Numărul studenților s-a dublat la nivel mondial în ultimii 25 de ani (UNESCO)
Un număr de 269 de milioane de studenți erau înscriși în învățământul superior la nivel mondial în 2024, comparativ cu 100 de milioane în 2000, conform unui studiu al UNESCO publicat marți, această creștere fiind, însă, însoțită de inegalități regionale profunde și de presiuni bugetare și geopolitice, transmite AFP.
Dacă în Europa de Vest și în America de Nord rata de școlarizare a tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani se apropie de 80%, aceasta este de doar 9% în Africa Subsahariană, cu mult sub media mondială de 43%, potrivit acestei prime ediții a 'Raportului asupra tendințelor mondiale în învățământul superior', bazat pe date din 146 de țări.
Femeile sunt în prezent majoritare în învățământul superior - 114 de femei înscrise la 100 de bărbați în 2024 - însă rămân minoritare la doctorat și în posturile de conducere din mediul universitar.
În paralel, mobilitatea internațională a studenților s-a triplat din 2003, ajungând la 7,3 milioane în 2023, și ar putea ajunge la 9 milioane până în 2030. Ea rămâne totuși marginală, reprezentând mai puțin de 3% din efectivele mondiale.
În pofida unei diversificări progresive a destinațiilor, în ultimii 20 de ani principalele țări gazdă au rămas în mare parte neschimbate. În 2023, Statele Unite, Regatul Unit, Australia, Germania, Canada, Rusia și Franța găzduiau jumătate dintre studenții plecați la studii în străinătate.
Agenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) a subliniat, de asemenea, dificultățile persistente cu care se confruntă refugiații - deși rata de înscriere a acestora în învățământul superior a crescut de la 1% la 9% între 2019 și 2025, accesul lor rămâne îngreunat de obstacole juridice, instituționale, lingvistice și socio-economice.
Creșterea semnificativă a numărului de studenți exercită o presiune tot mai mare asupra sistemelor de învățământ superior, într-un context de constrângeri bugetare, a avertizat, de asemenea, UNESCO.
În 2022, cheltuielile publice alocate acestui sector reprezentau, în medie, 0,8 % din PIB-ul mondial, cu disparități regionale semnificative, rata pe regiune variind de la 1,11 % în Europa de Vest și America de Nord la 0,44 % în Asia Centrală.
Această insuficiență în ceea ce privește finanțarea alimentează o criză a accesibilității, accentuată de creșterea taxelor de înscriere, a îndatorării studenților și a costului vieții.
Totodată, UNESCO a atras atenția asupra regresului libertăților academice - având în vedere că mai puțin de 15% dintre țări consideră în prezent o prioritate bunăstarea personalului didactic -, precum și asupra provocărilor generate de transformarea digitală și inteligența artificială (AI), într-o lume în care o treime din populație încă nu are acces la internet. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027
'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici
VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum
Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î
Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat
Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec













