Aproape jumătate dintre cântecele publicate pe platforma de streaming Deezer în fiecare zi sunt generate de AI
Aproape jumătate dintre cântecele publicate online în fiecare zi pe platforma Deezer au fost generate de inteligența artificială (AI), comparativ cu mai puțin de 20% în urmă cu un an, au anunțat luni reprezentanții acestei platforme franceze de streaming muzical, relatează AFP.
Deezer 'primește de acum aproape 75.000 de titluri generate de AI în fiecare zi, ceea ce reprezintă aproximativ 44% din publicările online zilnice', a transmis într-un comunicat platforma Deezer, singura dintre marile companii ale industriei de streaming care semnalează în mod sistematic compozițiile create cu ajutorul AI.
Ascultările acestor titluri rămân totuși 'foarte slabe', reprezentând doar între 1% și 3% din numărul total de ascultări în streaming, precizează Deezer, care a dezvăluit că retrage aceste titluri din recomandările sale și că le demonetizează pe cele 'detectate ca fiind frauduloase'.
'Muzica generată de AI este de acum departe de a fi un fenomen marginal și, în condițiile în care publicările zilnice cresc neîncetat, sperăm că ansamblul ecosistemului muzical să ni se alăture pentru a lua măsuri ce vizează protejarea drepturilor artiștilor', a declarat Alexis Lanternier, directorul general al Deezer, citat în același comunicat.
În ianuarie 2025, când a fost lansat instrumentul său de detecție, Deezer subliniase că 10% dintre piesele publicate online în fiecare zi erau create de AI, un procent care crescut apoi rapid pentru a ajunge la 18% în aprilie 2025 și la 34% în noiembrie 2025.
'Am demonstrat că este posibil să reducem la minimum frauda legată de AI', a afirmat Alexis Lanternier într-un comunicat.
Apariția inteligenței artificiale generative stârnește îngrijorări tot mai mari în industria muzicală și în rândul artiștilor, care se tem să nu fie copleșiți de un val de muzică generată artificial.
În Statele Unite, falși cântăreți AI figurează printre cei mai ascultați 'autori' de muzică country, iar un grup generat în întregime artificial, The Velvet Sundown, a reușit să adune aproape 1 milion de abonați pe Spotify pe parcursul anului 2025. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O femeie din Rusia, amendată după ce și-a speriat vecinii cu o fotografie cu un urs generată de IA
Un tribunal rus a amendat o femeie cu 15.000 de ruble (179 de dolari) pentru că a folosit inteligența artificială (IA) pentru a genera o fotografie cu un urs cu care i-a speriat pe locuitorii din orașul ei, într-un moment în care Rusia se confruntă cu o invazie a acestor animale și au fost raportate multiple atacuri asupra oamenilor, informează marți EFE.
Actrița americană Selma Blair a fost arestată după un incident la bordul unui avion
Actrița americană Selma Blair a fost arestată duminică seară la New York după un incident la bordul unui avion în timpul căruia doi membri ai echipajului au fost răniți, a aflat AFP, confirmând informații apărute în presa americană. Mai multe surse familiare cu incidentul au indicat că actrița în vârstă de 54 de a
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat toate evenimentele publice până pe 20 octombrie
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat toate evenimentele publice pe care le avea programate până pe 20 octombrie, a anunțat biroul de presă de la Vatican luni seară, înaintea spitalizării de marți a suveranului pontif pentru extirparea unui mic nodul descoperit la unul dintre plămâni, informează Reuters. Liderul Bisericii Catolice
Pentru prima oară în carieră, Catherine Zeta-Jones și-a pus accentul galez la treabă în 'Kill Jackie'
Catherine Zeta-Jones și-a dat seama abia după ce a început să lucreze la serialul 'Kill 'Jackie' de pe Prime Video, că, pentru prima dată în cariera sa, interpretează un personaj cu accent galez, care să se potrivească cu accentul ei natural, transmite Reuters. 'Jackie Price este galeză. Chiar și numele ei sună gale
Procesul actorului Russell Brand, acuzat de viol și agresiune sexuală, a început luni la Londra
Procesul actorului britanic de comedie Russell Brand, acuzat de șase femei că ar fi comis violuri și agresiuni sexuale între anii 1999 și 2009, a început luni la un tribunal din Londra prin procedura de selecție a juriului, informează AFP. Actorul britanic, în vârstă de 51 de ani, a venit însoțit de soția lui la T
Andrew Garfield spune că filmul 'Artificial', despre compania OpenAI, îi are în centrul atenției pe creatorii 'noii lumi'
Curiozitatea și teama au stat la baza interpretării actorului Andrew Garfield în lungmetrajul 'Artificial' despre compania de inteligență artificială OpenAI, regizat de cineastul Luca Guadagnino, care a avut premiera duminică la Festivalul de Film de la Londra, informează Reuters. Andrew Garfield îl interpretează pe Sam Alt
Bill Gates consideră că atacurile cibernetice constituie cea mai importantă amenințare imediată legată de AI
Miliardarul Bill Gates, cofondator Microsoft, și-a exprimat duminică îngrijorarea în legătură cu o potențială multiplicare a atacurilor cibernetice care au la bază inteligența artificială (AI), un risc mai mare decât faptul că această tehnologie ar deveni ''incontrolabilă'', informează AFP. ''Atacurile cibernetice cons
Harry și Meghan vor participa la primul lor angajament public comun de la revenirea în Regatul Unit
Prințul Harry al Marii Britanii și soția lui, Meghan, vor efectua săptămâna aceasta primul lor angajament public comun în Regatul Unit de la revenirea în țară la sfârșitul lunii august, au precizat duminică mai multe publicații britanice, potrivit AFP. Ducele și ducesa de Sussex se vor afla joi la Nottingham, un oraș din centrul Angliei
Saint Laurent pune capăt colaborării de zece ani cu designerul Vaccarello
Designerul belgian Anthony Vaccarello părăsește casa de modă Saint Laurent, după un deceniu în funcția de director creativ al mărcii, a anunțat vineri proprietarul acesteia, Kering, adăugând că succesorul său va fi anunțat în curând, informează Reuters. Anthony Vaccarello, care a fost numit în funcție în 201
Suspiciune de ciumă în Rusia/ 'Remedii' neverificate, promovate pe internet
Vestea privind decesul unei angajate care lucra într-un laborator pentru cercetarea ciumei din Siberia, Rusia, a făcut înconjurul lumii, ajungând până în Statele Unite și Canada, unde unii internauți promovează deja 'remedii' neverificate, transmite vineri AFP. Rusia a atribuit acest deces unei 'pneumo
Marea Britanie: Un arici sau o bufniță, în curând pe bancnotele englezești
Ariciul și bufnița vor apărea pe bancnotele britanice în locul lui Winston Churchill, al lui Jane Austen și al altor personalități britanice, a anunțat joi Banca Angliei, în urma polemicii stârnite de decizia de a acorda prioritate imaginilor din natură, notează AFP. Papagalul de mare (pufinul), bufnița de hambare, bondarul d
La Săptămâna Modei de la Paris, verile mai lungi și mai toride reprezintă o nouă provocare
Verile mai lungi și mai caniculare perturbează calendarul sezonier al industriei modei, forțând brandurile de lux să-și adapteze designul și amenințând vânzările hainelor de iarnă, care generează marje de profit mai mari, informează miercuri Reuters.
VIDEO Licitație la Londra cu obiecte din colecția personală a regizorului Stanley Kubrick
Toporul folosit de Jack Nicholson în scena în care a rostit celebra replică 'Here's Johnny!' din filmul horror din 1980 'The Shining' va fi scos la vânzare în Marea Britanie, alături de alte obiecte din colecția personală a regizorului Stanley Kubrick, într-o licitație ce va fi organizată la începutul anului vii
Actrița Eva Marie Saint din 'Pe chei' și 'La nord prin nord-vest' a murit la 102ani
Actrița americană Eva Marie Saint, care a marcat cinematografia hollywoodiană din anii '50 cu rolurile sale din 'On the Waterfront' ('Pe chei'), filmul lui Elia Kazan, și 'North by Northwest' ('La nord prin nord-vest'), al lui Alfred Hitchcock, a încetat din viață marți, la vârsta de 102 ani, a anunțat agentul ei, trans
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic













