Ucraina: Noul preşedinte învestit în funcţie anunţă dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate
Noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat luni în discursul său de învestitură dizolvarea Radei Supreme (parlamentul unicameral), care îi este în mare parte ostilă, convocând alegeri legislative anticipate fără să mai aştepte scrutinul prevăzut la termen în 27 octombrie, deşi nu a anunţat data noilor alegeri, informează agenţiile de presă AFP şi EFE.
'Dizolv astăzi Rada Supremă de legislatura a opta', a declarat el în faţa deputaţilor şi invitaţilor străini prezenţi în hemiciclu, în pofida incertitudinilor juridice persistând asupra capacităţii sale de a lansa acest proces foarte încadrat.
'Dragi deputaţi, voi aţi stabilit singuri ceremonia de învestitură luni, într-o zi lucrătoare. Văd în aceasta un plus. Înseamnă că astăzi nu vom sărbători. Vom lucra împreună. De aceea, vă rog foarte mult să adoptaţi o lege privind abolirea imunităţii parlamentare, o lege privind răspunderea penală pentru îmbogăţire ilegală şi multpătimitul Cod electoral, a cărui aprobare trenează de mult timp', a declarat noul şef al statului ucrainean.
Partidul lui Zelenski nu este reprezentat în Radă, responsabilă pentru numirea prim-ministrului.
După preluarea oficială a funcţiei, Zelenski a invitat guvernul să-şi prezinte demisia in corpore. 'Guvernul nu ne rezolvă problemele, guvernul este problema noastră', a spus noul preşedinte al Ucrainei, citându-l pe fostul preşedinte american Ronald Reagan. 'Este doar un citat. Nu înţeleg, sincer, guvernul nostru, care dă din mâini ş spune: "Nu putem face nimic". Nu, nu este adevărat, puteţi', a spus el, invitând executivul să demisioneze. 'Puteţi lua o bucată de hârtie, un pix şi să eliberaţi locurile pentru cei care se vor gândi la generaţiile viitoare şi nu la alegerile următoare. Cred că oamenii vă vor aprecia!', a spus Zelenski, adresându-se către miniştri.
Apelul său a fost auzit. La numai câteva minute după discursul său de învestitură, ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak şi-a prezentat demisia. Dar Zelenski a cerut de asemenea demisia procurorului general, Iuri Luţenko, şi a şefului SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), Vasili Griţak, ambii fideli lui Petro Poroşenko, conform Rbc-Ukraina.
Volodimir Zelenski a declarat luni în discursul său de învestire că 'prima sa sarcină' este să se ajungă la o încetare a focului în estul Ucrainei, unde de cinci ani se luptă trupele guvernamentale împotriva rebelilor separatişti proruşi.
'Prima noastră sarcină este să ajungem la o încetare a focului în Donbas', bazin carbonifer controlat în parte de către separatişti, a spus el provocând o salvă de aplauze din partea deputaţilor.
'Dragi concetăţeni, toată viaţa mea am încercat să fac totul pentru ca ucrainenii să zâmbească (...) În următorii cinci ani, voi face tot ce pot pentru a vă împiedica să plângeţi', a promis noul preşedinte ucrainean în finalul discursului său.
Anterior, noul preşedinte ales al Ucrainei a depus jurământul în faţa şefei Curţii Constituţionale a Ucrainei, Natalia Şaptala, şi a numeroşilor oficiali şi invitaţi străini - circa 50 de delegaţii din străinătate.
În prezenţa a patru din cei cinci foşti preşedinţi ucraineni - Viktor Ianukovici fiind refugiat în Rusia - Zelenski a jurat să respecte Constituţia, cu mâna dreaptă pe Legea Fundamentală a ţării şi pe Evanghelia Peresopniţia (prima evanghelie tradusă în limba ucraineană).
Zelenski, care a devenit al şaselea preşedinte al Ucrainei, a primit simbolurile puterii prezidenţiale: steagul şi sigiliul prezidenţial, un colier ceremonial şi un buzdugan, simbol al autorităţii înalte al liderilor cazaci ucraineni în secolele XVI şi XVII.
Ceremonia a fost urmărită de pe ecrane mari instalate în stradă de peste 1.000 de persoane adunate în faţa parlamentului.
Noul preşedinte ucrainean, îmbrăcat într-un costum negru, a venit pe jos la ceremonia de învestitură din parlament, traversând parcul Mariinski, unde s-a salutat cu oamenii şi chiar şi-a făcut selfie cu unii dintre ei.
