SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP.
Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani, a fost condamnat în mai 2025 la 25 de ani de închisoare de un tribunal din statul New York pentru tentativă de omor asupra scriitorului în vârstă de 79 de ani. În urma atacului, autorul și-a pierdut vederea la un ochi.
Începând de miercuri, agresorul este vizat de un nou proces judecat la Buffalo (nord-est), în fața unui tribunal federal de data aceasta, pentru ''comiterea unui act de terorism'' și ''tentativă de susținere'' a unei organizații teroriste.
Din punctul de vedere al acuzării, atacatorul a fost motivat de fatwa emisă în 1989 de ayatollahul Khomeini, liderul de la acea vreme al Republicii Islamice Iran, împotriva autorului cărții ''Versetele satanice'', considerat o blasfemie la adresa islamului.
Parchetul l-a acuzat totodată de simpatie față de Hezbollah, o organizație libaneză pro-iraniană.
Procurorii afirmă că fotografii și materiale provenite de la această grupare au fost găsite la domiciliul lui Hadi Matar, care utiliza de asemenea un permis de conducere fals, pe numele unui lider al acestei mișcări clasificate drept teroristă de Statele Unite.
În fața instanței, Salman Rushdie a vorbit circa o oră despre agresiunea săvârșită împotriva sa în momentul când se pregătea să rostească un discurs la o conferință despre libertatea de exprimare desfășurată la Chautauqua, statul New York, au precizat mai multe publicații.
Întrebat dacă crede că agresorul lui a fost motivat de fatwa iraniană, scriitorul a răspuns: ''nu am nicio certitudine în privința asta. Am bănuielile mele''.
Născut în India, dar petrecându-și mare parte din viață în Regatul Unit, Salman Rushdie a fost constrâns mult timp să trăiască în clandestinitate sub protecția poliției britanice.
Deși fatwa nu a fost niciodată abrogată oficial, Iranul a precizat în 1998 că nu încearcă să o pună în aplicare. Odată amenințarea atenuată, Salman Rushdie a ieșit din clandestinitate, s-a stabilit la New York și a obținut cetățenia americană.
Potrivit avocatului apărării, Hadi Matar n-a acționat în numele vreunei organizații teroriste, chiar dacă a fost animat de furie împotriva scriitorului din cauza caracterului pretins blasefamator al cărții sale.
Agresorul riscă închisoarea pe viață. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Madonna a obținut cele mai multe nominalizări la MTV Video Music Awards
Vedeta pop Madonna a obținut marți cele mai multe nominalizări la MTV Video Music Awards, la patru decenii după ce interpreta hitului ''Material Girl'' a pus evenimentul pe harta culturală globală cu o interpretare memorabilă, potrivit Reuters. Madonna a obținut 11 nominalizări la gala VMA de luna viitoare, inclusiv în categoriile videocl
A murit Frank Beard, bateristul formației ZZ Top timp de șase decenii
Frank Beard, bateristul formației rock ZZ Top, a decedat la vârsta de 77 de ani, informează Reuters și DPA/PA Media, care citează un anunț de marți al formației. Frank Beard, care primea îngrijiri paliative, a murit luni la ferma sa din Richmond, statul Texas, avându-i alături pe membrii familiei, potrivit comunicatului formației.
Decesul actriței Hayden Panettiere/ Autopsia preliminară exclude traumatismele; cauza oficială urmează să fie stabilită
Autopsia preliminară a actriței, modelului și cântăreței americane Hayden Panettiere, care a decedat luni la vârsta de 36 de ani, a exclus existența unor urme violență sau un act criminal, în așteptarea stabilirii cauzei oficiale a decesului, informează marți agenția de presă EFE. 'Nu au fost găsite semne de traumatism, care ar fi putut c
Fanii și-au luat adio de la Bonnie Taylor la funeraliile organizate în Țara Galilor
Fanii cântăreței britanice Bonnie Tyler, care a murit în luna iulie, i-au adus un ultim omagiu luni, la Swansea, în Țara Galilor natală, în acordurile hiturilor sale celebre care i-au acompaniat funeraliile, transmite AFP. Funeraliile de la biserica Sf. Maria au început pe acordurile piesei 'It's a Heartac
Mii de oameni și-au luat rămas bun de la Bonnie Tyler în Țara Galilor
Mii de oameni au umplut până la refuz străzile din Mumbles, oraș în Țara Galilor unde avea o casă cântăreața Bonnie Tyler, pentru a-și lua rămas bun de la cea mai ilustră compatrioată a lor, care a murit pe 8 iulie într-un spital din Faro, în Portugalia, la vârsta de 75 de ani, informează EFE. Presa britanic
