Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris se reia pe 20 septembrie
Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în 2019, va fi reluată pe 20 septembrie, a anunțat luni Centrul Monumentelor Naționale (CMN) care administrează catedrala, notează AFP.
'Ne propunem să începem pe 20 septembrie, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului', a declarat președinta CMN, Marie Lavandier, într-un interviu acordat cotidianului francez Ouest-France.
Lucrările la aceste două turnuri care încadrează fațada monumentală a catedralei au constat în principal în consolidări structurale, în special la clopotnițele avariate de incendiu și la terasă, situată la 69 de metri înălțime, a explicat ea.
Complet reproiectat pentru a 'fi mai fluid, îmbogățit și a respecta normele de securitate', turul 'oferă o imersiune de aproximativ cincizeci de minute în arhitectura gotică', a explicat Lavandier.
Noul circuit va începe în turnul de sud, unde vizitatorii vor putea descoperi într-o primă sală machete explicând construcția catedralei, precum și două garguie originale.
Vizita continuă la etajul superior, unde se află o scară circulară din stejar cu dublă spirală, o 'creație fără precedent a arhitecților șefi ai monumentelor istorice', și continuă până în vârf. La capătul celor 424 de trepte, pe vizitatori îi așteaptă 'o panoramă excepțională a Parisului și a turlei'.
La coborâre, vor trece pe lângă clopote înainte de a ajunge la curtea cisternei, care leagă cele două turnuri și oferă o vedere asupra structurii navei.
Vizita se va încheia în turnul nordic, restaurat în 2023 și 2024, după ce vor trece prin clopotniță, totul pe un fond muzical original.
Capacitatea va fi limitată la 400.000 de vizitatori pe an, față de 450.000 anterior. Biletele vor fi puse în vânzare online la începutul lunii septembrie, la prețul de 16 euro, față de 10 euro înainte de incendiu. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un urs ''extrem de inteligent'' căutat în Japonia după ce a rănit patru persoane
Autoritățile japoneze erau vineri la vânătoarea unui urs descris ca fiind ''extrem de inteligent'' care a rănit patru persoane în nordul arhipelagului nipon, fiind suspectat că ar fi descuiat o fereastră pentru a fugi și că ar fi deschis un robinet pentru a bea apă, transmite AFP. Ursul a reușit să scape miercuri se
VIDEO Actorul Richard Gere spune că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite
Vedeta de la Hollywood Richard Gere a declarat joi că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite, afirmație făcută cu prilejul lansării la Berlin, împreună cu un ministru german, a unei inițiative dedicate schimbării mentalităților în acest domeniu, informează AFP. ''Toată lumea este
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, grav bolnavă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo (presă)
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, care suferă de o maladie pulmonară incurabilă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo, informează DPA. Agenția de presă norvegiană NTB a relatat că prințesa Mette-Marit a fost văzută în timp ce intra în Spitalul Universitar din Oslo joi după-amiază, însoțită de fiica ei, prințesa Ingrid Alexandra
Dezbateri în Germania după ce Wim Wenders a retras un film din cauza unei scene de nuditate cu o minoră
Decizia regizorului german Wim Wenders de a retrage de la difuzare un film al său din 1975 din cauza unei scene de nuditate în care apărea o adolescentă de 13 ani a stârnit dezbateri aprinse în Germania cu privire la necesitatea modificării retroactive a operelor de artă, iar unele personalități din industria cinematografică au salutat acest moment, pe care
Desene realizate de John Lennon, expuse într-un muzeu din Liverpool
Desene realizate de John Lennon pentru un proiect insolit, despre care mulți specialiști în muzică afirmă că a reprezentat primul videoclip al unei piese rock din lume, au fost expuse joi într-un muzeu din Liverpool, informează DPA. Acele imagini pop-art, la care John Lennon a lucrat în colaborare cu artistul Stephen Verona, au fost utilizate
VIDEO Javier Bardem a îngrozit-o pe Amy Adams în adaptarea TV a filmului 'Cape Fear'
Javier Bardem s-a inspirat din comportamentul animalelor sălbatice pentru a îl interpreta pe torționarul sadic din filmul 'Cape Fear', un rol anterior interpretat în cinematografie de Robert De Niro și Robert Mitchum și care revine de acum în atenția publicului într-un serial TV, informează AFP.
Conflict între copiii actorului Alain Delon: Cei doi fii ai săi, condamnați la amenzi cu suspendare
Cei doi fii ai lui Alain Delon au fost condamnați miercuri, la Paris, la amenzi cu suspendare de câte 1.000 de euro pentru înregistrarea și publicarea unei conversații private între sora lor și tatăl lor defunct, în contextul unei dispute privind moștenirea celebrului actor, informează AFP. Copiii legendarului star al cinematografiei fr
Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit 'valorile civilizaționale'
Turcia l-a criticat marți pe Kanye West, pe care îl acuză că i-a jignit 'credința' și 'valorile civilizaționale' în timpul unui concert susținut în fața a zeci de mii de oameni, informează AFP. Mai multe concerte ale rapperului american au fost interzise în Europa în ultimele luni din cauza declarațiilor sale antis
Fiica prințesei Mette-Marit a Norvegiei s-a întors din Australia pentru a fi alături de mama sa grav bolnavă
Fiica prințesei moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit și-a întrerupt studiile în Australia și s-a întors miercuri la Oslo pentru a fi lângă mama sa, grav bolnavă, transmite AFP. Prințesa Ingrid Alexandra, care studiază științe sociale la Universitatea din Sydney de anul trecut, a sosit dimineață în Norvegia pentru
Un urs a rănit patru persoane în două fabrici și o zonă rezidențială din Japonia
Un urs a rănit patru persoane după ce a intrat în două fabrici și într-o zonă rezidențială din nordul Japoniei, au relatat marți poliția și presa, transmite AFP. Un număr record de 13 persoane au fost ucise de urși în Japonia anul trecut. ''Un incident care a implicat un urs a avut loc în orașul F
Turcia: Val de nemulțumiri după o reprezentație prea expeditivă a rapperului american Travis Scott
Rapperul Travis Scott, un nume important al stilului hip-hop american, a stârnit furia fanilor turci, care l-au huiduit copios luni dimineață la Istanbul după o reprezentație a sa considerată mult prea expeditivă, potrivit unor înregistrări video și mărturii publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Unul dintre site-uri
Norvegia recuperează porțelanuri și candelabre de pe o epavă din secolul al XVIII-lea
Arheologii au recuperat o colecție de porțelanuri chinezești și obiecte de proveniență europeană de pe o epavă din secolul al XVIII-lea descoperită recent în apele din largul coastelor Norvegiei, au declarat luni reprezentanți ai Guvernului din Oslo și ai unui muzeu norvegian, informează Reuters. Printre bunurile găsite în rămășițele acelei nave cu
Germania: Un nou drive-in, specializat în căpșuni, se bucură de popularitate în rândul șoferilor flămânzi
Berlin, 1 iun /Agerpres/ - Cozi lungi de automobile s-au format la un drive-in din nord-vestul Germaniei în această lună, clienții venind nu pentru cartofi prăjiți sau burgeri, ci pentru căpșuni, informează DPA. Luna mai face parte din sezonul căpșunilor în Germania, cu multe tarabe de pe marginea drumurilor care își vând produsele șofe
Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra (media)
Cântăreața pop Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit în acest weekend la Londra, au relatat duminică publicațiile britanice, inclusiv The Sun, conform căruia cei doi au pregătit o petrecere fastuoasă de trei zile în Sicilia, relatează AFP și dpa. Cele două vedete britanice și-au făcut schimb de jurăminte într
VIDEO Număr record de 94.000 de fani la concertul Metallica de pe Stadionul Olimpic din Berlin
Un număr record de 94.000 de fani au participat sâmbătă la un concert susținut de trupa americană Metallica pe Stadionul Olimpic din Berlin, informează duminică dpa. Veteranii rockului au afirmat că publicul de sâmbătă a fost cel mai numeros văzut vreodată pe Olympiastadion, care are o capacitate obișnuită 73.800 de spectatori &ici