Printre cei invitaţi la ceremonie s-au numărat fostul primar al Kievului Vitali Klitschko, care a venit la parlament cu bicicleta, precum şi preşedinţii din Estonia, Letonia, Lituania şi Georgia, fostul preşedinte al Germaniei Christian Wulff, secretarul american al energiei, Rick Perrky, vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic. A fost prezent şi secretarul general adjunct pentru afaceri politice şi de securitate din cadrul NATO, 'nr.3' al Alianţei, Alejandro Alvargonzález.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Volodimir Zelenski, învestit în funcţia de preşedinte al Ucrainei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Israel: Primul scrutin parlamentar de după 7 Octombrie; Netanyahu, la testul votului
Israelienii au început să voteze marți în cadrul primelor alegeri parlamentare de după 7 Octombrie, o competiție strânsă cu aspect de referendum pentru prim-ministrul Benjamin Netanyahu într-o țară fracturată, relatează AFP. Aceste alegeri au loc pe fondul unor critici internaționale tot mai mari la adresa desfășurării războiului î
O judecătoare suspendă proiectul terenului de golf al lui Trump din Washington până la o nouă notificare
O judecătoare federală americană a suspendat luni până la o nouă notificare orice noi defrișări de pe parcursul unui teren de golf din Washington, unul dintre proiectele de renovare din capitala SUA susținute de președintele Donald Trump, după ce sute de copaci au fost deja tăiați, relatează AFP. 'Instanța interzice guvernului să îndepărteze sa
VIDEO #Ucraina: Un pod important din Kiev, lovit într-un atac rusesc (primar)
Un pod din sudul Kievului, o axă importantă de transport, a fost lovit într-un atac rusesc, a indicat marți primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de AFP. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="uk" dir="ltr">У звʼязку з ворожою атакою обмежено рух транспорту Південним мостом, – КМВА. Поїзди на з
Brazilia: Partidul lui Flavio Bolsonaro recunoaște victoria surprinzătoare a lui Lula
Partidul candidatului conservator Flavio Bolsonaro a recunoscut luni realegerea surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva la conducerea Braziliei, în urma unui scru
Cele 27 de țări ale UE ajung la un acord privind reforma PAC
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns luni la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), a cărei punere în aplicare va depinde însă de negocierile privind bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. Miniștrii reuniți la Luxemburg au adoptat în unanimitate o poziție comună privind reforma PAC post-2027, care
VIDEO 'Președinte de doi bani': Trump ripostează la atacurile lui Obama privind lucrările sale de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a reacționat luni virulent la afirmațiile pline de ironie făcute de Barack Obama care a comparat Casa Albă renovată de succesorul său un sediu Cheesecake Factory deschis de Saddam Hussein, relatează AFP. 'Să spui că este un Cheesecake Factory (un lanț popular de restaurante americane, n.red.) arată clar d
VIDEO SUA: Fostul director al FBI James Comey, pus din nou sub acuzare
Fostul director al FBI James Comey a fost inculpat luni pentru că ar fi scurs informații clasificate secret de stat, a treia procedură judiciară intentată împotriva acestui critic al președintelui Donald Trump, notează AFP. Departamentul de Justiție (DoJ) îl acuză pe James Comey, 65 de ani, că a difuzat această informație unei '
#Ucraina: Un mort în urma atacurilor rusești asupra Kievului
O persoană a fost ucisă luni seară la Kiev într-un atac rusesc care a rănit alte opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, adăugând că mai multe facilități medicale au fost avariate, notează AFP. Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete împotriva Ucrainei în ultimele săptăm&acir
VIDEO Brazilia: Trump denunță alegeri 'fraudate' după înfrângerea lui Bolsonaro
Președintele american Donald Trump a denunțat luni alegeri 'fraudate' în Brazilia, la o zi după realegerea surpriză a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în fața senatorului conservator Flavio Bolsonaro, transmite AFP. 'A fost lamentabil', a declarat președintele american, un aliat apropiat al lu
Rubio a transmis autorităților venezuelene 'în urmă cu câteva săptămâni' că Machado trebuie să poată reveni în țară
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite au îndemnat, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul interimar al Venezuelei să îi permită liderei opoziției
Trump promite 1 milion de dolari pentru orice informație care duce la o condamnare pentru fraudă electorală
Președintele american Donald Trump a promis luni că va plăti 1 milion de dolari oricărei persoane care deține informații ce duc la o condamnare pentru fraudă electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioar
Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein
Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent
Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia
Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin
Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial
Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească
Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen













