Actorul Kevin Spacey, boicotat la Hollywood, prezent pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes
Actorul american Kevin Spacey, intrat într-un con de umbră în urma unor acuzații de agresiuni sexuale formulate de mai mulți bărbați, a fost prezent miercuri pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, informează AFP.
Starul american s-a aflat pe covorul roșu cu ocazia premierei filmului ''La Bataille de Gaulle'', o superproducție franceză în regia lui Antonin Baudry.
Spacey, în vârstă de 66 de ani, a stat departe de lumina reflectoarelor după ce un actor l-a acuzat în 2017 că i-a făcut avansuri sexuale nepotrivite pe când avea doar 14 ani.
Mai mulți bărbați l-au acuzat ulterior de agresiuni sexuale, iar patru dintre ei l-au dat în judecată. Kevin Spacey a fost achitat în 2023 de un tribunal din Londra.
Doi dintre acuzatori i-au intentat apoi proces civil, cărora li s-a alăturat un al treilea bărbat. În martie, Kevin Spacey a încheiat un acord cu aceștia, punând capăt acțiunii în instanță și evitând un nou proces prevăzut pentru luna octombrie.
Recompensat cu Oscar pentru rolul din ''American Beauty'', actorul și-a susținut mereu nevinovăția. Kevin Spacey se afla în culmea carierei în momentul primelor acuzații, ivite la începutul mișcării #MeToo. Actorul nu a mai lucrat apoi la Hollywood. Actorul a fost concediat din echipa serialului Netflix, ''House of Cards'', la care lucra în cel moment.
Anul trecut, Kevin Spacey a primit un premiu pentru întreaga carieră în marja Festivalului de la Cannes, decernat de fundația Better World Fund, independentă de Festival.
În 2025, Festivalul i-a interzis unui actor din distribuția filmului ''Dossier 137'' să defileze pe covorul roșu alături de restul echipei din cauza unor acuzații de violențe sexuale.
Théo Navarro-Mussy nu a primit permisiunea de a defila pe covorul roșu întrucât era vizat de o procedură judiciară în curs, a precizat Thierry Frémaux. ''Când vom avea o hotărâre definitivă, se va schimba situația''. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu , editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un post de radio local englez a anunțat, din greșeală, decesul regelui Charles al III-lea
Un post de radio local din sud-estul Angliei și-a cerut scuze miercuri regelui Charles al III-lea și propriilor ascultători pentru că a anunțat, din greșeală, moartea suveranului, explicând cauza printr-o disfuncționalitate informatică, relatează AFP. 'Procedura 'Monarh' - pe care toate posturile de radio britanice o au pregă
Un post local de radio din Anglia a anunțat din greșeală moartea regelui Charles al III-lea
Un post radiofonic local din sud-estul Angliei a prezentat miercuri scuze publice regelui Charles al III-lea și ascultătorilor săi, după ce a anunțat din greșeală moartea suveranului britanic, invocând o defecțiune informatică, informează AFP. 'Procedura 'Monarch' - pe care toate radiourile britanice o țin pregătită, sperând în ac
Obiecte care i-au aparținut actorului Matthew Perry vor fi scoase la licitație
Obiecte care i-au aparținut actorului Matthew Perry - de la opere de artă realizate de Banksy și până la scenarii ale unor episoade din celebrul serial TV 'Friends' - vor fi scoase la licitație în luna iunie în Statele Unite, informează AFP. Actorul americano-canadian, care a interpretat personajul Chandler Bing în serialul de t
O nepoată a dictatorului fascist Mussolini a câștigat ediția cu vedete a concursului 'Big Brother' din Italia
Alessandra Mussolini, fostă membră a Parlamentului Italiei, a câștigat ediția cu celebrități a concursului de televiziune 'Big Brother' din țara sa natală, informează miercuri DPA. În vârstă de 63 de ani, nepoata dictatorului fascist Benito Mussolini a ieșit învingătoare dintr-un grup de 15 concurenți, după mai multe de 1.500 de
Președintele Trump i-a trimis președintelui sirian încă două sticle de parfum 'Victory'
