Trump a vizitat Graceland, casa în care a locuit Elvis Presley: 'Cine nu-l iubește pe Elvis?'
Președintele american Donald Trump a profitat luni de călătoria sa la Memphis, statul Tennessee, pentru a vizita Graceland, proprietatea emblematică a lui Elvis Presley, al cărui mare admirator s-a declarat, informează marți EFE și Reuters.
'Cine nu-l iubește pe Elvis? Toată lumea îl iubește pe Elvis!', a declarat Trump presei care l-a însoțit în timpul turului reședinței 'Regelui Rock and Roll'.
Președintele republican a mărturisit că este un fan al lui Elvis și a subliniat că acesta 'nu și-a pierdut niciodată vocea', în ciuda faptului că a dus o viață pe care Trump a descris-o drept 'dificilă'.
Reuters comentează că președintele american a întâlnit membri ai unor familii regale din întreaga lume, dar luni, la Memphis, s-a arătat nostalgic în legătură cu un 'rege' pe care nu l-a cunoscut niciodată: Elvis Presley, Regele Rock and Rollului.

Foto: (c) Kevin Lamarque/REUTERS
'L-am cunoscut pe Frank Sinatra, îi cunoșteam pe majoritatea dintre ei. Din păcate, nu l-am întâlnit niciodată pe Elvis. Mi-ar fi plăcut foarte mult să-l cunosc', a declarat el.
În schimb, Trump a insistat că 'iubește' muzica lui Elvis, care a murit în 1977 la vârsta de 42 de ani.
'Nu mă satur niciodată să o ascult, o ascult mult', a adăugat președintele, care a mărturisit că melodia sa preferată este 'Hurt'.
Este un lucru obișnuit ca melodii ale lui Elvis, precum 'Suspicious Minds', 'I Want You, I Need You, I Love You' și 'Dixie', să fie interpretate la mitingurile lui Trump.
Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite, pe care Trump i-a acordat-o lui Elvis postum în 2018, în timpul primului său mandat, este expusă la această proprietate.

Foto: (c) Kevin Lamarque/REUTERS
Casa în care a locuit Elvis Presley de la vârsta de 22 de ani până la moartea sa funcționează acum ca muzeu și este considerată una dintre cele mai vizitate reședințe private din țară, a doua după Casa Albă.
Graceland, cunoscută pentru estetica sa kitsch și extravagantă, a fost centrul vieții personale și profesionale a lui Elvis Presley, locul în care organiza petreceri nebunești cu prietenii săi și, de asemenea, locul unde a înregistrat o parte din muzica sa. Este cazul faimoasei Jungle Room, biroul lui Elvis numit astfel datorită modelelor sale cu imprimeuri animale și mobilierului sculptat manual din lemn de pin alb.
Trump, dezvoltator imobiliar devenit președinte, a complimentat simțul estetic al lui Elvis.
'Era mult înaintea timpului său, uite, a pus un covor pe tavan', a spus Trump.
Când i s-a cerut să semneze o replică a chitarei negre de la concertul lui Presley din Hawaii, Trump a numit cererea o 'mare onoare' și a spus că trebuie să-și exerseze semnătura.

Foto: (c) Kevin Lamarque/REUTERS
'A testat cineva acest stilou? Dați-mi o bucată de hârtie doar ca să mă asigur la ce nivel este cerneala. E mult mai ușor să o faci așa decât să strici chitara', a spus Trump.
'Nu știi niciodată, astea sunt greu de semnat, dar a ieșit destul de bine. Biden nu ar fi putut face asta, ar fi trebuit să o trimită', a declarat republicanul, referindu-se la predecesorul său, democratul Joe Biden, pe care l-a acuzat în trecut că își semna documentele folosind un dispozitiv de scriere automată, așa-numitul autopen.
Atunci când ghizii i-au spus lui Trump că Elvis respecta funcția prezidențială și forțele de ordine, republicanul a răspuns: 'Chiar a făcut-o?'
Trump s-a minunat de informațiile oferite de ghizi și de alegerile de design ale lui Presley în întreaga sală, aplecându-se să examineze casca militară verde a lui Presley și părând șocat când i s-a spus că de fapt culoarea naturală a părului cântărețului era blondă.
'Serios? Nu știam. E minunat', a spus Trump.
Pe măsură ce turul continua, președintele a oferit propria sa analiză a vieții cântărețului.

Foto: (c) Kevin Lamarque/REUTERS
'Și-a iubit mama, atât de mult. Chiar și-a iubit mama. Când mama lui a plecat, a fost foarte greu pentru el, nu-i așa?', i-a întrebat Trump pe ghizi.
'Este cea mai faimoasă persoană de pe planetă. Adică, cine altcineva ar putea fi mai faimos decât Elvis? Nimeni de care să-mi amintesc', a spus Trump despre Elvis, ale cărui rămășițe pământești sunt îngropate în grădina proprietății.
Trump a călătorit la Memphis pentru a supraveghea eforturile guvernului federal de a crește securitatea în oraș.
'Elvis ar fi foarte încântat de asta', a spus Trump despre scăderea criminalității, oprindu-se să repete un refren comun în timpul turului ghidat - 'Îl iubesc pe Elvis!' - în timp ce se auzea la difuzoare cover-ul cântărețului pentru piesa 'How Great Thou Art'.
Președintele a recunoscut că pasiunea sa pentru Presley are legătură, în parte, cu vârsta. Presley s-a născut în 1935, cu doar 11 ani înaintea lui Trump, născut în 1946.
'Toată viața mea am auzit de Graceland', le-a spus Trump ghizilor săi.

Foto: (c) Kevin Lamarque/REUTERS
Trump a împărtășit momentul cu mai mulți oficiali ai administrației, inclusiv cu procurorul general al SUA, Pam Bondi.
'Ești o mare fană a lui Elvis', i-a spus Trump lui Bondi, la care procurorul general al SUA i-a replicat: 'Mai ales mama mea era'.
Vizita la Graceland coincide cu negocierile cu Iranul pentru a pune capăt războiului inițiat de Statele Unite și Israel pe 28 februarie, precum și cu haosul de pe mai multe aeroporturi americane din cauza lipsei de personal la punctele de control al securității, provenită din lipsa de finanțare a Departamentului pentru Securitate Internă. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027
'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici
VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum
Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î
Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat
Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec













