logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Actorul și starul de wrestling Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani

Image

Actorul și starul de wrestling Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani, conform unui anunț făcut joi de revista americană U.S. Weekly, care-i citează familia, transmit AFP și Reuters.

Gigantul cu părul platinat și tenul mereu bronzat a devenit imaginea wrestlingului profesionist în anii 1980, contribuind la transformarea luptelor simulate dintr-un spectacol sordid într-un divertisment pentru familie în valoare de miliarde de dolari. Un moment cheie în această evoluție l-a reprezentat spectacolul WrestleMania III din 1987 și rivalitatea dintre Hogan și colegul său wrestler Andre the Giant.

Hogan și-a transformat faima în wrestling într-o carieră mai puțin reușită la Hollywood, jucând în filme precum 'Rocky III' și 'Santa With Muscles', dar a continuat să se întoarcă în ring atâta timp cât organismul i-a permis. În plus, a cochetat și cu politica.

În 2024, a apărut la Convenția Națională Republicană pentru a susține candidatura prezidențială a lui Trump, care în anii 1980 fusese gazda unor WrestleManii cu Hulk ca protagonist. Hogan a spus că a luat decizia de a-l susține pe candidatul republican după ce a văzut reacția sa combativă, cu pumnii în sus, la o tentativă de asasinat în timpul campaniei electorale.

 


Foto: Mike Segar / REUTERS



Născut Terry Gene Bollea în Augusta, Georgia, pe 11 august 1953, viitorul Hulk și familia sa s-au mutat curând în zona Tampa, Florida. După liceu, a cântat la chitară bas pentru trupe rock din zonă, dar a simțit o atracție pentru scena de wrestling încinsă din Florida, din anii 1970.

Multe dintre detaliile carierei sale pot fi exagerări din showbiz, reprezentative pentru granițele neclare dintre realitate și ficțiune în wrestling. Se pare că primul său antrenor i-a rupt piciorul lui Hogan pentru a-l descuraja să intre în domeniu, dar a continuat să practice wrestlingul dar și antrenamente cu greutăți și - a recunoscut ulterior - pentru a câștiga cât mai multă masă musculară, a luat și steroizi anabolizanți. A câștigat notorietate pe măsură ce bicepșii săi s-au transformat în ceea ce a numit 'pitonii mei de 24 de inci'.

Porecla 'Hulk' a provenit din comparațiile cu eroul din benzile desenate portretizat la televizor la acea vreme. Avea să ajungă să plătească redevențe către Marvel Comics ani de zile. 'Hogan' a fost invenția promotorului Vincent J. McMahon, proprietarul Federației Mondiale de Wrestling (WWF), care dorea reprezentare irlandeză printre vedetele sale.

Apariția sa în rolul wrestlerului Thunderlips în 'Rocky III', unde i-a dat replica lui Sylvester Stallone, l-a propulsat pe Hogan în atenția lumii întregi. La revenirea în WWF, controlată acum de fiul lui McMahon, Vincent K., l-a învins pe Iron Sheik în 1984 pentru a revendica campionatul mondial, o centură pe care a deținut-o timp de patru ani.

Hogan a devenit un nume cunoscut, apărând pe coperta revistei Sports Illustrated și performând alături de vedete ale culturii pop precum Mr. T.

Mai târziu, s-a alăturat concurenței, World Championship Wrestling (WCW), schimbând colanții galbeni emblematici cu unii negri și preluând personajul ticălosului 'Hollywood' Hogan, șeful unei bande care nu respecta nicio regulă, cunoscută sub numele de New World Order. Trucul i-a revigorat cariera.

 

Foto: Brendan McDermid / REUTERS



În cele din urmă, Hogan s-a întors la WWF, cunoscut acum sub numele de WWE, și l-a înfruntat pe Dwayne 'The Rock' Johnson la WrestleMania în 2002.

'Sunt într-o formă mai bună decât el', a declarat Hogan pentru Reuters la acea vreme, cu cinci luni înainte de a împlini 50 de ani. 'Voi sta lângă The Rock și voi poza cu el dacă vrea'. The Rock a câștigat în cele din urmă meciul.

Hogan a fost inclus de două ori în WWE Hall of Fame și s-a autointitulat 'Babe Ruth' al wrestlingului - după faimosul jucător de baseball al echipei New York Yankees.

Dar sprijinul lui Hogan pentru Trump în 2024 nu a fost bine primit de toți fanii wrestlingului, iar acesta s-a confruntat și cu alte controverse. Site-ul de bârfe Gawker a fost închis după ce a postat părți dintr-o casetă sexuală între el și soția unui prieten, iar Hogan l-a dat în judecată pe motive de încălcare a confidențialității și a câștigat în instanță 140 de milioane de dolari.

În 2015, a fost suspendat de WWE după ce o altă înregistrare secretă a dezvăluit că Hogan folosise o insultă rasistă. A fost repus în drepturi în 2018.

A fost căsătorit de trei ori și are doi copii, care au jucat alături de el și de prima sa soție, Linda, într-un reality show TV din 2005-2007, 'Hogan Knows Best'. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 2249

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 13-11-2026 11:58

Încă șase femei îl acuză pe actorul Russell Brand de comportament sexual inadecvat

Încă șase femei i-au adus actorului și comediantului britanic Russell Brand acuzații de comportament sexual inadecvat, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat, luni, la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, relatează vineri ziarul The Times, citat de agenția de presă EFE. O anchetă realizată de The Times și de edi

Zig Zag 12-11-2026 12:46

Regele Charles marchează 50 de ani de la înființarea fundației sale printr-o emisiune radio alături de Elton John

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost invitatul lui Elton John în studioul emisiunii de radio a cântărețului de pe Apple Music pentru a celebra 50 de ani de la înființarea The King's Trust, o organizația caritabilă dedicată tinerilor, a informat joi Palatul Buckingham, potrivit Reuters. Acest episod al emisiunii ''Elt

Zig Zag 12-11-2026 09:33

Un prestigios vas de croazieră scufundat în largul Floridei devine un imens recif artificial

Un prestigios pachebot american, mai lung decât Titanicul și care a efectuat peste 800 de călătorii transatlantice în anii 1950 și 1960, a fost scufundat miercuri în largul statului Florida, pentru a deveni 'cel mai mare recif artificial din lume' și o destinație turistică, transmite AFP. Coca navei SS United States, cu o lungime de p

Zig Zag 11-11-2026 19:43

Cidru cu gheață și un bar sătesc: Prințul William vorbește despre viața sa la țară în revista Country Life

Cidru servit cu cuburi de gheață și o slăbiciune pentru un tort de ciocolată cu biscuiți: prințul William a dezvăluit unele dintre preferințele sale gastronomice și câteva aspecte din viața lui de zi cu zi petrecută la țară, într-un interviu publicat miercuri într-o revistă prestigioasă, informează AFP. Fiul cel mare al regel

Zig Zag 11-11-2026 11:15

Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna, capete de afiș la următoarea ediție a festivalului Coachella

Dua Lipa, Tame Impala, SZA și Madonna vor fi pe afișul următoarei ediții Coachella, cel mai renumit festival muzical din Statele Unite, au anunțat marți organizatorii, potrivit AFP. Festivalul, care are loc în fiecare an pe coasta de vest a Statelor Unite, se va desfășura timp de două weekenduri consecutive în aprilie 2027, 9-11 aprilie și 16-18 ap

Zig Zag 11-11-2026 11:00

VIDEO Nicolas Cage, transformare ''din interior'' pentru filmul biografic ''Madden'', spune actrița Kathryn Hahn

Nicolas Cage a suferit o transformare atât de uimitoare pentru rolul legendarului antrenor din NFL John Madden în pelicula biografică ''Madden'', încât colega lui de distribuție, actrița Kathryn Hahn, spune că, deși a petrecut mult timp la filmări alături de el, a avut sentimentul că nu l-a cunoscut pe adevăratul Cage, relatează Reuter