Președintele american Donald Trump i-a trimis liderului sirian Ahmed al-Sharaa un cadou ce constă în două sticle din propria sa linie de parfum, 'Victory', pentru cazul în care președintele sirian a terminat parfumul Victory pe care l-a primit anterior, transmite miercuri DPA. Al-Sharaa, președintele sirian interimar, a postat marți seară p
Concertele lui Patrick Bruel din Québec, anulate în contextul scandalului sexual în care este implicat cântărețul
Trei concerte ale lui Patrick Bruel programate la Quebec în luna decembrie au fost anulate, a anunțat marți agenția de evenimente Gestev, responsabilă de organizarea lor, în contextul escaladării scandalului acuzațiilor de agresiune sexuală la adresa celebrului cântăreț francez, transmite miercuri AFP. ''Având &
Kylie Minogue dezvăluie într-un documentar că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, în 2021
Cântăreața australiană Kylie Minogue a dezvăluit într-un documentar Netflix că a fost diagnosticată cu cancer, pentru a doua oară, la începutul anului 2021, însă a ales să țină secretă această informație. ''Din fericire, am trecut peste asta. Din nou'', a afirmat ea, conform agenției de presă EFE. Artist
Ultimele două cadavre ale scafandrilor italieni morți în Insulele Maldive au fost recuperate
Ultimele două cadavre ale scafandrilor italieni dintre cei cinci care și-au pierdut viața într-o peșteră subacvatică din Insulele Maldive au fost recuperate miercuri, conform unor surse concordante, citate de AFP. ''Primul a fost deja ridicat într-o barcă de suport, al doilea este în curs de recuperare, de către un sc
Instrumente de percuție și muzică hip-hop pentru regele Charles al III-lea în Irlanda de Nord
Regele Charles al III-lea și regina Camilla s-au alăturat marți unor muzicieni tradiționali irlandezi, cântând la 'bodhran', un tip de tobă, în timpul unei vizite întreprinse la Belfast, informează AFP. Cuplul regal britanic a cântat la aceste instrumente muzicale cu ocazia unui spectacol organizat la Thompson Dock, una di
O seră a Afroditei, o sculptură care o reprezintă pe Gaia și pitici de grădină, în programul Chelsea Flower Show 2026
De la o seră a Afroditei, concepută pentru a trezi dorința, la revenirea piticilor de grădină și prezența unei statui gigantice care o reprezintă pe Gaia, Chelsea Flower Show, prestigiosul târg floral britanic, s-a deschis marți la Londra într-o atmosferă efervescentă, informează AFP. Timp de cinci zile, peste 150.000 de persoane sunt așteptate la
Sebastian Stan, critic la adresa lui Trump la Cannes: Situația din SUA este 'foarte, foarte gravă'
Actorul american de origine română Sebastian Stan a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă la Festivalul de Film de la Cannes, că în Statele Unite este 'o situație foarte, foarte gravă', precizând că 'nu e deloc de glumă', transmite AFP. Sebastian Stan, care l-a interpretat pe președintele Statelor Unite, Don
Tapiseria de la Bayeux, expusă în premieră întinsă pe o suprafață plană, la British Museum
Tapiseria de la Bayeux, care urmează să fie împrumutată British Museum de către Franța, va fi expusă în premieră întinsă pe o suprafață plană, conform primelor informații dezvăluite de muzeul londonez cu privire la expoziția excepțională în cadrul căreia această capodoperă din secolul al XI-lea va fi piesa centrală, transmite marți AFP.
Regina Margrethe a Danemarcei a părăsit spitalul după o intervenție pe cord
Regina Margrethe, în vârstă de 86 de ani, care a abdicat de la tronul danez în urmă cu doi ani, a părăsit spitalul după ce a suferit o angioplastie săptămâna trecută, a anunțat palatul regal marți, transmite AFP. Regina, care a abdicat în favoarea fiului său cel mare, Frederik, a suferit o angioplastie cu balon a
Cele 12 concerte susținute de Harry Styles pe Wembley ar genera venituri de peste 1 miliard de lire sterline (studiu)
Cele 12 concerte pe care cântărețul britanic Harry Styles le va susține în iunie pe Wembley - un record de concerte consecutive pe stadionul londonez - ar urma să genereze venituri de peste un miliard de lire sterline, conform unui studiu realizat de banca Barclays. Fanii 'prevăd să cheltuiască, în medie, 981 de lire'













