Satu Mare: Contrabandă de ţigări cu drona, pe frontiera cu Ucraina
Trei colete în care se aflau 2.000 de pachete de ţigări au fost trecute de contrabandişti din Ucraina în România cu ajutorul unei drone, în apropiere de vama Halmeu din judeţul Satu Mare, informează, joi, un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
"Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Halmeu - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care se auzea dinspre frontiera cu Ucraina. Lucrătorii noştri au monitorizat şi cercetat zona, identificând traseul aparatului de zbor. Astfel, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Dabolţ, judeţul Satu Mare, au fost descoperite trei colete ambalate în folie de culoare neagră, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. De asemenea, s-a luat măsura informării autorităţilor de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului", precizează sursa citată.
În urma inventarierii celor trei colete a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 23.400 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. AGERPRES /(AS - autor: Gheorghe Pietrar, editor: Diana Dumitru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.