logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DIALOG PRINTRE FOTOGRAFII cu Oana Sîrbu (interviu)

Image

Oana Sîrbu este o artistă foarte iubită - de copii, de tineri, de adulţi în egală măsură. Talentul şi frumuseţea au făcut-o să fie cunoscută şi apreciată de când era elevă. În 1985 a câştigat trofeul "Steaua fără nume", iar un an mai târziu, Premiul Tinereţii la Festivalul Mamaia '86. Cu o voce caldă, un chip angelic, Oana a fost selectată să joace în celebra serie "Liceenii", filmele fiind urmărite cu plăcere de public şi în prezent. Turneele la mare în anii '80-'90, emoţia revederii cu colegii din filme, ţinutele de scenă preferate, experienţa unui accident grav prin care a trecut sunt câteva dintre subiectele discutate cu Oana într-un interviu în care a rememorat momente surprinse de fotografii din arhiva AGERPRES.


AGERPRES: Oana, ţi-am pregătit câteva fotografii din diferite etape ale activităţii tale şi te rog să le comentezi, să ne împărtăşeşti ce amintiri te leagă de momentele respective, de oamenii lângă care apari în imagini.
Oana Sîrbu: Cu multă plăcere, sunt curioasă ce poze aveţi voi.

AGERPRES: Primele două fotografii sunt de la Festivalul Mamaia 1992, din acelaşi spectacol.
Oana Sîrbu: Cred că aici cântam piesa "În seara asta", posibil la secţiunea şlagăre, o secţiune unde erau prezentate piesele lansate în timpul anului. Pare a fi o piesă veselă, deci mai curând era o piesă samba, care îmi plăcea foarte mult, compusă de Virgil Popescu, eu colaborez cu el din 1985. Încerc să-mi amintesc de unde aveam pantofii ăştia. Nu ştiu ce culoare au, pozele sunt alb-negru... Cred că îi primisem cadou de la fostul meu soţ, Virgil Popescu. Pe vremuri, înainte de 1990, existau tot felul de persoane care veneau pe la teatre, pe la diverse instituţii, cu produse aduse din străinătate şi pe care le puteam cumpăra. Costumaţia o am de la un magazin de pe strada Rosetti. Era un magazin unde se aduceau diverse haine lucioase, care-mi plăceau foarte mult. Aceasta este o fustă pantalon, de fapt. Am purtat-o foarte mulţi ani, o aveam de prin clasa a VIII-a, era adusă de tata din străinătate. Iar geaca era din piele, am avut-o până acum câţiva ani. Costumaţia era aurie, dar era o improvizaţie. Cerceii erau roşii cu paiete tot roşii. Eram foarte bronzată, pentru că stăteam mult la soare. Din păcate, atunci nu ne protejam la plajă, nu foloseam loţiuni cu factor de protecţie ridicat, motiv pentru care în ultimii ani am dezvoltat tot felul de pete din cauza soarelui.

 

Foto: (c) MIHAI SAVU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Nişte fotografii cu fanii în culise, tot în 1992.
Oana Sîrbu: Astea sunt tot atunci, pentru că purtam şi un permanent lăsat, motiv pentru care mi se spunea că semăn cu Sandra. Nu aş mai purta în viaţa mea o asemenea pieptănătură, dar aşa era moda atunci, cu mulţi fluturaşi prin păr. Rochia asta sigur era una din material elastic, portocalie, şi aveam o centură din piele, pe care o mai port şi acum, avea motive orientale şi nişte pietre colorate. Mie îmi plac foarte mult accesoriile orientale. Mai port şi acum centura aceasta, cu cercei portocalii sau aurii. Cred că aici aveam întâlnire cu un domn care avea o revistă la Braşov, cred că se numea "Ecran magazin". Şi domnul respectiv îmi făcea poze la spectacole, iar eu, din când în când, îi dădeam materiale. Oricum, nu mai arăt cum arătam atunci. Aici eram mai rotunjoară, acum sunt altfel proporţionată. În 1992 eram puştoaică. Încă. În 1989 m-am măritat, în 1992 eram în al treilea an de căsnicie şi cred că în perioada aceea a apărut filmul "Liceenii Rock'n'Roll". A fost primul film după revoluţie cu scene sexy. În orice caz, perioada cea mai frumoasă şi cea mai de succes din viaţa mea cam asta a fost: după 1985, în anii '90, până în 2000. A fost perioadă în care aveam foarte multe contracte şi turnee pe an. Erau trei-patru luni de turneu la mare, plecam în mai şi mă întorceam în septembrie, cu trei-patru spectacole pe zi, plus baruri de noapte în care cântam. Atunci erau multe cluburi de noapte şi teatre de vară. Acum sunt în paragină toate, nu mai există nici "Internaţional" din Mamaia, nici "Paradis" din Jupiter", nici "Scoica" nu ştiu dacă mai e, unde cânta Cornel Verban, "Melody" este tot aşa, căzut. Acolo era toată protipendada litoralului, toate vedetele cântau la "Melody": Păuniţa Ionescu, Dan Spătaru, Elena Cârstea.


AGERPRES: La Festivalul Mamaia, în 1993.
Oana Sârbu: Uite, costumul acesta îl am şi acum şi îl pot îmbrăca. Am păstrat toate ţinutele de scenă din perioada respectivă, pentru că moda a revenit şi se poartă din nou tot felul de modele sau detalii de atunci. Aici sigur cântam "Dacă te-am minţit cândva", o piesă de dragoste compusă de Virgil Popescu, care a participat tot la Mamaia, la secţiunea "Şlagăre". Costumul este superb, l-am cumpărat de la un magazin de pe Calea Victoriei, aveam acelaşi permanent lăsat şi bronz lejer. Există o filmare în arhiva TVR, în care suntem cam toţi cei care ne-am lansat înainte de 1990. Acum nu mai suntem difuzaţi deloc, ceea ce nu este cel mai fericit lucru, dar bine că ne mai cheamă, totuşi, din când în când, prin emisiuni.

 

Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO

 


AGERPRES: O fotografie din 1998, era lansarea unui album de autor al lui Marius Ţeicu, "Parada vedetelor în concert". Eşti şi tu printre artiştii care au cântat piesele lui Marius pe acest album.
Oana Sîrbu: Mai sunt în fotografie Ioana Bogdan de la TVR, Silvia Dumitrescu, Octavian Ursulescu. Eu am cântat o piesă de-a lui Marius şi mi-a cerut s-o treacă pe disc, dar nu ştiu dacă despre asta este vorba. "Ce puternic e un om îndrăgostit" se numeşte piesa, am cântat-o într-o emisiune - "Casa cu patru fete" a lui Titus Munteanu, Dumnezeu să-l odihnească! În perioada asta tocmai avusesem un accident urât de maşină. Dacă nu mă înşel, aveam cârje. Ştiu pentru că acest cojocel l-am purtat în perioada respectivă, după accidentul de maşină. Am făcut vreo cinci operaţii la picior în doi ani ca să-mi revin, dar tot organismul mi-a fost dat peste cap. A fost complicată perioada respectivă. Dar a fost şi cu energii bune din partea celor dragi să mă ajute să-mi revin. Nu ştiu cum aş fi reuşit fără suportul acesta moral, prietenesc şi de admiraţie din partea lor.


AGERPRES: Un concert din 2000.
Oana Sîrbu: Aici port un costum pe care l-am lucrat la Paris. Îmi pare foarte rău că nu l-am păstrat, pentru că şi acum am aceleaşi dimensiuni. Era superb. Aveam o "nebunie" când eram mai tânără şi colindam în toată lumea: să intru în magazine atipice, cu haine nu neapărat de brand, dar care nu se găseau în comerţ. Şi ţin minte că am găsit un magazin pe o străduţă, undeva în Cartierul Latin, ceva cu produse orientale. Şi ăsta este un costum cu motive indiene. Mi-a plăcut atât de mult! Şi l-am purtat mult. Cred că aici cântam la Mamaia o piesă care se numea "Mă întorc la dragostea ta". A fost piesă foarte grea şi s-a cântat live, cu negativ. Din perioada aceea am acasă fotografii cu foarte mulţi solişti, colegi, cu Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, cu Ştefan (Bănică jr - n.r.). Doamne, când a trecut atât timp? Nu-mi vine să cred, sunt 18 ani de atunci!