Zig Zag 10-11-2026 21:54

Actorul de comedie David Walliams, cunoscut din 'Little Britain', acuzat că are un comportament de prădător sexual

Actorul britanic de comedie David Walliams, care este și un autor de mare succes de cărți pentru copii, a fost acuzat că are un comportament de prădător sexual de către mai multe femei intervievate în cadrul unei anchete a cotidianului The Guardian și a postului de televiziune ITV News, care a fost publicată marți, informează AFP. Aceste

Zig Zag 10-11-2026 17:52

Poliția britanică a anunțat că examinează noi acuzații care îl vizează pe Russell Brand

Poliția britanică a anunțat marți că anchetatorii săi examinează o serie de noi acuzații care îl vizează pe actorul Russell Brand, în urma condamnării acestuia la închisoare pentru viol și agresiuni sexuale, informează Reuters. Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din Regatul Unit și un

Zig Zag 10-11-2026 14:07

Franța/ Jérôme Banctel, desemnat ''bucătarul anului 2027'' de ghidul Gault&Millau

Ghidul gastronomic Gault&Millau i-a decernat, luni, lui Jérôme Banctel titlul de ''bucătarul anului 2027'', o nouă recunoaștere pentru bucătarul-șef al restaurantului Gabriel din Paris, informează AFP. Banctel câștigă astfel o distincție pe care era cât pe ce să o câștige și în noiembrie

Zig Zag 10-11-2026 11:18

Celebrul magazin Bazar de l'Hôtel de Ville din Paris și-a închis porțile

Aflat în procedură de reorganizare judiciară de o săptămână, legendarul Bazar de l'Hôtel de Ville (BHV) din Paris, situat în cartierul turistic Marais, a fost nevoit să-și închidă luni porțile, informează AFP. Conducerea invocă o ''regularizare administrativă'' temporară legată de o problemă pr

Zig Zag 10-11-2026 09:46

O statuie de 14 metri, care îl înfățișează pe papa Leon al XIV-lea, a fost dezvelită în Peru

Înainte de sosirea suveranului pontif în Peru în a doua parte a săptămânii, o statuie impunătoare, înfățișându-l pe papa Leon al XIV-lea cu brațele larg deschise, a fost inaugurată luni, înaintea etapei finale și cea mai personale a turneului apostolic în America Latină, informează Reuters. Monum

Zig Zag 09-11-2026 21:27

Seducția, o armă cu eficacitate dovedită a serviciilor de spionaj

Exploatarea unei relații amoroase sau sexuale pentru a obține informații, pentru a influența o ''țintă'' sau pentru a compromite o persoană reprezintă o practică veche a serviciilor de informații, supranumită ''capcana cu miere'', informează luni AFP. Jensen Huang, CEO-ul producătorului Nvidia, un gigant din sec

Zig Zag 09-11-2026 19:54

Meghan renunță la un discurs programat la Bruxelles în urma arestării tatălui ei

Meghan, ducesă de Sussex, a renunțat la discursul comun pe care urma să îl susțină alături de soțul ei, prințul William, la Bruxelles despre siguranța copiilor în mediul online, deoarece 'nu este suficient de puternică din punct de vedere emoțional' după arestarea tatălui ei, informează luni DPA. Atât Harry, cât

Zig Zag 09-11-2026 17:12

Russell Brand a fost condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiune sexuală

Actorul Russell Brand, în trecut unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV britanici și un star la Hollywood, a fost condamnat luni la 10 ani și jumătate de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de violarea unei femei și de agresiune sexuală asupra altor trei, fapte comise în urmă cu aproximativ două decenii, informează Reuters și AFP.

Zig Zag 09-11-2026 13:20

Prima ediție a Eurovision Asia va avea loc sâmbătă la Bangkok

K-pop, cântece de dragoste sau chiar beatboxing: Eurovision organizează sâmbăta viitoare prima sa ediție asiatică, aducând amestecul unic de kitsch și geopolitică specifice competiției europene în regiunea cea mai populată din lume, informează AFP. Unsprezece țări, printre care Laos, Mongolia, dar și Filipine, se vor confrunta la Bangko