Disney a dezvăluit noua distribuție a seriei 'X-Men' la evenimentul D23, dedicat fanilor
Președintele Studiourilor Marvel, Kevin Feige, a dezvăluit vineri distribuția viitorului film din universul 'X-Men' la evenimentul pentru fani D23 al Disney din California, printre vedete numărându-se Sadie Sink, Christopher Abbott și Adam Driver, transmite Reuters. Întâlnirea bienală D23 este cea mai mare 'vitrin
Selena Gomez, dată în judecată pentru fraudă de investitorii unui start-up de sănătate mintală fondat de actriță
Cântăreața și actrița Selena Gomez a fost acționată joi în instanță de investitori care susțin că vedeta serialului ''Only Murders in the Building'' a comis fraudă prin neîndeplinirea angajamentului de a dezvolta și promova un start-up fondat de actriță în domeniul sănătății mintale, informează Reuters. Reclamanții au in
Spania a evacuat rămășițele a trei regi din secolul al XI-lea dintr-o mănăstire amenințată de incendii de vegetație
Autoritățile spaniole au evacuat joi rămășițele a trei regi care au domnit în regiunea Aragon în secolul al XI-lea dintr-o mănăstire amenințată de incendiile de vegetație, informează Reuters. Rămășițele regilor au fost duse la muzeul provincial din Huesca, la 80 de kilometri sud de mănăstire, pentru a fi astfel protejate până la îmbunăt
Roma / Turiștii evită canicula grație vizitelor nocturne la Colosseum
Colosseumul și-a prelungit programul de vizitare în această vară pentru a le permite vizitatorilor să descopere celebrul amfiteatru roman în răcoarea serii, după apusul soarelui, informează AFP. Vizitele nocturne, care se prelungesc până la ora 23:00, sunt complet rezervate, iar turiștii prezenți săptămâna aceasta au evocat o atmosferă
Ochelarii inteligenți câștigă teren pe măsură ce concurența crește
Ochelarii conectați devin din ce în ce mai accesibili pe măsură ce concurența se intensifică și funcțiile bazate pe inteligența artificială (AI) se înmulțesc, relatează vineri AFP. Ochelarii conectați sunt capabili să răspundă instantaneu la comenzi vocale, să recunoască ceea ce privește utilizatorul, să fotografieze, să filmeze, s
VIDEO Poliția braziliană recuperează picturi de Matisse furate în 2025 din Sao Paulo
Poliția braziliană a anunțat joi că a recuperat cele opt opere ale pictorului francez Henri Matisse furate în decembrie 2025 dintr-o bibliotecă din Sao Paulo, informează vineri AFP. Imaginile difuzate de poliție arată aceste opere în culori foarte vii, extrase din albumul ''Jazz'' din 1947, așezate pe un pat, l&acir
Roma/Doi vârstnici care au devenit virali grație dansurilor lor speră să dea un exemplu altor seniori
Roma, 13 aug /Agerpres/ - Un cuplu de vârstnici care dansează pe melodia ''Beat It'' a lui Michael Jackson într-o piață din Roma a devenit un adevărat fenomen viral în Italia - o inițiativă care, speră aceștia, va îndemna și alți seniori să adopte un stil de viață mai activ, informează AFP. Pasquale Iannone, de 70 de ani
Franța / Cartonașe de colecție Pokemon în valoare de 80.000 de euro, furate dintr-un magazin de specialitate
Un magazin specializat în cartonașe de colecție, în principal cu Pokemon, a fost jefuit în noaptea de miercuri spre joi în Franței, prejudiciul fiind estimat la aproape 80.000 de euro, a precizat directoarea magazinului pentru AFP. Furtul a avut loc în localitatea Bourgoin-Jallieu (centru-est) aproximativ la ora 04:00 (02:00 GMT),
Un delfin a fost zărit în Canal Grande din Veneția
Un delfin a fost zărit joi în Canal Grande din Veneția, iar primarul orașului a lansat un apel pentru protejarea animalului, informează ANSA. Delfinul a fost zărit în această dimineață în Canal Grande spre încântarea atât a rezidenților, cât și a turiștilor. Primarul Veneției, Simone Venturini, a publica
Muzicieni ai curentului French Touch i-au adus un ultim omagiu lui DJ Kavinsky, la Paris
Muzicieni ai curentului French Touch i-au adus miercuri un ultim omagiu DJ-ului francez Kavinsky, decedat la vârsta de 50 de ani, cu prilejul funeraliilor celebrate în cartierul Montmartre, Paris, în prezența, printre alți artiști, a muzicianului Thomas Bangalter, fost membru al trupelor Daft Punk și Justice, informează AFP. Foarte aproape de