 

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: O fotografie din 2003, în care porţi o ţinută superbă, şi una din 2004.
Oana Sîrbu: Costumaţia este improvizată. Am combinat o fustă din voal, foarte frumoasă, cumpărată de la Paris cu un maieu de paiete. Pe deasupra aveam un fel de minibolero pe care îl am şi acum, o dantelă de pus pe braţe. Şi încă am bijuteriile care se văd aici. Nu sunt sigură dacă poza e de la Mamaia, dar o bună perioadă am cântat în fiecare an la Mamaia. Nu neapărat cu piese în primă audiţie, ci şi cu şlagăre. Poza din 2004 îmi aminteşte că atunci mi s-a schimbat, cumva, viaţa... am intrat într-o poveste... Ţin minte că am purtat pantalonii aceştia până în urmă cu ceva timp, apoi nu i-am mai găsit. Cred că i-am dăruit din greşeală. Eu de două ori pe an fac "curăţenie" în dulapuri, adun saci întregi de haine şi le dau. Bluza am păstrat-o mulţi ani, floricelele le am şi acum, şi aveam obiceiul, la un moment dat, să port şaluri orientale. Cred că am trăit în altă viaţă în Orient, pentru că am foarte multă vestimentaţie cu iz oriental, îmi plac literatura şi muzica orientale. Chiar acum lucrez la o piesă cu Ninel de la Brăila, este cel mai bun violonist care colaborează cu Adrian Minune. Suntem prieteni pe Facebook şi tot îmi propunea o colaborare. Mi-a făcut o baladă superbă pe care s-o orchestreze Virgil Popescu, i-am făcut şi un text foarte frumos. Am înregistrat-o şi sper să fie gata curând. Are o introducere cu "duduc", un instrument popular armenesc, are o sonoritate aparte.

 

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: În 2005, ai fost la premierea echipelor campioane şi a unor sportivi de la clubul Steaua.
Oana Sîrbu: O, da. Ţin minte că am mai purtat ţinuta asta de câteva ori. Ştiu că la acest eveniment m-am schimbat şi am cântat, iar această costumaţie am mai folosit-o ulterior la Sala Radio, unde am cântat cu orchestra. Este o fustă făcută de o prietenă de-a mea din clasele V-VIII, care lucrează foarte frumos, are şi un atelier. Şi bluza la fel. Are un atelier undeva pe la Foişorul de foc şi o perioadă ne-am revăzut, ne-am tot ţinut de întâlniri şi am văzut o fustă foarte frumoasă, cu margarete, pe care o purta ea, şi am rugat-o să-mi facă una în acelaşi gen, mai deosebită. Mi-a făcut o fustă pe care o port şi acum, albastră, care este cusută pe ici, pe colo ca să arate ca un gogoşar lung. Nu ştiu ce cântam aici, la Clubul Steaua. Nu am nicio preferinţă legată de cluburile sportive. Fac sport de când eram puştoaică - înot, atletism, chiar am practicat sport la Liceul "Emil Racoviţă" şi am avut colegi care au ajuns performeri de-a lungul vieţilor lor. Organizăm întâlniri foarte drăguţe între noi, dar nu am îmbrăţişat arta sportivă decât pentru menţinere şi pentru condiţia fizică. Între timp am trecut la pilates, la yoga, la altă filosofie, pe care încerc să mi-o înşusesc mai bine. Are legătură cu tehnica respiraţiei, cu lectura. Dar nu pot să spun că respect tot ce citesc acolo, adică nu mă las influenţată mult. În schimb, pe băieţelul meu îl duc la multe sporturi. La 9 ani şi jumătate face schi, înot, atletism, fotbal. Iar dacă va dori să se înscrie la vreun club, de ce nu?! Cântă şi la pian şi cu vocea foarte bine. Mergem împreună la concerte, are ureche muzicală şi am vrut să facă un instrument. Chiar dacă n-o să profeseze în zona artistică, muzicală, mă gândesc că o să-i ajute. Îl sensibilizează şi îl disciplinează.

 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Apropo de mişcare, aici e o fotografie în care participai la o cursă de alergare.
Oana Sîrbu: Însoţeam nişte jurnalişti la un cros, a fost ceva legat de o Cupă a Presei. Cred că era în Herăstrău. Recunosc medalionul de la gât pe care mi l-a oferit cineva în perioada aceea şi îl am şi acum. Ochelarii nu îi mai am.

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Aici sunt două fotografii de la evenimente, după cum arată ţinuta.
Oana Sîrbu: Cred că sunt la Premiile revistei VIP. Eu sunt o prezenţă mondenă destul de rară, nu-mi place să merg la evenimente. În poza aceasta sigur cântam sau urma să cânt. Pantalonii aceştia îi am şi acum, cred că au 25 sau 30 de ani, tot de la Paris îi am. Sunt lucioşi. Şi mai am nişte bluziţe de lână pe care le combin şi le port. Sunt evenimente diferite, pentru că în poza aceasta am breton, iar în cealaltă am părul puţin mai lung. Port în fotografie un alt medalion de la aceeaşi persoană.

 


AGERPRES: Urmează un set de imagini în care apari alături de mai mulţi domni artişti. Iată-le pe primele două.
Oana Sîrbu: Prima este cu Mircea Vintilă. Este atât de frumoasă poza aceasta! El este un tip cu un umor deosebit şi cred că este cel mai prolific compozitor de şlagăre folk, dacă pot să spun aşa. El şi Mircea Baniciu au scris piesă după piesă, una mai frumoasă ca alta. Şi care se cântă şi se fredonează şi acum, le ştie toată lumea. Amândoi fac parte dintr-o generaţie foarte frumoasă care a fost destul de sprijinită. Cântăreţii de folk au publicul lor, oamenii le ştiu versurile. Iar în poza asta sunt cu Mircea Vintilă şi cu Ovidiu Lipan Ţăndărică. Săptămânile trecute am fost invitată în emisiunea pe care Ţăndărică o realizează la Smart FM. Îmi place foarte mult fotografia cu cei doi, e o plăcere să privesc pozele voastre!

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


AGERPRES: În imaginea următoare eşti alături de Cătălin Crişan, la evenimentul lansării postului tv Romantica.
Oana Sîrbu: Vai! Ce cântam, oare, împreună aici? Lansarea a avut loc la Circ şi ştiu că am cântat ceva. Asta mi-a amintit că am avut acolo amândoi o colaborare de o jumătate de an. Aveam o emisiune pe care o "împărţeam", o zi eu, o zi el. "Domnul şi doamna de la 5" se numea emisiunea. Iar Teo Trandafir era directorul postului. Rochia din imagine o am şi acum, îmi vine bine, dar nu am mai purtat-o de mult timp. Este o rochie dintr-o mătase gri, foarte frumoasă.

 

Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: La lansarea despre care vorbeam a fost şi acest domn.
Oana Sîrbu: Vaaai, Toto Cutugno! Ce frumos! Eu l-am urmărit pe Toto Cutugno de foarte mult timp. Am fost şi la nişte petreceri împreună, la un moment dat, când a fost invitat la Braşov, să susţină un recital, am făcut parte dintr-un grup care l-a însoţit în diverse vizite, acolo, la Braşov, şi am petrecut ceva timp împreună. Este un artist pe care-l preţuiesc enorm, are atât de multe cântece splendide, pe care le cântă o lume întreagă. Şi este compozitorul unora dintre cele mai cunoscute piese ale lui Joe Dassin. Este minunat Toto Cutugno.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Uite şi o fotografie în care eşti împreună cu Dan Teodorescu de la Taxi.
Oana Sîrbu: Pe Dan îl cunosc de foarte mult timp, am fost vecini. El stătea lângă liceul unde am învăţat eu, "Iulia Haşdeu", cu profil de filologie-istorie. Ne întâlneam în perioada aceea destul de des. Îl apreciez foarte tare pe Dan, are un mesaj al versurilor extraordinar, în fiecare melodie. Bluziţa din poză am dăruit-o săptămâna trecută unei nepoţele de-a mea. Cureaua o mai am şi acum.

 

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: La Premiile VIP, o fotografie cu tine împreună cu doi domni - Mircea Ionescu Quintus şi Adrian Năstase.
Oana Sîrbu: Eu i-am privit întotdeauna ca pe nişte intelectuali deosebiţi, pe amândoi. Cu Adrian Năstase am o relaţie de amiciţie, cu întreaga lui familie, de fapt. Este un domn care a răspuns invitaţiilor mele de fiecare dată la diferite evenimente, la emisiunile pe care le-am avut. Ne mai întâlnim uneori şi împărtăşim amintiri. Este un om pe care-l apreciez foarte mult.

