logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Botoşani: Nivelul apelor râului Prut la intrarea în ţară continuă să crească; cota de inundaţii, depăşită cu 47 cm

Image

Nivelul apelor râului Prut la intrarea în ţară continuă să crească, acesta depăşind, miercuri, la ora 13.00, cu 47 de centimetri cota de inundaţii, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

La Staţia hidrologică de la Oroftiana, nivelul apei era de 517 centimetri, cu 47 de centimetri peste cota de inundaţii şi cu 147 de centimetri peste cota de atenţie, iar tendinţa este de creştere.

"Două echipaje de la ISU se află în zonă pentru monitorizarea situaţiei. Autorităţile sunt alertate şi a fost instituită permanenţa la sediul primăriilor, pentru a putea lua măsuri în cel mai scurt timp", a afirmat şeful ISU, colonelul Cristian Amarandei.

Oficialul ISU susţine că, deocamdată, nu există niciun risc pentru populaţie. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani/Facebook 

Afisari: 27

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie