Uniunea Europeană îşi reafirmă angajamentul privind suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei
Uniunea Europeană şi-a reafirmat duminică angajamentul privind suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, la împlinirea a cinci ani de la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă, relevă o declaraţie a şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini.
''Uniunea Europeană reiterează faptul că nu recunoaşte anexarea şi continuă să condamne această încălcare a dreptului internaţional. Aceasta continuă să reprezinte o provocare directă la adresa securităţii internaţionale, cu implicaţii grave pentru ordinea juridică internaţională care protejează integritatea teritorială, unitatea şi suveranitatea tuturor statelor. UE îşi menţine angajamentul de a pune în aplicare pe deplin politica sa de nerecunoaştere, inclusiv prin aplicarea de măsuri restrictive. Uniunea Europeană face din nou apel la statele membre ale ONU să ia în considerare măsuri similare de nerecunoaştere, în conformitate cu rezoluţia 68/262 a Adunării Generale a ONU'', menţionează declaraţia citată.
UE consideră că încălcările dreptului internaţional de către Rusia au condus la intensificarea periculoasă a tensiunilor în Marea Azov şi strâmtoarea Kerci.
''Utilizarea nejustificată a forţei de către Rusia împotriva Ucrainei la 25 noiembrie 2018 readuce în atenţie efectele negative ale anexării ilegale a peninsulei Crimeea asupra stabilităţii regionale. UE îşi reiterează apelul adresat Rusiei de a elibera necondiţionat şi fără întârziere membrii echipajului, navele şi echipamentele ucrainene capturate în mod ilegal. Până la eliberarea acestora, Rusia ar trebui să respecte dreptul la reprezentare juridică şi dreptul de acces la autorităţile consulare şi să asigure tratament medical adecvat membrilor echipajului care sunt răniţi'', mai arată declaraţia şefei diplomaţiei europene.
De asemenea, Uniunea Europeană condamnă construirea podului Kerci fără consimţământul Ucrainei, ceea ce reprezintă încă o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. ''UE se aşteaptă ca Rusia să asigure trecerea liberă şi neîngrădită a tuturor navelor prin strâmtoarea Kerci către şi dinspre Marea Azov, în conformitate cu dreptul internaţional. Restricţiile ilegale privind o astfel de trecere au consecinţe economice negative pentru porturile ucrainene la Marea Azov şi pentru întreaga regiune'', continuă documentul citat.
Uniunea Europeană afirmă că nu recunoaşte şi nu va recunoaşte nici pe viitor organizarea de alegeri de către Federaţia Rusă în peninsula Crimeea. ''Procesul de militarizare tot mai accentuată a peninsulei continuă să aibă un efect negativ asupra situaţiei în materie de securitate în regiunea Mării Negre. Cu încălcarea dreptului internaţional umanitar, locuitorilor din Crimeea li s-a impus cetăţenia rusă şi înrolarea în forţele armate ale Federaţiei Ruse. După anexarea ilegală de către Federaţia Rusă, situaţia drepturilor omului în peninsula Crimeea s-a deteriorat în mod semnificativ. Locuitorii peninsulei se confruntă cu limitări sistematice ale libertăţilor fundamentale, cum ar fi libertatea de exprimare, de religie sau de convingere, libertatea de asociere şi dreptul de întrunire paşnică. În conformitate cu rezoluţia 73/263 a Adunării Generale a ONU din 22 decembrie 2018, este esenţial ca mecanismele regionale şi internaţionale de monitorizare a drepturilor omului, precum şi organizaţiile neguvernamentale de apărare a drepturilor omului să aibă acces neîngrădit la Crimeea şi Sevastopol'', indică declaraţia semnată de Federica Mogherini în numele UE.
Documentul aminteşte că drepturile tătarilor din Crimeea au fost grav încălcate prin închiderea organelor de presă ale tătarilor din Crimeea, prin interzicerea activităţilor Mejlis, organismul lor de autoguvernare, precum şi prin persecutarea liderilor acestui organism şi a membrilor comunităţii. UE aşteaptă din partea Rusiei să anuleze aceste decizii şi să pună capăt presiunilor asupra comunităţii tătarilor din Crimeea. Tătarilor din Crimeea, ucrainenilor şi tuturor comunităţilor etnice şi religioase din peninsulă trebuie să li se asigure posibilitatea de a îşi menţine şi dezvolta cultura, tradiţiile înscrise în patrimoniul cultural, educaţia şi identitatea.
Uniunea Europeană îşi reiterează apelul la eliberarea imediată a lui Oleg Senţov, Edem Bekirov, Alexander Kolcenko, Mikola Semena, Vladimir Baluh, Emir-Usein Kuku şi a tuturor celor care au fost deţinuţi în peninsula Crimeea şi condamnaţi cu încălcarea dreptului internaţional. Ziariştii, apărătorii drepturilor omului şi avocaţii apărării ar trebui să îşi poată desfăşura activitatea independent, fără ingerinţe nejustificate şi intimidări - mai notează declaraţia citată.
În plus, UE solicită respectarea deplină pe teritoriul peninsulei Crimeea a standardelor internaţionale în materie de drepturi ale omului şi susţine că toate cazurile pendinte de abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi dispariţiile forţate, tortura şi asasinatele, violenţa, urmăririle penale motivate politic, discriminarea şi hărţuirea, ar trebui anchetate amănunţit. ''Accesul deplin, liber şi neîngrădit al actorilor internaţionali din domeniul drepturilor omului pe întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv în Crimeea şi Sevastopol, continuă să fie de o importanţă capitală. UE reaminteşte rezoluţia 73/263 a Adunării Generale a ONU din 22 decembrie 2018, solicitând punerea deplină în aplicare a acesteia, precum şi obligaţiile ce revin Federaţiei Ruse în temeiul dreptului internaţional umanitar aplicabil'', se mai arată în declaraţia şefei diplomaţiei europene, Federica Mogherini.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic
Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă














