La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP.
Pe parcursul vizitei care va dura nouă zile și va include trei țări, monarhul în vârstă de 77 de ani, care urmează tratament împotriva unui tip de cancer care nu a fost dezvăluit public, va aborda totodată subiectul amenințărilor climatice care vizează aceste insule.
După Bahamas, regele va călători singur în Guyana înainte ca regina Camilla să i se alăture în Antigua și Barbuda, unde va avea loc reuniunea bianuală a șefilor de guverne ai țărilor din Commonwealth (CHOGM), în perioada 1-4 noiembrie.
''Știm că o parte din ceea ce cultura din Bahamas are astăzi de oferit, ceea ce are mai vesel, mai plin de speranță, mai luminos s-a născut din obscuritate'', a declarat Charles în Bahamas, unde a aterizat marți.
''Este corect să recunoaștem marile suferințe și nedreptăți din trecut de pe aceste insule și din alte locuri, chiar dacă ne bucurăm de succesele din prezent și creăm noi oportunități pentru viitor'', a adăugat el cu prilejul unei întâlniri a tinerilor.
Suveranul a explicat că liderii țărilor din Commonwealth ''implicate'' vor aborda acest subiect în Antigua și Barbuda.
Regele Charles a calificat deja sclavia ca fiind ''cele mai întunecate zile'' din istoria britanică.
Mai multe foste colonii i-au cerut regelui să ia măsuri suplimentare pentru a repara prejudiciile provocate de colonizare și de comerțul cu sclavi, activitate din care Marea Britanie a profitat timp de mai multe secole.
Subiectul reparațiilor va fi pe ordinea de zi a reuniunii din Antigua și Barbuda, potrivit lui Shirley Ayorkor Botchwey, secretara generală a Commonwealth, o alianță care reunește 56 de țări și al cărei șef este regele Charles al III-lea.
Pe traseul parcurs marți de Charles către locul unde urma să-și țină discursul la Nassau, se aflau manifestanți care fluturau pancarte cu mesajul ''Plătiți ceea ce ne datorați''.
''Să se treacă la scuze''
La începutul lunii septembrie, Jamaica a depus o petiție la un tribunal din Londra în vederea ''impulsionării campaniei (...) în favoarea reparațiilor pentru strămoșii africani care au suferit de-a lungul a sute de ani de sclavie''.
Charles va aborda subiecte legate de colonizare în fiecare etapă a turneului său.
Președintele Guyana, Irfaan Ali, care urmează să se întâlnească cu regele Charles, a declarat pentru ITV News că recunoașterea ''zilelor întunecate'' ale colonizării este doar o ''primă etapă''.
''Următorul pas este să se treacă la scuze'', a afirmat el, solicitând ca fostul imperiu să răspundă pentru ''exploatarea regiunii'', ''distrugerea unor vieți'' și ''provocarea subdezvoltării''.
Deși au existat declarații privind rolul avut de Regatul Unit în problema sclaviei, niciun suveran britanic nu a prezentat scuze oficiale, iar guvernul de la Londra a respins ideea unor compensații financiare.
În 2022, un turneu în Caraibe al prințului moștenitor William și al soției sale, Kate, s-a transformat într-un fiasco, marcat de manifestații ostile monarhiei și de cereri privind acordarea unor despăgubiri.
Palatul Buckingham a mai spus și că vizita regală va fi o ocazie pentru țările din Caraibe de a aborda probleme urgente, cum ar fi schimbările climatice.
În Bahamas, Charles a subliniat provocările cu care se confruntă insulele de joasă altitudine.
''Nu există, fără îndoială, un loc mai potrivit decât Bahamas, un stat insular unde 90% din teritoriu se află la mai puțin de doi metri deasupra nivelului mării, pentru a înțelege realitatea schimbărilor climatice care amenință atât de multe comunități din cadrul Commonwealth'', a declarat Charles marți al Nassau.
''Lumea noastră cere ajutor pentru a se vindeca'' de efectele nocive ale schimbărilor climatice, a spus suveranul.
Un apărător al cauzelor de mediu, regele se va întâlni, pe parcursul vizitei sale în Caraibe, cu organizații active în acest domeniu, și va vorbi despre un proiect de reabilitare a coralilor din Antigua și Barbuda, precum și despre inițiative de protejare a pădurii tropicale din Guyana. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'












