Proteste pro-palestiene organizate înaintea concertului lui Ed Sheeran din Philadelphia (SUA)
Un protest pro-palestinian a fost anunțat în afara stadionului din Philadelphia (SUA) unde urmează să urce pe scenă, sâmbătă, cântărețul britanic Ed Sheeran, în primul său concert după excluderea din turneu a rapper-ului Macklemore din cauza unor comentarii cu privire la Gaza, gest care a determinat și alți artiști care cântau în deschidere să renunțe la concerte, transmite DPA.
Săptămâna aceasta, toți artiștii care au cântat în deschiderea concertelor din turneul 'The Loop' au anunțat că nu vor mai urca pe scenă pentru datele rămase după ce Macklemore, pe numele său real Benjamin Haggerty, a fost eliminat de pe afiș din cauza comentariilor pro-palestiniene pe care le-a făcut pe scenă.
Trupa de acompaniament a lui Sheeran, Beoga, a anunțat și ea că se retrage și a scris într-o declarație pe Instagram că 'susține pe deplin'
mesajul lui Macklemore.
Cântărețul englez în vârstă de 35 de ani și-a început turneul în Auckland, Noua Zeelandă, în ianuarie. Acesta urmează să se încheie la Ciudad de Mexico în decembrie, după un total de 18 concerte programate în America de Nord și de Sud.
Următorul său concert este programat să se desfășoare la Philadelphia sâmbătă seara, însă biletele se vând acum la prețuri de doar 76 de dolari.
Ora de începere a spectacolului a fost, de asemenea, amânată de la 17:30 la 20:00, potrivit Ticketmaster.
Înainte de acel concert, grupurile locale pro-palestiniene au declarat că vor protesta în fața locației, stadionul Lincoln Financial Field.
Într-o postare distribuită pe Instagram, Coaliția Philly Palestine a anunțat că urmează să 'iasă în stradă pentru a readuce în atenție conversația cu privire la Palestina și a readuce Philadelphia la acțiune'.
Prețul minim pentru biletele la următorul concert al lui Sheeran din Foxborough, Massachusetts, pe 25 septembrie, a crescut la 112 dolari.
Deși cele două concerte ale lui Sheeran din Hollywood, Florida, pe 29 și 30 octombrie, au prețuri minime ale biletelor, care sunt în prezent de 339 de dolari, prețul scade din nou pentru ultimul său concert, din Tampa, pe 7 noiembrie. Biletele pentru acel concert se vând la un preț minim de 87 de dolari.
Pentru ultimul său concert din turneu, din Ciudad de Mexico, prețurile actuale se situează la un preț minim de 3.550 de pesos, sau 206 dolari.
Printre artiștii care au renunțat la turneul lui Sheeran se numără cântărețul irlandez Aaron Rowe, muzicianul Finneas, câștigător al premiului Grammy, care este fratele lui Billie Eilish, și cântărețul danez Lukas Graham.
Luni, Macklemore a postat pe Instagram mesajul că Ed Sheeran și echipa sa au 'luat decizia de a-l elimina' din turneul Loop.
Într-un răspuns pe platforma de socializare de marți, Sheeran a spus că 'excluderea sa din turneu a fost decizia promotorului' și nu a lui.
El a spus că 'organizatorii viitoarelor concerte din turneu au comunicat că vor anula concertele dacă el (Macklemore) va mai fi în deschidere' și a adăugat că Robert Kraft, proprietarul stadionului Gillette unde urma să cânte, se numără printre ei.
'Nu sunt complice. Am opiniile mele personale despre acest conflict devastator. Doar pentru că aleg să nu vorbesc public, nu înseamnă că nu le am și nu înseamnă că nu-mi pasă. Nici nu înseamnă că nu susțin cauze în felul meu personal', a declarat Ed Sheeran.
Cântărețul piesei 'The Shape Of You' a mai precizat că este 'îngrozit de conflictul dintre Israel și Palestina' și a adăugat că îl respectă pe Macklemore 'ca artist'.
Cântărețul irlandez Aaron Rowe l-a apărat pe Sheeran într-un videoclip postat vineri pe contul său de Instagram și a cerut să se acorde mai multă atenție 'celor ca Robert Kraft, lobby-urilor sioniste care încearcă să reducă la tăcere vocile oamenilor care strigă despre genocid, genocidul care se întâmplă în Palestina chiar acum'.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Saint Laurent pune capăt colaborării de zece ani cu designerul Vaccarello
Designerul belgian Anthony Vaccarello părăsește casa de modă Saint Laurent, după un deceniu în funcția de director creativ al mărcii, a anunțat vineri proprietarul acesteia, Kering, adăugând că succesorul său va fi anunțat în curând, informează Reuters. Anthony Vaccarello, care a fost numit în funcție în 201
Suspiciune de ciumă în Rusia/ 'Remedii' neverificate, promovate pe internet
Vestea privind decesul unei angajate care lucra într-un laborator pentru cercetarea ciumei din Siberia, Rusia, a făcut înconjurul lumii, ajungând până în Statele Unite și Canada, unde unii internauți promovează deja 'remedii' neverificate, transmite vineri AFP. Rusia a atribuit acest deces unei 'pneumo
Marea Britanie: Un arici sau o bufniță, în curând pe bancnotele englezești
Ariciul și bufnița vor apărea pe bancnotele britanice în locul lui Winston Churchill, al lui Jane Austen și al altor personalități britanice, a anunțat joi Banca Angliei, în urma polemicii stârnite de decizia de a acorda prioritate imaginilor din natură, notează AFP. Papagalul de mare (pufinul), bufnița de hambare, bondarul d
La Săptămâna Modei de la Paris, verile mai lungi și mai toride reprezintă o nouă provocare
Verile mai lungi și mai caniculare perturbează calendarul sezonier al industriei modei, forțând brandurile de lux să-și adapteze designul și amenințând vânzările hainelor de iarnă, care generează marje de profit mai mari, informează miercuri Reuters.
VIDEO Licitație la Londra cu obiecte din colecția personală a regizorului Stanley Kubrick
Toporul folosit de Jack Nicholson în scena în care a rostit celebra replică 'Here's Johnny!' din filmul horror din 1980 'The Shining' va fi scos la vânzare în Marea Britanie, alături de alte obiecte din colecția personală a regizorului Stanley Kubrick, într-o licitație ce va fi organizată la începutul anului vii
Actrița Eva Marie Saint din 'Pe chei' și 'La nord prin nord-vest' a murit la 102ani
Actrița americană Eva Marie Saint, care a marcat cinematografia hollywoodiană din anii '50 cu rolurile sale din 'On the Waterfront' ('Pe chei'), filmul lui Elia Kazan, și 'North by Northwest' ('La nord prin nord-vest'), al lui Alfred Hitchcock, a încetat din viață marți, la vârsta de 102 ani, a anunțat agentul ei, trans
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Doisprezece bărbați au fost arestați în Vietnam fiind acuzați că au furat aproape 2.700 de pisici în vederea comercializării lor pentru carne, au anunțat luni poliția și media de stat. Consumul de carne de câine și de pisică este legal în Vietnam, însă vânzătorii sunt obligați să obțină certificate care să a
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Conrad 'Cronos' Lant, solistul legendarei trupe britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunț publicat joi pe paginile formației de pe rețelele de socializare și în cotidianul The Guardian, informează revista Variety. Cauza decesului său nu a fost precizată. 'Timp de
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
''Începem filmarea?'' - întreabă cu o voce melodioasă replica digitală (generată de inteligența artificială - AI) a Gretei Garbo, celebra vedetă de cinema de la Hollywood din anii '30, într-o reclamă neobișnuită pentru producătorul suedez de rulmenți SKF, informează Reuters. Reclama a stârnit dezbate
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo
Producătorul de jucării Mattel se lansează în domeniul parcurilor de distracții
Producătorul american de jucării Mattel a dezvăluit joi un 'eveniment marcant' în cadrul strategiei sale de diversificare: crearea unor parcuri acvatice în Statele Unite, dintre care primul urmează să se deschidă în Nebraska la sfârșitul anului 2027, pentru a pune în valoare mărcile sale emblematice, printre care Barbie și Hot Wheels, tr














