Fratele prințesei Diana lansează marți o carte controversată, în care îl critică pe regele Charles al III-lea
Fratele prințesei Diana, Charles Spencer, își reglează conturile cu familia regală britanică, în special cu regele Charles al III-lea, într-o carte publicată marți, care ține prima pagină a ziarelor de câteva zile încoace, la aproape 30 de ani după moartea celebrei 'Lady Di', informează AFP.
Volumul 'Swan Song: Diana, My Sister' ('Cântecul lebedei: Diana, sora mea') a fost pus în vânzare marți în mai multe țări, inclusiv în Regatul Unit și în Franța. Au fost achiziționate drepturile pentru traducerea acestei cărți în 12 limbi. În prezent, volumul ocupă locul al 12-lea în topul celor mai bine vândute cărți (non-ficțiune) pe platforma Amazon UK.
AFP publică principalele acuzații cuprinse în această carte, din care unele fragmente, dezvăluite în tabloidul Daily Mail, au determinat o dezmințire oficială din partea Palatului Buckingham, un eveniment rarisim în istoria biroului de presă al familiei regale britanice.
Regele Charles al III-lea, criticat
Charles Spencer susține că fostul soț al prințesei Diana, pe atunci prinț de Wales, a părut 'lipsit de griji și jovial', de parcă 'ar fi câștigat la loterie', în timpul unei convorbiri telefonice purtate după accidentul care a dus la decesul prințesei, la Paris, pe 31 august 1997. Moartea extrem de îndrăgitei prințese britanice, la vârsta de 36 de ani, a declanșat un val de emoție la nivel mondial.
Potrivit lui Charles Spencer, moștenitorul tronului a considerat tragicul eveniment drept o oportunitate 'pentru a se căsători cu femeia pe care o iubea', Camilla, în prezent regină-consoartă.
Într-un alt fragment din carte, el relatează o dispută pe care a avut-o cu Charles cu privire la participarea prinților William și Harry la procesiunea funerară, în spatele sicriului mamei lor, în timpul funeraliilor acesteia.
El îl acuză pe Charles că a dat dovadă de 'dispreț' față de Diana și că a afirmat că aceasta va fi 'în curând uitată'.
Într-un gest rarisim, biroul de presă de la Palatul Buckingham a reacționat imediat și a contestat această versiune a evenimentelor. 'Durerea provocată de doliul fratern poate întuneca rațiunea, poate afecta discernământul și poate altera amintirile', a declarat un purtător de cuvânt al regelui Charles al III-lea.
Într-un interviu acordat suplimentului duminical Mail on Sunday, Charles Spencer, în vârstă de 62 de ani, și-a menținut acuzațiile și i-a reproșat regelui britanic faptul că i-a pus la îndoială relatările.
El susține, de asemenea, că prințesa Diana s-a gândit la anularea căsătoriei după ce a descoperit o brățară pe care Charles o cumpărase pentru Camilla și că prințesa, măcinată de gânduri suicidare, s-a deplasat de mai multe ori cu automobilul până la Beachy Head, o faleză din sudul Angliei. Totuși, iubirea pentru fiii ei 'a împiedicat-o să meargă mai departe', a scris el.
Nici regina Elisabeta a II-a nu a fost scutită de critici
Potrivit lui Charles Spencer, regina Elisabeta a II-a, decedată în 2022, ar fi reacționat 'cu iritare' atunci când a aflat inițial despre accidentul prințesei Diana. Fosta suverană ar fi întrebat: 'Ce-a mai făcut acum?', înainte să realizeze gravitatea situației.
După moartea prințesei Diana, regina Elisabeta a II-a s-ar fi oferit să-i redea acesteia titlul de Alteță Regală, un titlu care îi fusese retras în urma divorțului de prințul Charles, în 1996. Fratele acesteia a refuzat însă oferta.
În epocă, regina britanică a fost criticată pentru atitudinea ei aparent rece, care contrasta cu emoția la nivel mondial declanșată de moartea prințesei.
'Neadevăruri'
Mai multe instituții de presă au citat surse de la Palatul Buckingham care au denunțat 'ipocrizia' fratelui prințesei Diana, acuzându-l că expune viața privată a surorii sale, în timp ce, simultan, critică tabloidele că au hărțuit-o în timpul vieții.
Fost jurnalist și autor al unor cărți despre istoria domeniului familial Althorp, unde a fost înmormântată prințesa Diana, Charles Spencer consideră că a fost de 'datoria sa', în calitate de martor, să scrie această nouă carte și a susținut, de asemenea, că dorește să corecteze anumite 'neadevăruri care s-au impus de-a lungul timpului'.
Paralelă cu Harry și Meghan
Într-un interviu pentru BBC, difuzat duminica trecută, Charles Spencer a făcut o paralelă între tratamentul la care a fost supusă prințesa Diana de către tabloidele britanice și cel rezervat fiului ei mai mic, Harry, și soției acestuia, Meghan, care s-au stabilit din nou, recent, în Regatul Unit.
El a denunțat 'o influență nocivă' și 'o otravă' din partea tabloidelor, la fel cum o făcuse și în timpul discursului său memorabil rostit la funeraliile surorii sale.
Mohamed Al-Fayed
Charles Spencer relatează în noua sa carte că prințesa Diana 'nu îl plăcea pe Mohamed Al-Fayed', tatăl lui Dodi Al-Fayed, bărbatul egiptean cu care avea o relație și care a murit alături de ea în accidentul de automobil din 1997.
Prințesa i-ar fi mărturisit fratelui ei, 'cu dezgust', că, la începutul relației ei cu Dodi, magnatul Mohamed Al-Fayed s-a apropiat de ea, și-a lăsat mâna să zăbovească pe fesele ei și a ciupit-o, spunându-i cu un ton concupiscent: 'În Egipt, socrul are întâietate'.
Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al magazinului Harrods, decedat în 2023, a fost acuzat de zeci de femei de agresiune sexuală, viol și exploatare sexuală. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027
'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici
VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum
Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î
Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat
Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec













