Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE.
Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că 'prezența Chile pe teritoriul antarctic durează de aproape 80 de ani, iar acest act frumos demonstrează, fără îndoială, că această prezență se desfășoară în condiții care permit o viață plăcută, în ciuda condițiilor climatice și a izolării'.
Căsătoria a fost oficiată în prezența unui funcționar al stării civile chiliene de către de comandantul Bazei aeriene Eduardo Frei.
'Este un act de jurisdicție, deoarece statul chilian aplică Codul său civil, legea căsătoriei, la două persoane de pe acest teritoriu, prin urmare, este un act pur suveran', a declarat locotenent-comandantul Horacio Hurtado Catini, guvernatorul maritim al Teritoriului Antarctic Chilian.
Mirii, geologii Natalia Mestre Silva, în vârstă de 31 de ani, și Luis Munoz Gaete, în vârstă de 34 de ani, cercetători la Laboratorul de Analiză Izotopică al Universității Andres Bello, campusul Vina del Mar, s-au căsătorit la Baza Profesor Julio Escudero a Institutului Antarctic Chilian (INACH) din Antarctica, unde lucrează în prezent.
Cuplul a fost înconjurat de colegi din Antarctica, unde este staționat personal din Marina Chiliană, Forțele Aeriene (FACH), Autoritatea Aviației Civile și Direcția Meteorologică, și unde se află stații uruguayene, chineze, rusești și coreene.
Aceasta este a șasea căsătorie în Teritoriul Antarctic Chilian, după două căsătorii în 1981 și următoarele în 1988, 1990 și 2010.
Această căsătorie 'are loc în contextul funcționării continue, pentru al doilea an consecutiv, a principalei stații științifice naționale, adiacente Bazei Frei', se arată în comunicat.
Cei doi oameni de știință se află la stație din martie și urmează să revină pe continent în noiembrie.
Antarctica este guvernată de așa-numitul Tratat Antarctic, semnat inițial de 12 țări la 1 decembrie 1959, care stabilește că nicio țară nu este proprietara teritoriului și desemnează regiunea drept continent dedicat păcii și științei.
Totuși, țări precum Regatul Unit, Argentina, Chile, Australia sau Noua Zeelandă au revendicat istoric părți din teritoriul Antarcticii.
În 1940, prin Decretul nr. 1747 promulgat de președintele chilian Pedro Aguirre Cerda, au fost stabilite limitele teritoriului antarctic chilian și șapte ani mai târziu a fost inaugurată prima bază antarctică chiliană, actuala bază navală Căpitan Arturo Prat.
În prezent, Chile are cel puțin zece baze, dintre care cinci sunt administrate de INACH, iar restul de Forțele Armate chiliene. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.
Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI
Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați
Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți
Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d
O replică împodobită cu pietre prețioase a Mănușii Infinitului din universul Marvel, scoasă la licitație în Abu Dhabi
O replică a Infinity Gauntlet (Mănușa Infinitului), un artefact cu puteri care apare în filmele Marvel și în benzile desenate Marvel, va fi scos la licitație pe 8 decembrie în Abu Dhabi, au anunțat joi Julien's Auctions și East Continental Gems, potrivit Reuters. Mănușa supradimensionată, încrustată cu șase giuvaiere care reprezintă
Actorul german August Diehl va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa
Actorul german August Diehl, cunoscut pe plan internațional datorită rolului interpretat în filmul 'Inglorious Basterds' ('Ticăloși fără glorie'), regizat de Quentin Tarantino, va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa, informează DPA. În vârstă de 50 de ani, el va primi acest premiu întrucât este unul din
Actrița Judi Dench: 'Nu pot să urc pe scenă, nu pot să joc într-o piesă, nu pot să citesc'
Actrița britanică Judi Dench a declarat că nu mai poate să lucreze ca actriță din cauza problemelor de vedere, informează joi DPA/PA Media. Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor. 'Nu pot să urc
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost
Prințul Harry spune că vrea să se împace cu familia regală britanică
Prințul Harry a spus, într-un interviu pentru revista GQ, că speră să se împace cu regele Charles și cu restul familiei, de care s-a distanțat atunci când s-a mutat în Statele Unite în urmă cu șase ani, informează Reuters. Harry, în vârstă de 42 de ani, este fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și a provo
Editorii germani îi cer Comisiei Europene să suspende modificările planificate de Meta, considerându-le o amenințare la adresa jurnalismului
Asociația Federală a Editorilor Digitali și a Editorilor de Ziare din Germania (BDZV) și Asociația Media a Presei Libere (MVFP) i-au cerut Comisiei Europene să analizeze și, pentru moment, să blocheze o modificare planificată a termenilor și condițiilor de utilizare ale Meta, compania care deține rețeaua de socializare Facebook, informează DPA. Modificarea urm
O femeie a murit în urma unui atac al unui rechin în Africa de Sud
O femeie a murit marți după ce a fost atacată de un rechin în timp ce înota în apele din proximitatea orașului KuGompo din provincia Eastern Cape a Africii de Sud, a relatat postul public de televiziune SABC, citat de Reuters. Municipalitatea Buffalo City, al cărei centru se află în orașul KuGompo, a transmis într-un mesaj pe rețe
Personajul Apu a 'vorbit' din nou în serialul 'The Simpsons' după o pauză de aproape un deceniu
Personajul Apu a 'vorbit' din nou în serialul TV animat 'The Simpsons' ('Familia Simpson'), interpretat de un nou actor, după o absență de aproape un deceniu, survenită pe fundalul unor acuzații de promovare a stereotipurilor rasiale, informează luni BBC. Apu Nahasapeemapetilon - acesta fiind numele complet al &ic
Prințesa moștenitoare a Norvegiei va acorda prima sa audiență pe cont propriu unor reprezentanți ai publicului general
Prințesa moștenitoare a Norvegiei, Ingrid Alexandra, în vârstă de 22 de ani, va primi pentru prima dată reprezentanți ai publicului general într-o audiență pe cont propriu, săptămâna viitoare, a anunțat luni Casa Regală norvegiană, citată de DPA. Reprezentanți ai unei campanii de solidaritate a tinerilor vor participa la acea înt&
Ecuador: Un preot moare după ce un crucifix a căzut peste el în timpul unei liturghii transmise în direct
Un preot a decedat sâmbătă în orașul ecuadorian Guayaquil, cel mai populat din țară, după ce o cruce mare a căzut peste el în timp ce celebra o liturghie care era transmisă în direct pe rețelele de socializare, scrie EFE. Preotul a fost identificat ca fiind Patricio Sanchez Molinari și se afla în mijlocul ceremoni
P. Diddy a fost transferat într-o nouă închisoare din Statele Unite
Starul muzicii hip-hop P. Diddy, condamnat pentru violențe sexuale comise asupra unora dintre fostele sale iubite, a fost transferat într-o nouă închisoare federală americană, potrivit unor relatări din presă care vorbesc despre o altercație și un tratament preferențial în timpul detenției, informează AFP. Starul american, &i












