Tulcea: Autorităţile estimează că circa 300 de hectare au fost inundate din cauza cotelor crescute ale Dunării
Autorităţile tulcene estimează că circa 300 de hectare de teren arabil au fost inundate în ultima perioadă, din cauza cotelor crescute ale fluviului Dunării, însă până în prezent doar două societăţi comerciale au depus înştiinţări cu privire la faptul că suprafeţele cultivate au fost afectate de băltiri sau infiltraţii în diguri.
Directoarea Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ), Maria Mahu, a declarat, luni, în timpul şedinţei Colegiului prefectural, că în oraşul Isaccea o livadă de cais înfiinţată pe o suprafaţă 100 de hectare şi 30 de hectare cultivate cu migdal au fost afectate din cauza temperaturilor scăzute înregistrate săptămâna trecută.
"Până acum nu am primit nicio înştiinţare cu privire la faptul că cele două culturi au fost afectate. Avem în schimb înştiinţări în zona Smârdan de la două societăţi comerciale cu suprafeţe cultivate cu rapiţă şi orz care se află sub apă. Urmează să verificăm cele două sesizări", a afirmat directoarea DAJ.
În acelaşi timp, directorul filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Marius Damian, a prezentat situaţia activităţii instituţiei desfăşurate în primele trei luni ale anului, iar potrivit acesteia, la comanda beneficiarilor, în perioada amintită în judeţ au funcţionat 13 staţii de pompare care au evacuat 21.873.000 metru cub de apă cu un consum de energie în valoare de 369.525 lei.
"Apa nu se poate evacua imediat din incintele îndiguite, mai ales după topirea zăpezii. Estimez că, în momentul de faţă, în întregul judeţ există circa 300 de hectare de teren arabil sub ape", a precizat directorul Damian.
De peste o săptămână, nivelul Dunării a depăşit cota de atenţie pe raza judeţului Tulcea, iar debitul Dunării, potrivit subprefectului Corvin Bangu, va continua să crească în perioada imediat următoare.
Având în vedere cotele crescute ale fluviului, autorităţile au decis, în urmă cu o săptămână, punerea în funcţiune a 16 staţii de pompare, cheltuielile necesitate de funcţionarea acestora urmând să fie suportate de la bugetul statului. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.