 

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Cu scriitorul Dinu Săraru, la acelaşi eveniment.
Oana Sîrbu: Recent am fost cu domnul Dinu Săraru la o premiere la Râmnicu Vâlcea, cu Episcopia Râmnicului. A primit şi domnia sa o medalie, a venit cu soţia. Suntem cumva rude prin alianţă. A fost verişor cu un unchi de-al meu care a murit de puţin timp. Îl preţuiesc foarte mult pe domnul Dinu Săraru. Eu am colaborat cu Episcopia Râmnicului pentru un album de rugăciuni pentru copii, pe versuri de poeţi români, şi din când în când îmi place să petrec minivacanţe acolo. Este un judeţ cu foarte multe mănăstiri şi are o aură de energie foarte bună acolo. Iar poveştile călugărilor şi episcopilor de acolo sunt cu adevărat foarte minunate. Şi oricât ai fi de tensionat şi de pătruns de problemele tale de zi cu zi, acolo reuşeşti, printr-o poveste, să afli măcar două-trei răspunsuri la întrebările pe care ţi le pui.

 

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: În 2007, tot la Premiile VIP.
Oana Sîrbu: De câte ori m-a invitat Cristi Brancu şi am răspuns invitaţiei de fiecare dată. Costumul pe care îl port în poză îl am şi acum, ca şi mărgelele şi geanta. Geanta este din Tenerife, mi-am luat mai demult un set cu geantă şi pantofi. Cred că evenimentul a fost la Teatrul Naţional sau la Intercontinental. Premiile VIP s-au ţinut o perioadă şi la Hotel Lido, până când acesta s-a închis. Îmi aduc aminte că acolo înotam când eram puştoaică, era la Lido un bar de noapte şi tata (actorul Romulus Sîrbu - n.r.) susţinea acolo programele. Şi aveam privilegiul să ne primească şi pe noi, pe mine şi pe fratele meu, care este mai mare cu 10 ani. Acolo era piscina aceea renumită, cu valuri ca la mare.

 

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Aici eşti cu Adrian Păunescu.
Oana Sîrbu: A fost un mare poet şi un versificator minunat. Dumnezeu să-l odihnească! Frumoase amintiri îmi trezesc fotografiile voastre...

 

Foto: (c) EMIL BADEA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Ai fost la aniversarea a 50 de ani de carieră sărbătoriţi de Margareta Pâslaru. Iată o poză de la acest eveniment.
Oana Sîrbu: Da, doamna Pâslaru a fost sărbătorită la Uniunea Compozitorilor, a fost un moment frumos, emoţionant. Aici purtam un set de coral cu argint din Egipt, pe care-l păstrez şi acum. Ce multe fotografii frumoase aţi găsit!

 

Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Din setul de fotografii nu putea lipsi una de la o lansare a prietenului tău Ştefan Bănică jr.
Oana Sîrbu: Aaaa, aici era lansarea albumului "Super Love"! Am şi contribuit la respectivul album cu nişte voci la o piesă, chiar la piesa "Super Love". M-a invitat la lansare, iar evenimentul a avut loc într-un salon auto. Cred că în fotografie sunt alături de Simona Pătruleasa, din ce-mi dau seama după profil. După părerea mea este una dintre cele mai frumoase românce. Aici purtam o geacă de piele cu o bluză de dantelă şi nişte pantaloni de piele şi eram foarte încântată. Merg cu plăcere la toate evenimentele şi concertele lui Ştefan. Nu cântăm foarte des împreună. Am avut un eveniment acum doi ani, la Sala Palatului, când s-au împlinit 30 de ani de la lansarea filmului "Liceenii". A fost un moment splendid, uluitor, când toţi cei din sală au rostit în acelaşi moment cuvântul "Timp", cu care începe primul vers al cântecului. La primul spectacol am fost gâtuită de emoţie. Nu am mai putut continua. Mi-a plăcut foarte mult momentul. Am făcut câteva spectacole şi în alte oraşe, am avut 5-6 zile minunate de aduceri aminte. Merg la toate premierele lui, ne mai întâlnim din când în când şi la o cafea cu foştii colegi din film. De exemplu, când vine Tudor Petruţ în ţară. Recent a fost invitat la Cristi Brancu în emisiune şi m-a rugat Cristi să-i facem o surpriză. Am fost de acord şi am dansat împreună. Am cântat "Te iubeam" şi am reluat câteva scenarii din film, dar pe altă melodie. Îmi place foarte mult să mă revăd cu foştii colegi de film, de spectacole, de şcoală. Pentru mine nu există timp, am o problemă în sensul ăsta, nu ştiu câţi ani au trecut de la diferite evenimente. Mi se pare că totul s-a întâmplat ieri. Cred că ceva s-a întâmplat acum doi ani, dar de fapt au trecut şase. Mie Alexandru (fiul Oanei Sîrbu - n.r.) mi se pare tot copilaş, dar mă uit la poze de când era mai micuţ şi mă întreb când a trecut timpul. Şi aşa se spune pentru toţi cei care au copiii mici, să se bucure de perioada aceasta, deoarece cresc repede. Sper să treacă mai repede perioada şcolii, pentru că nu reuşesc deloc să mă integrez în programul ăsta. (râde - n.r.)

