Harry și Meghan vor participa la primul lor angajament public comun de la revenirea în Regatul Unit
Prințul Harry al Marii Britanii și soția lui, Meghan, vor efectua săptămâna aceasta primul lor angajament public comun în Regatul Unit de la revenirea în țară la sfârșitul lunii august, au precizat duminică mai multe publicații britanice, potrivit AFP.
Ducele și ducesa de Sussex se vor afla joi la Nottingham, un oraș din centrul Angliei unde au avut prima apariția publică împreună după anunțul logodnei în 2017, potrivit presei britanice, printre care și Sunday Times.
De la reîntoarcerea lor în Regatul Unit împreună cu cei doi copii, Archie și Lilibet, după șase ani petrecuți în Statele Unite, Harry și Meghan au rămas departe de vizorul media, chiar dacă fiul cel mic al regelui Charles al III-lea a efectuat mai multe angajamente publice pentru organizațiile caritabile pe care le patronează sau susține.
La rândul ei, Meghan își continuă activitatea dedicată brandului său de produse de lifestyle. Duminică, ducesa a publicat pe pagina ei de Instagram o fotografie în care apare servind ceaiul cu laureata premiului Nobel pentru Pace Malala Yousafzai cu prilejul Zilei internaționale a fetelor.
Harry și Meghan au părăsit Marea Britanie în anul 2020, pe fondul unor tensiuni cu familia regală, din care nu mai fac parte ca membri activi.
La scurt timp după revenirea în Regatul Unit, Palatul Buckingham a amintit că angajamentele caritabile pe care le vor avea vor fi desfășurate ''în calitate de persoane private''.
La Nottingham, cuplul urmează să viziteze trei organizații locale care sprijină tinerii prin intermediul muzicii, cinemaului și sportului și care luptă împotriva sărăciei, potrivit Sunday Times.
Citând o sursă apropiată de Harry și Meghan, publicația relatează de asemenea că ducele și ducesa nu vor fi invitați să participe la tradiționala reuniune de Crăciun a familiei regale la reședința regelui Charles al III-lea de la Sandringham (estul Angliei), ci că își vor petrece sărbătorile în California. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027
'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici
VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum
Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î
Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat
Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec













