Stejarul lui Robin Hood, vechi de 1.200 de ani, ar fi murit, anunță experții britanici
Un stejar secular din Pădurea Sherwood, din nordul Angliei, care, potrivit legendei, i-a servit drept adăpost haiducului și eroului Robin Hood, pare să fi murit, a anunțat joi organizația care se ocupă de îngrijirea acestuia, informează AFP.
Se spune că Pădurea Sherwood este cea în care Robin Hood ar fi furat bani de la nobili bogați pentru a-i împărți apoi săracilor.
Potrivit legendei, haiducul englez l-ar fi păcălit pe dușmanul său declarat, șeriful din Nottingham, ascunzându-se într-un copac - denumit ulterior 'Major Oak' ('Stejarul Major').
Acesta este unul dintre cei mai mari stejari din Regatul Unit, cu un trunchi ce are o circumferință de 11 metri. 'Stejarul Major' ar avea vârsta de aproximativ 1.200 de ani, potrivit estimărilor.
Însă, în acest an, copacul nu a mai produs frunze, iar 'experții cred că el a murit', a anunțat Royal Society for the Protection of Birds (RSPB), organizația care administrează rezervația naturală din comitatul Nottinghamshire, unde se află Pădurea Sherwood.
'Este sfâșietor pentru toată lumea', a declarat Hollie Drake, directoarea sitului 'Pădurea Sherwood'.
Potrivit RSPB, în ultima vreme, stejarul intrase într-o stare vizibilă 'de declin'.
Acest fapt s-ar datora poluării și perioadelor record de secetă din ultimii cinci ani, consideră aceeași organizație.
Uriașul copac era sprijinit de numeroși stâlpi de susținere, montați de-a lungul anilor, iar unele dintre cavitățile sale au fost umplute cu beton.
Ghinde și butași proveniți din arborele original au fost folosiți pentru a crește puieți de stejar în întreaga lume, a precizat RSPB.
Pădurea Sherwood adăpostește una dintre cele mai importante colecții de stejari seculari din Europa de Vest. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (C) Ben Andrew/RSPB/bbc.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Colin Farrell reia rolul unui detectiv extraterestru în al doilea sezon al serialului TV 'Sugar'
Actorul irlandez Colin Farrell îmbracă din nou costumul său croit pe comandă în cel de-al doilea sezon al serialului polițist 'Sugar', inspirat din filmele noir și a cărui acțiune se desfășoară în Los Angeles, informează joi Reuters. Noul sezon vine în urma unei dezvăluiri majore din primul sezon: John Sugar, personajul interpre
Urmărire spectaculoasă în Munchen după un furt la un magazin de bijuterii
Poliția a arestat doi suspecți în urma unui furt la un magazin de bijuterii din centrul orașului Munchen și a unei urmări spectaculoase în care au fost implicate 40 de mașini ale poliției și un elicopter, informează miercuri DPA. Un al treilea bărbat a fost de asemenea reținut, însă anchetatorii verifică încă dacă acest
Un angajat al unei clinici din Londra a încercat să vândă dosarul medical al prințesei Kate în 2024
Un angajat al unei clinici din Londra, care nu mai ocupă această funcție în prezent, a încercat să vândă dosarul medical al prințesei Kate pe când aceasta era spitalizată în această unitate, în ianuarie 2024, a afirmat miercuri autoritatea britanică din domeniul protecției datelor, care i-a dat acestei persoane un avertisment, informează A
Prințul Harry își va aduce copiii în Regatul Unit pentru prima dată în ultimii ani (presă)
Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, îi va aduce pe cei doi copii ai săi într-o rară vizită în Regatul Unit luna viitoare, a dezvăluit miercuri cotidianul britanic Daily Telegraph, citat de Reuters. Harry, care s-a mutat în Statele Unite alături de soția sa americană, Meghan, în 2020, nu i-a mai adus pe cei d
Muzeul Luvru este 'la capătul puterilor', declară președintele său
Muzeul Luvru, în plină criză după spectaculosul jaf din octombrie, este 'la capătul puterilor' și se confruntă cu 'un zid' în ceea ce privește investițiile necesare pentru renovarea echipamentelor sale învechite, a afirmat miercuri președintele său, Christophe Leribault, citat de AFP. 'Putem spune, fără oc
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului (presă)
Actorul american Sean Penn, triplu laureat al premiilor Oscar, va regiza un film despre un polițist prins în asaltul asupra Capitoliului de la Washington din 6 ianuarie 2021, a anunțat marți presa americană, scrie AFP. Cu Sean Penn ca regizor și scenarist, filmul va povesti viața acestui polițist, care ar putea fi interpretat de Bradley
VIDEO Actorul Javier Bardem a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood
Actorul spaniol Javier Bardem și-a lăsat marți amprentele la Hollywood, imprimându-și mâinile pentru posteritate în cimentul de la Chinese Theatre, una dintre sălile de cinema istorice de pe Hollywood Boulevard, notează AFP. 'Este cu adevărat special să ți se ofere un astfel de spațiu pentru a-ți imortaliza numele și imag
Norvegia: Numărul donatorilor de organe a crescut brusc după plasarea prințesei moștenitoare pe lista de așteptare pentru un transplant
Numărul donatorilor potențiali de organe a crescut brusc în Norvegia după ce prințesa moștenitoare Mette-Marit a fost înscrisă pe o listă de așteptare în vederea realizării unui transplant de plămâni, informează DPA. Pe 5 iunie, Palatul Regal din Oslo a anunțat că prințesa Mette-Marit a fost înscrisă pe o astfel d
Tom Holland confirmă căsătoria cu Zendaya
Tom Holland a confirmat că este căsătorit cu Zendaya după mai multe luni de speculații referitoare la nunta celor doi actori, informează DPA și PA Media. Colegi de distribuție în pelicula ''Spider Man'', cei doi actori sunt într-o relație de aproape un deceniu, iar în urmă cu câteva luni actrița a fost văzută purtâ
Între 'reciclare creativă' și eleganță, dantela renaște în lumea contemporană
Alternând între o măiestrie ancestrală și creativitatea modernă, dantela își face marea revenire în dressinguri și pe podiumurile de modă, în contextul în care această țesătură străveche este în același timp reciclată pentru a crea obiecte vestimentare unice, cât și purtată de vedete precum Beyonce și Rosalia, informează marți
Sala de bal de la Casa Albă va costa 600 de milioane de dolari
Sala de bal care a început să fie construită la Casa Albă din inițiativa lui Donald Trump va costa până la 600 de milioane de dolari, jumătate din această sumă urmând să provină din fonduri publice, contrar asigurărilor date de președintele american, a anunțat marți The Washington Post, citat de AFP. Un rezumat al proiectului, întocmit
Eurodeputații au adoptat o lege care interzice denumirea ''friptură vegetală''
Parlamentul European a adoptat marți o lege care interzice, printre altele, denumirea ''friptură vegetală'' pentru a-i proteja astfel pe crescătorii de animale, însă va permite folosirea termenilor ''cârnați'' și ''burgeri'' pentru produsele vegetariene, informează AFP. Textul, intens dezbătut, a făcu
Prințul George al Marii Britanii va urma cursurile prestigiosului Colegiu Eton
Prințul George al Marii Britanii, nepotul în vârstă de 12 ani al regelui Charles, va călca pe urmele tatălui lui și va urma cursurile prestigiosului Colegiu Eton din toamna acestui an, a anunțat marți Palatul Kensington, potrivit Reuters. Tatăl lui George, prințul William, moștenitorul tronului britanic, precum și unchiul lui, prințul Harry, au urm
Acces la informații/ Rețelele sociale și platformele video depășesc media tradiționale (studiu)
Pentru prima dată, rețelele sociale și platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiționale, conform unui raport anual de referință publicat marți și citat de AFP. 'Anul 2026 marchează o etapă importantă: pentru prima dată, rețelele sociale și platformele video depășesc celelalte surs











