

Culte 22-10-2026 11:47

Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni

Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună