Namibia: Aproape o sută de bivoli au murit înecați în timp ce fugeau de lei
Cel puțin 90 de bivoli au murit marți în timp ce fugeau de o haită de lei în Namibia, în apropiere de granița cu Botswana, călcându-se în picioare unii pe alții și căzând într-un râu, a anunțat guvernul acestei țări din sudul Africii, informează AFP.
Acest înec spectaculos s-a produs în jurul orei locale 05:00 de-a lungul râului Chobe, în apropierea parcului omonim din Botswana, o zonă umedă și de o bogăție unică în ceea ce privește fauna sălbatică.
Leii i-au urmărit pe bivolii care veneau din Botswana vecină, potrivit purtătoarei de cuvânt de la Ministerul Turismului din Namibia, Ndeshipanda Hamunyela.
'Este un incident nefericit. Animalele au căzut de pe o pantă abruptă în râu și, în cazul unora dintre ele, s-au strivit unele pe altele', a adăugat ea.
Imagini difuzate pe rețelele de socializare de postul public de televiziune NBC arată mai mulți bărbați echipați cu topoare în timp ce tranșau carcasele bivolilor și încărcau bucățile de carne în vehicule.
'Carnea va fi distribuită în satele din împrejurimi de către minister, cu participarea altor instituții', a precizat Ndeshipanda Hamunyela.
În 2023, în aceeași regiune, peste 100 de bivoli s-au înecat după ce au fost alergați de lei. Alți 400 de bivoli au murit în circumstanțe similare în 2018 de cealaltă parte a graniței, în Botswana.
Înecarea bivolilor în râuri nu este un fenomen rar în această regiune, dar amploarea sa este, de obicei, mai redusă.
Namibia, o țară semideșertică din sudul Africii, își obține aproximativ 7% din PIB-ul național din turism, potrivit unui raport comun întocmit de Ministerul Pădurilor, Mediului și Turismului și Agenția Namibiană de Statistică (NSA). AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a
VIDEO TOP CINEMA Noul film 'Spider-Man', lider în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv după ce a obținut încasări de 39 de milioane de dolari, potrivit datelor estimative publicate duminică seară de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
Televiziunea publică olandeză boicotează următoarea ediție Eurovision invocând catastrofa umanitară din Gaza
Țările de Jos nu vor participa la concursul Eurovision pentru al doilea an consecutiv, a anunțat luni postul public de radio și televiziune al evenimentului, precizând că acesta 'nu mai poate fi considerat neutru' din cauza diviziunilor cauzate de războiul din Gaza, transmit AFP și Reuters. 'Este incontestabil faptul că aceste conflicte inter
Meghan, ducesă de Sussex, negociază pentru un rol în seria Netflix 'The Gentlemen'
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, se află în discuții avansate pentru a apărea în 'The Gentlemen', un serial Netflix regizat de Guy Ritchie, potrivit Hollywood Reporter, transmite vineri Reuters. Informația vine după vestea surprinzătoare că prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle oficiale î
Sandra Bullock vorbește despre moartea traumatizantă a partenerului său de viață, diagnosticat cu SLA
Actrița americană Sandra Bullock a vorbit deschis despre decesul partenerului său de viață, Bryan Randall, diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), și despre faptul că, după spusele sale, a început să plângă cu patru ani înainte de moartea lui, relatează agenția EFE și Variety. 'Nu am primit permisiunea să vorbesc despre asta&
O treime din publicul britanic este de părere că Harry și Meghan nu ar trebui să se mute înapoi în Marea Britanie
O treime din publicul britanic este împotriva revenirii ducelui și ducesei de Sussex, Harry și Meghan, în Regatul Unit, majoritatea oamenilor fiind nesiguri cu privire la această mișcare neașteptată, pe măsură ce națiunea preia vestea șocantă a deciziei celor doi privind revenirea în Marea Britanie, transmite DPA care citează un sondaj de opinie You
Mark Zuckerberg a achiziționat un castel în stil gotic din secolul XIX în sud-estul Irlandei
Mark Zuckerberg, CEO al Meta, a cumpărat un castel în stil gotic din secolul al XIX-lea, cu vedere la un râu în sud-estul Irlandei, la 200 de kilometri de sediul european al companiei sale, a declarat joi un purtător de cuvânt, transmite Reuters. Castelul Strancally a fost construit în jurul anului 1830 pe un tere
Roboți care dirijează traficul, un proiect-pilot în China
Chiar dacă nu e un RoboCop ca în filmul din 1987 - nu are armă, nu poate face arestări și, în locul mersului mecanic al cyborgului de la Hollywood, se deplasează pe roți -, un robot cu o înălțime de 1,88 metri plasat într-o intersecție aglomerată din orașul chinez Hangzhou poate depista un biciclist care nu poartă cască, îl poate avertiza politi
La Roma, turiștii scapă de caniculă practicând rafting pe Tibru
Ca să scape de caniculă și de cozile interminabile din fața monumentelor antice, turiștii din Roma pot practica rafting pe apele Tibrului, râu legat indisolubil de istoria Orașului Etern, informează AFP. O alternativă revigorantă la circuitele tradiționale, o plimbare pe Tibru - râu care a fost mult timp artera vitală a orașului antic - oferă o per
Prințul Harry și soția sa Meghan se vor întoarce să locuiască în Regatul Unit (presă britanică)
Prințul Harry și soția sa Meghan, care locuiau în California de la ruptura lor dramatică de familia regală în 2020, se vor întoarce să locuiască în Regatul Unit, a anunțat miercuri presa britanică, citată de AFP. Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și Meghan 'plănuiesc să părăsească Statele Unite până l
Concertele pe care Shakira și Christina Aguilera urmau să le susțină în EAU au fost anulate
Organizatorii a două festivaluri din Abu Dhabi, unde urmau să cânte vedeta columbiană Shakira și vedeta americană Christina Aguilera, au anunțat anularea pe fondul războiului în desfășurare din Orientul Mijlociu, transmite miercuri AFP. Emiratele Arabe Unite rămân principala țintă a represaliilor Teheranului de la încep
VIDEO Barbie marchează centenarul Marilyn Monroe cu o păpușă inspirată de o scenă celebră
Barbie celebrează împlinirea a 100 de ani de la nașterea celebrei actrițe Marilyn Monroe (1926-1962) cu o păpușă inspirată de vedeta americană și de rolul său din filmul ''Domnii preferă blondele'' (''Gentlemen Prefer Blondes'', 1953), transmite miercuri agenția de presă EFE. Păpușa poartă o versiune a leg
Regina Camilla mărturisește că i-a fost greu să păstreze confidențialitatea diagnosticului de cancer al regelui
Regina Camilla a Marii Britanii a vorbit pentru prima dată public despre cât de dificil i-a fost, inițial, să păstreze confidențialitatea diagnosticului de cancer al soțului ei, regele Charles, informează Reuters. Palatul Buckingham a anunțat în luna februarie 2024 că monarhul britanic urmează un tratament pentru un cancer a cărui natură nu a fost
Rămășițe umane vechi de 1.400 de ani, folosite probabil într-un ritual de sacrifiu, descoperite în Lima
Arheologii care fac săpături în Lima, capitala Peru, au descoperit rămășițe umane cu o vechime de 1.400 de ani, folosite probabil într-un ritual de sacrificiu, a anunțat marți Ministerul Culturii din această țară, potrivit DPA. Descoperirea a fost făcută la situl arheologic Huaca Pucllana, o piramidă din chirpici și lut, construită de civilizația i













