Performanțe de înaltă clasă, așteptate la cel mai mare salon chinologic din lume
Cu nasul ridicat în aer și cu spatele arcuit, Raven stă mândră pe o masă sub privirea expertă a unui judecător. Această femelă de pudel (caniș) participă la primul campionat de îngrijire canină, organizat în cadrul celui mai faimos salon chinologic din lume, Crufts, care se desfășoară până duminică la Birmingham, în Anglia, informează AFP.
Peste 20.000 de câini de toate mărimile, formele și rasele s-au reunit la Salonul Crufts, organizat într-un centru de expoziții din acest oraș din centrul Angliei, pentru a participa la sesiuni de întâlniri și la concursuri.
Este vorba despre un număr record de participanți, cu câini veniți din cele patru colțuri ale lumii, inclusiv din Noua Zeelandă și din Peru, care pășesc pe celebrele covoare verzi ale acestui salon chinologic. Franța conduce plutonul internațional, cu 538 de câini, potrivit Royal Kennel Club.
Totuși, duminică seară, unul singur va câștiga prestigiosul titlu 'Best in Show'.
În urma succesului fenomenal de care se bucură, Salonul Crufts, la care sunt așteptați 150.000 de vizitatori în acest an, și-a extins programul și a creat noi competiții.
Specialista în îngrijire canină Amie Gale l-a înscris pe canișul ei, Raven, la primul campionat de toaletare a câinilor. Calmă și ascultătoare, această cățelușă în vârstă de cinci ani a rămas pe masa de evaluare aproape două ore și jumătate.
'Are botul ras, urechi mici și drăguțe și, de asemenea, o coadă în stil de terrier', a declarat stăpâna ei, în vârstă de 41 de ani.
'Este formidabil să aducem mai mult din munca noastră sub luminile proiectoarelor', a adăugat ea, chiar dacă Raven nu a câștigat competiția.
Salon Crufts, înființat în 1891 de britanicul Charles Cruft, pasionat de câini, este de acum condus de Royal Kennel Club și se prezintă ca 'o celebrare a tuturor lucrurilor pe care le iubim la câini și la persoanele care au grijă de ei'.
Organizat într-o țară cunoscută pentru pasiunea sa față de animalele de companie, salonul a devenit un eveniment de neratat pentru sectorul chinologic, reunind totodată comercianți de hrană pentru câini și numeroase cluburi canine.
La fel ca la Wimbledon
Publicul este încurajat să participe la activități precum sesiuni intitulate 'Have a go' ('Încercați și dumneavoastră'). Participanții pot testa într-un mod ludic agilitatea și obediența unui câine, pe un mic ring din imensul salon, sub privirile proprietarului său.
Harriet Tait, originară din Birmingham, a încercat această experiență. 'A fost foarte amuzant', a povestit tânăra de 22 de ani, care a optat să facă echipă cu un Border Terrier, al cărui nume este Alfie. 'A fost mai ușor decât credeam. Câinele este, în mod evident, bine dresat', a spus ea.
Ea a trebuit să plaseze câinele pe masă, ca și cum cineva urma să îl evalueze, apoi să facă patrupedul să participe la un exercițiu de dresaj.
Proprietara lui Alfie, Anne Speake, în vârstă de 57 de ani, a salutat noua inițiativă. Aceasta i-a permis câinelui ei să își facă încălzirea înaintea concursului de sâmbătă, când va încerca să câștige un premiu în categoria dedicată terrierilor.
'Este bine să încurajăm noi persoane să se lanseze în universul concursurilor chinologice, mai ales pe cele tinere', a declarat Anne Speake.
Organizatorii Salonului Crufts propun, de asemenea, concursuri pentru copii, concepute pe diferite categorii de vârstă.
Mattia Fasso, un crescător și dresor italian de 29 de ani, a comparat Salonul Crufts cu legendarul turneu de tenis de la Wimbledon pentru a explica modul în care acest salon chinologic reprezintă excelența într-un domeniu.
'Atmosfera, aerul pe care îl respiri aici, totul e diferit. Există ceva magic care se petrece aici', a declarat el.
De mai multe decenii, familia lui crește câini din rasa Ciobănesc de Berna în apropiere de Bologna, în nordul Italiei. În acest an, Mattia Fasso a venit la Birmingham cu doi câini din această rasă, dar și cu un Border Collie, un Pomeranian și un exemplar din rasa Cavalier King Charles Spaniel.
Karin Schijff, în vârstă de 61 de ani, a venit din Țările de Jos. Ea a luat feribotul până în Anglia, alături de o prietenă - și ea crescătoare - și de șapte câini. 'Pe continentul european, este un fapt foarte apreciat dacă câinele tău se califică la Crufts', a declarat ea, în timp ce aștepta să o prezinte pe Ivy, o cățelușă Swedish Vallhund în vârstă de 22 de ani, o rasă crescută inițial pentru paza cirezilor în Suedia. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027
'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici
VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum
Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î
Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat
Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec