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Aici aici eşti alături de Cornel Nistorescu.
Oana Sîrbu: Da, domnul Cornel Nistorescu, pe care-l apreciez enorm de mult. Îl preţuiesc mult pe domnul Nistorescu, îl apreciez ca ziarist şi am avut multe evenimente la care am participat împreună. Şi uite-l şi pe Dorian Ciubuc. Uite, aici purtam nişte cercei foarte frumoşi,dar pe unul l-am pierdut şi am rămas cu unul singur pe care l-am ataşat la un sacou. Trebuie să recunoşti că am o colecţie impresionantă de cercei şi de accesorii... (râde - n.r.)

 

Foto: (c) LIVIU ŞOVA / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Ultima fotografie e destul de recentă, ai alături de tine două doamne din lumea muzicii.
Oana Sîrbu: Da, sunt cu Silvia Dumitrescu şi cu Stela Enache. Mă duc des la concertele Silviei, pentru că suntem prietene foarte bune. Pe Stela Enache o admir foarte mult. Iar cea mai bună prietenă din această zonă de colaborare, a muzicii, este Anca (Ţurcaşiu - n.r.). Ne ştim de când ea avea 14 ani şi eu 16. Pe oriunde ne-au purtat drumurile, oricât de separate am fost, am fost extraordinar de unite în timp, foarte apropiate, am împărţit multe gânduri şi impresii despre viaţă, ne-am urmat pe unde ne-am dus, ne-am urmărit una pe cealaltă, ne sfătuim. Este foarte plăcut să ai persoane dragi care rămân alături de tine în timp.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


AGERPRES: Iată, de azi înainte vei putea primi oricând fotografiile care ţi-au plăcut atât de mult, pentru că le oferim. Recent a fost ziua ta, iar fotografiile sunt darul nostru pentru tine.
Oana Sârbu: Vorbeşti serios? Chiar mi le daţi mie? Mulţumesc din suflet!

 


AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactori Arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 384

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 12-07-2026 10:00

12 iulie - Ziua internațională a speranței (ONU)

Ziua internațională a speranței este sărbătorită anual la 12 iulie, cu scopul de a recunoaște speranța ca o forță pentru transformarea vieților, comunităților și a lumii noastre, potrivit https://internationaldayofhope.org. Această zi a fost stabilită prin rezoluția A/79/.54, adoptată de Organiz

Documentare 12-07-2026 09:00

12 iulie - Ziua internațională pentru combaterea furtunilor de nisip și de praf (ONU)

Furtunile de nisip și praf reprezintă o provocare formidabilă și extinsă pentru atingerea dezvoltării durabile în dimensiunile sale economice, sociale și de mediu, evidențiază https://www.un.org/. Acestea au devenit o preocupare globală serioasă în ultimele decenii datorită impactului lor semnificativ asupra medi

Documentare 12-07-2026 08:00

Preasfințitul Antonie va fi întronizat Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor (fișă biografică)

Preasfințitul Antonie va fi întronizat Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, în 12 iulie 2026, la Chișinău. Momentul va fi marcat de săvârșirea Sfintei Liturghii, de la ora 8:30, la Biserica 'Sfinții Trei Ierarhi' din Capitala Republicii Moldova, precizează

Documentare 12-07-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 iulie

Ortodoxe Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului 'Prodromița' de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul Duminica a 6-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 6-a după Rusalii. Sf. m. Proclu și Ilarie

Documentare 11-07-2026 10:00

11 iulie - Ziua mondială a populației (ONU)

Ziua mondială a populației este marcată în fiecare an la 11 iulie, propunându-și să atragă atenția asupra urgenței și importanței problemelor demografice de pe glob. Ziua are, în 2026, tema 'Realizing the hopes and aspirations of young people - today and for the future.', conform un.org/. Tema din 202

Documentare 11-07-2026 09:00

11 iulie - Ziua mondială a cailor (ONU)

La 11 iulie, începând din 2025, este marcată Ziua mondială a cailor, o sărbătoare considerată, mai degrabă, un apel la protejare, notează https://www.un.org/. Puține animale au contribuit la progresul uman la fel de profund - și discret - precum calul. De la nomazii antici din stepele eurasiatice p&

Documentare 11-07-2026 08:00

11 iulie - Ziua Prieteniei dintre România și Statele Unite ale Americii

Ziua Prieteniei dintre România și SUA este sărbătorită, anual, la 11 iulie. Inițiativa instituirii acestei zile a aparținut unor parlamentari PNL, PSD, UDMR și grupului minorităților naționale. În octombrie 2022, aceștia au depus la Parlament un proiect ce prevedea sărbătorirea anuală la data de 11 iulie a Zilei Prieteniei dintre România și S

Documentare 11-07-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 iulie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Rusiei Greco-catolice Sf. m. Eufemia Romano-catolice SS. Benedict, abate, patron al Europei; Olga, regină Sfânta Mare Muceniță Eufimia este pomenită

Documentare 11-07-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 iulie

Este a 192-a zi a anului 2026. Au mai rămas 173 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 42 m și apune la 21 h 00 m. Luna răsare la 01 h 59 m și apune la 18 h 27 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-07-2026 17:22

Săptămâna europeană 6-10 iulie 2026

Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 6-10 iulie 2026: Parlamentul European (PE) a votat în favoarea unei anchete împotriva grupului politic Europa Națiunilor Suverane (ESN); PE a ratificat acordul comercial între UE și Mexic; PE a adoptat un raport privind progresele înregistrate de Republica Moldova &icir

Documentare 10-07-2026 14:48

Retrospectiva evenimentelor interne 6-10 iulie 2026

Participarea unei delegații a României conduse de președintele Nicușor Dan la Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie), participarea României, în cadrul Summitului, ca stat fondator, la inițiativa NATO privind Banca pentru Apărare, Securitate și Reziliență, continuarea discuțiilor pe marginea formării unui nou guvern după demiterea Guvernului Bolojan

Documentare 10-07-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 105 ani de la violențele cunoscute drept Duminica însângerată de la Belfast (10 iulie 1921)

Problema irlandeză a reprezentat un episod deosebit de important în istoria modernă a Marii Britanii, manifestându-se și prin momente de tensiune socială cu puternice aspecte violente. Data de 10 iulie 1921 a rămas cunoscută drept Duminica însângerată sau Duminica însângerată de la Belfast, fiind ziua în care protestan

Documentare 10-07-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitoarea Alice Munro, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2013

Laureată a Man Booker International Prize în 2009 și a Premiului Nobel pentru Literatură în 2013, Alice Munro a scris despre condiția umană și relațiile văzute prin prisma vieții de zi cu zi. Alice Ann Laidlaw s-a născut pe 10 iulie 1931, în orașul Wingham, provincia Ontario, Canada, notează site-ul https://www.nobelprize.org/. Tatăl său era

Documentare 10-07-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

Vineri, 10 iulie, Muzeul Național Cotroceni oferă acces gratuit pentru copii și pentru tinerii cu vârsta până în 18, între orele 9:00 - 15:00, cu ocazia aniversării a 35 de ani de activitate culturală. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în același context aniversar, copiii sunt invitați în ziua de 11

Documentare 10-07-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 iulie

Ortodoxe Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei Greco-catolice Sf. m. uciși la Nicopole, Armenia Romano-catolice Sf. Victoria, m. Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 10 iulie, zi