logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, în 8 judeţe, de joi dimineaţa

Imagine din galeria Agerpres

Hidrologii au instituit Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, sector aval Gruia - amonte Giurgiu (judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu), începând de joi dimineaţa până pe 31 martie.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire.

De asemenea, în intervalul 24 martie, ora 6:00 - 31 martie, ora 18:00 va fi Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, pe sectorul Hârşova - Brăila şi în Delta Dunării - judeţele Constanţa, Brăila şi Tulcea.

În intervalul 21 martie, ora 15:00 - 31 martie, ora 18:00, se află sub Cod galben de inundaţii întregul sector românesc al Dunării, aval de S.H.E.N. Porţile de Fier, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

"Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice şi respectiv a comportării lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor", se precizează în avertizarea hidrologilor. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie