Actorii din Regatul Unit au votat împotriva scanărilor corporale digitale folosite de AI
Actorii britanici de film și de televiziune au votat, într-o proporție covârșitoare, împotriva scanărilor corporale digitale dacă nu li se vor oferi măsuri suplimentare de protecție împotriva inteligenței artificiale, a anunțat joi sindicatul actorilor Equity, potrivit Reuters.
Scanările corporale digitale sunt utilizate din ce în ce mai mult în producțiile de film și de televiziune în scenele cu mulțimi de oameni, cascadorii, în care personajul este întinerit sau în spectacole virtuale. Acestea captează trăsături faciale și corporale detaliate pentru a crea așa numitele dubluri digitale.
Potrivit Equity, 99% dintre membrii sindicatului au susținut acest demers în cadrul unui vot consultativ, la care au participat 75% dintre cei peste 7.700 de actori, cascadori și dansatori reprezentați prin acorduri cu organizația PACT, care reprezintă majoritatea companiilor de producție din Regatul Unit.
Deși votul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, sindicatul a avertizat că ar putea convoca un vot pentru grevă generală dacă discuțiile vor eșua odată reluate, în ianuarie, grevă care ar perturba în proporție de 99% producțiile de film și de televiziune din Regatul Unit.
PACT, care negociază cu sindicatele din industrie condițiile salariale și de muncă, a spus că a oferit Equity termeni legați de AI în concordanță cu cei din alte țări și a precizat că va menține dialogul deschis pe măsură ce tehnologia va evolua.
Votul scoate în evidență temerile în creștere în legătură cu utilizarea AI pentru a reproduce dubluri ale actorilor fără consimțământ acestora sau în lipsa unei plăți suplimentare.
Sindicatul actorilor din Statele Unite, SAG-AFTRA, a organizat o grevă de patru luni în 2023 pentru revendicări similare, grevă care ar fi costat California peste 6 miliarde de dolari și care a forțat studiourile să convină asupra unor limite în ceea ce privește utilizarea AI.
''Avem nevoie de măsuri adecvate de protecție în fața AI care să aibă la bază, nu doar să le reproducă, pe cele convenite după greva SAG-AFTRA din SUA din urmă cu peste doi ani'', a spus, într-un comunicat, Paul Fleming, secretarul general al sindicatului.
Equity a mai spus că își dorește protecție inclusiv împotriva conținutului explicit, transparență și o remunerație echitabilă.
''Prin propuneri noi legate de AI, modificări semnificative în ceea ce privește redevențele, precum și un pachet de termeni și condiții moderne, PACT și producătorii aliați pot schimba situația'', a adăugat Fleming.
Comisia pentru Film din Marea Britanie, agenție guvernamentală responsabilă pentru susținerea producțiilor internaționale de film și televiziune, a spus că va colabora cu ambele părți pentru a se ajunge la un acord. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O casă deținută de Brigitte Bardot în Saint-Tropez va fi deschisă pentru public în vara anului 2027
'La Madrague', legendara casă pescărească pe care actrița Brigitte Bardot o deținea pe Coasta de Azur, în sud-estul Franței, va fi deschisă pentru public începând din vara anului viitor, a anunțat vineri Fundația Bardot, informează AFP. Cumpărată în 1958 în Saint-Tropez, reședința '
Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ''infracțiuni sexuale'' care îl vizează pe actorul David Walliams
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ''presupuse infracțiuni sexuale grave'', informează AFP. Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ''a primit, &ici
VIDEO Vocea inconfundabilă a lui Bonnie Tyler poate fi ascultată din nou, într-un single lansat postum
Vedeta pop galeză Bonnie Tyler cântă din nou despre ''iubire, lumină și pace'' și îi amintește pe ''cei care trăiesc în continuare în inimile noastre'', în single-ul său de Crăciun lansat postum, transmite vineri DPA. Cântăreața, al cărei nume real era Gaynor Hopkins, a î
Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat
Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi
Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt
Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial
Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p
Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life
Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella
Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap
VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn
Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter
Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual
Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste
Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand
Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un
Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau
Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie
Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile
Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr
O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru
Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum
Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj
Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec













