Diana Ross, un omagiu adus SUA și valuri de confetti marchează festivitățile de Revelion din Times Square
Diana Ross va fi una dintre vedetele festivităților de Revelion din Times Square, unde concertele tradiționale vor fi urmate de un omagiu adus Statelor Unite cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Declarației de Independență, în mijlocul valurilor de confetti și a temperaturilor geroase, transmite miercuri agenția EFE.
Diana Ross, în vârstă de 81 de ani, supranumită 'Regina Motown', este cap de afiș al festivităților din inima Manhattanului, care vor include, de asemenea, spectacole susținute, printre alții, de cântăreața pop suedeză Robyn, legendele muzicii country Maren Morris și Little Big Town, rapperul B-o.B. și Xavi, tânăra senzație a muzicii regionale mexicane.
Petrecerea de la trecerea dintre ani este una dintre principalele atracții turistice ale orașului și atrage mulțimi uriașe.
Autoritățile securizează zona cu câteva ore înainte pentru a preveni incidentele, iar la intrările în piața înțesată de ecrane video se formează de obicei cozi lungi.
Temperaturile negative nu reprezintă un obstacol pentru zecile de mii de oameni care încep să se strângă în piață de la ora locală 15:00, în pofida condițiilor nu tocmai prietenoase. Nu există toalete publice, scaunele și umbrelele sunt interzise, iar cei care își părăsesc locul riscă să îl piardă.
Punctul culminant sunt cele 60 de secunde care preced miezul nopții, când faimosul glob de cristal coboară de pe stâlpul din vârful unuia dintre zgârie-nori. Ulterior, toate luminile sunt stinse, iar un semn care afișează cifrele anului următor este iluminat în timp ce o tonă de confetti se revarsă deasupra celor adunați în piață.
Globul care va coborî în această seară - al nouălea de la începutul acestei tradiții, în 1907 - este nou și foarte diferit de sfera din lemn și metal folosită inițial. Pentru prima dată, acesta este alcătuit din peste 5.000 de cristale rotunde și are un sistem de iluminare interactiv.
Anul acesta, un scurt omagiu adus Statelor Unite va fi inclus pentru a marca deschiderea celei de-a 250-a aniversări a Declarației de Independență, cu un al doilea val de confetti în culorile drapelului american și pe melodia 'America the Beautiful' interpretată de Ray Charles.
Primarul democrat în funcție, Eric Adams, va apăsa butonul care declanșează căderea globului, încheindu-și mandatul care a început chiar la această sărbătoare. Succesorul său, tot democrat, Zohran Mamdani, va depune jurământul în cadrul unei ceremonii private.
Departamentul de Poliție din New York a anunțat marți că nu există amenințări specifice la adresa evenimentului din Times Square, care reprezintă cea mai complexă operațiune din an, însă măsurile de securitate au fost sporite, cu o desfășurare mai amplă de forțe de ordine în tot orașul și verificări de securitate ale participanților. Șefa poliției, Jessica Tisch, a explicat că aceste schimbări au fost introduse în urma informațiilor interne și a 'ceea ce am văzut în întreaga lume în ceea ce privește terorismul'.
Ultimul incident a avut loc în 2023, când un bărbat a atacat trei ofițeri de poliție cu o macetă în apropierea perimetrului de securitate. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.
Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI
Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați
Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți
Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d
O replică împodobită cu pietre prețioase a Mănușii Infinitului din universul Marvel, scoasă la licitație în Abu Dhabi
O replică a Infinity Gauntlet (Mănușa Infinitului), un artefact cu puteri care apare în filmele Marvel și în benzile desenate Marvel, va fi scos la licitație pe 8 decembrie în Abu Dhabi, au anunțat joi Julien's Auctions și East Continental Gems, potrivit Reuters. Mănușa supradimensionată, încrustată cu șase giuvaiere care reprezintă
Actorul german August Diehl va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa
Actorul german August Diehl, cunoscut pe plan internațional datorită rolului interpretat în filmul 'Inglorious Basterds' ('Ticăloși fără glorie'), regizat de Quentin Tarantino, va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa, informează DPA. În vârstă de 50 de ani, el va primi acest premiu întrucât este unul din
Actrița Judi Dench: 'Nu pot să urc pe scenă, nu pot să joc într-o piesă, nu pot să citesc'
Actrița britanică Judi Dench a declarat că nu mai poate să lucreze ca actriță din cauza problemelor de vedere, informează joi DPA/PA Media. Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor. 'Nu pot să urc
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost
Prințul Harry spune că vrea să se împace cu familia regală britanică
Prințul Harry a spus, într-un interviu pentru revista GQ, că speră să se împace cu regele Charles și cu restul familiei, de care s-a distanțat atunci când s-a mutat în Statele Unite în urmă cu șase ani, informează Reuters. Harry, în vârstă de 42 de ani, este fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și a provo













