Dolly Parton își anulează din nou concertele din Las Vegas, din motive de sănătate
Dolly Parton, legenda muzicii country, și-a anulat din nou o serie de concerte programate în Las Vegas, din cauza problemelor de sănătate, a anunțat luni artista, citată marți de AFP.
Cântăreața americană în vârstă de 80 de ani anunțase și în octombrie amânarea mai multor concerte.
Zvonurile privind starea de sănătate a lui Dolly Parton și un mesaj al surorii sale în care cerea publicului să se 'roage' pentru aceasta au stârnit agitație la acel moment, ceea ce a determinat-o pe artistă să publice o înregistrare video pentru a dovedi că 'nu murise încă'.
Dolly Parton a explicat pe Instagram că perioada de recuperare decurge bine, însă nu este încă pregătită să revină pe scenă. 'Vestea bună este că răspund bine la medicamente și tratamente și că, pe zi ce trece, mă simt mai bine', a dat asigurări interpreta piesei 'Jolene'.
Vestea proastă, a adăugat ea, este că 'va dura ceva timp până când voi fi pregătită pentru nivelul de performanță necesar pe scenă, deoarece anumite medicamente și tratamente îmi provoacă niște amețeli'.
'Și, bineînțeles, nu pot avea vertijuri (cântând) la banjo-uri, chitare și toate celelalte, pe tocuri de cinci inci' (12,7 centimetri, n.r.), a glumit ea.
Vedeta a explicat că sistemele sale imunitar și digestiv 'i-au fost puse la grea încercare în ultimii trei ani', dar a precizat că medicii i-au dat asigurări că toate afecțiunile ei sunt tratabile.
Văduvă de un an, ea le-a mulțumit fanilor pentru sprijinul acordat și a declarat că rămâne implicată în anumite proiecte, precum un muzeu și un hotel pe care speră să le inaugureze la sfârșitul anului în Nashville, leagănul muzicii country din Tennessee. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mai multe edituri prestigioase dau în judecată Meta pentru încălcarea drepturilor de autor în legătură cu antrenarea AI
Editurile Elsevier, Cengage, Hachette, Macmillan și McGraw Hill au dat marți în judecată, într-un tribunal federal din Manhattan, platformele Meta, acuzând gigantul tehnologic că le-a folosit fără permisiune cărțile și articolele științifice pentru a-și antrena modelul de inteligență artificială Llama, informează Reuters. Edi
Berea 'John Lemon', la mare căutare în Franța, după o somație din partea lui Yoko Ono
În urma unei somații transmise de Yoko Ono - văduva lui John Lennon, solistului fostei trupe The Beatles -, o berărie franceză a vândut în doar câteva zile mai multe mii de beri 'John Lemon', pe care nu va mai putea să le comercializeze după data de 1 iulie, a anunțat marți acest producător, citat de AFP. Acum cinci ani, acea fa
A murit Doris Fisher, fondatoarea brandului Gap
Doris Fisher, care împreună cu soțul său a fondat marca americană de pret-a-porter Gap, în 1969, și a revoluționat modul de comercializare a articolelor vestimentare, a încetat din viață sâmbătă, informează marți AFP. Doris Fisher 's-a stins în pace la San Francisco, înconjurată de familie, la vârs
La Met Gala 2026, moda a fost ridicată la rang de artă (GALERIE FOTO)
Moda a fost celebrată ca o artă de sine stătătoare, luni, pe treptele Met Gala, înfățișarea multora dintre vedetele prezente făcând aluzie la alte discipline, de la pictură la sculptură, într-o atmosferă relativ sobră, transmite marți AFP. Ediția din 2025 - și expoziția care a însoțit-o - a pus în valoare dandismu
VIDEO La New York, Met Gala și vedetele sale vor să ridice moda la rangul de artă
'Moda este o artă': acesta este sloganul care va trebui să fie demonstrat de vedetele din lumea cinematografiei, a muzicii, a sportului și, bineînțeles, a modei, care vor participa luni seară la spectaculoasa gală anuală organizată la Muzeul Metropolitan de Artă (Met) din New York, informează AFP. Așteptată cu un interes deosebit
Ralph Fiennes, Colin Farrell și Wagner Moura vor juca în satira 'Art', regizată de Fernando Meirelles
Trei actori nominalizați la Oscar - Ralph Fiennes, Colin Farrell și Wagner Moura - vor interpreta trei buni prieteni în viitoarea comedie 'Art', care se bazează pe piesa de teatru omonimă scrisă de Yasmina Reza, recompensată cu premiul Tony și care satirizează arta modernă, prietenia și pretențiile intelectuale, informează revista Variety. Acest
Prințesa Eugenie a Marii Britanii va deveni mamă pentru a treia oară
Prințesa Eugenie a Marii Britanii, una dintre nepoatele regelui Charles al III-lea, și soțul ei, Jack Brooksbank, așteaptă cel de-al treilea copil al cuplului, care se va naște anul acesta, a anunțat luni Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Eugenie s-a căsătorit cu Brooksbank la Castelul Windsor în 2018 și au împreună doi fii: August, născut &ici
VIDEO SUA: Un avion United Airlines lovește un camion și un stâlp de iluminat pe o autostradă
Un Boeing 767-400 al companiei americane United Airlines a lovit un camion de livrări care circula pe o autostradă din apropierea aeroportului din Newark, lângă New York, și a acroșat un stâlp de iluminat de pe această axă rutieră circulată, au indicat pentru AFP mai multe surse oficiale. ''În timp ce se apropia de at
Kanye West va cânta în Albania în luna iulie
Rapperul american Kanye West va susține un concert la Tirana în luna iulie, a anunțat sâmbătă ministrul culturii albanez, Blendi Gonxhe, pentru AFP, adăugând că țara sa este pe cale să devină o 'destinație pentru evenimente culturale majore'. Acest concert, programat pentru 11 iulie, 'marchează un nou pas în transfor
O relansare a emisiunii 'The Apprentice', cu Donald Trump Jr. ca prezentator, în etapa primelor discuții la Amazon
Amazon ia în considerare o posibilă relansare a celebrei emisiuni-concurs de tip reality-show 'The Apprentice', prezentată mulți ani de Donald Trump, pentru platforma sa de streaming Prime Video, potrivit unui articol publicat miercuri seară în The Wall Street Journal (WSJ). Același cotidian newyorkez a precizat însă că, în locul actua
Basistul trupei Kiss, producătorul 'Deep Water', un film despre un accident aviatic și rechini
Thrillerul 'Deep Water' imaginează un nou coșmar pentru persoanele care se tem de zborul cu avionul: cum este să supraviețuiești unei amerizări de urgență, pentru a te trezi apoi înconjurat de rechini mâncători de oameni, relatează joi AFP. Cu actorul oscarizat Sir Ben Kingsley ('Gandhi') și Aaron Eckhart ('The Dark Knight')
VIDEO Roger Sweet, creatorul personajului He-Man, a murit la vârsta de 91 de ani
Roger Sweet, creatorul personajului și al figurinei He-Man, care au stat la baza popularului serial TV de desene animate din anii 1980 'He-Man and the Masters of the Universe', a murit marți la vârsta de 91 de ani după ce fusese diagnosticat cu demență, a anunțat site-ul TMZ, citat de revista americană Variety. El a fost designer
Operațiunea de remorcare a balenei ''Timmy'' continuă miercuri în apele din largul coastelor Danemarcei
Remorcherul care o tractează pe balena ''Timmy'', eșuată timp de mai multe săptămâni pe coastele Germaniei, a intrat miercuri în apele teritoriale ale Danemarcei și ar trebui să ajungă în Marea Nordului peste două zile, au anunțat autoritățile germane, citate de AFP. Potrivit
Franța/ Un artist se închide timp de o lună într-o cușcă pentru a denunța dominația GAFAM
Artistul francez contemporan Damien Aspe, îmbrăcat într-un costum portocaliu, intenționează să rămână timp închis de o lună într-o cușcă metalică, în vitrina galeriei sale din Toulouse, în sud-vestul Franței, pentru a denunța influența rețelelor sociale și a tehnologiei digitale, care îi ține astăzi 'prizonieri' pe cetă













