Nunta miliardarului Jeff Bezos stârnește multă agitație în Veneția
Aproximativ 200 de VIP-uri urmează să ajungă la Veneția în această săptămână cu iahturi sau avioane private pentru a participa la nunta fastuoasă a fondatorului grupului Amazon, Jeff Bezos, care a fost acuzat de unii localnici că le invadează orașul, informează AFP.
Miliardarul american și logodnica sa, jurnalista Lauren Sanchez, au alocat milioane de euro pentru organizarea nunții lor în Orașul Dogilor. Festivitățile urmează să înceapă joi și vor culmina sâmbătă cu o ceremonie care va avea loc într-un spațiu care nu a fost dezvăluit din motive de securitate.
Nunta ar putea avea loc la Biserica Milostivirii sau la Arsenale, clădirile magnifice din cărămidă roșie ale șantierului naval din 'Serenissima', care datează din epoca în care flota Veneției domina Marea Mediterană.
Potrivit presei italiene, Jeff Bezos, în vârstă de 61 de ani, și Lauren Sanchez, în vârstă de 55 de ani, ambii divorțați, au rezervat cele mai luxoase hoteluri din oraș pentru a-i găzdui pe oaspeții lor prestigioși, printre care se numără Leonardo DiCaprio, Mick Jagger, Kim Kardashian, Oprah Winfrey, Orlando Bloom și Ivanka Trump.
Cel puțin 95 de aeronave private au solicitat permisiunea de a ateriza pe Aeroportul Marco Polo din Veneția, potrivit cotidianului italian Il Corriere della Sera.
Superiahtul lui Jeff Bezos, Koru, este așteptat să acosteze în fața insulei San Giorgio Maggiore, chiar vizavi de faimoasa Piață San Marco, care a fost închiriată în întregime pe durata festivităților.
Această etalare a luxului a stârnit controverse în Veneția, unde unii dintre localnici se tem că, din cauza oaspeților și a anturajelor acestora, orașul italian, deja invadat de turiști, va deveni aproape imposibil de locuit.
Aproximativ 100.000 de turiști dorm în oraș în vârful sezonului turistic, la care se adaugă zeci de mii de vizitatori de o zi, dintre care mulți debarcă de pe nave de croazieră gigantice, în timp ce populația Veneției scade dramatic.
În urmă cu 11 ani, nunta actorului George Clooney nu a provocat polemici în lagună, dar Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, se dovedește a fi o persoană care generează mai multe diviziuni, nu în ultimul rând din cauza controverselor ce vizează modul în care grupul Amazon își tratează angajații.
Amprenta de carbon a invitaților ridică, de asemenea, semne de întrebare, iar Greenpeace denunță constant sumele uriașe cheltuite într-un moment în care echilibrul ecologic fragil al Veneției 'se scufundă sub greutatea crizei climatice'.
'No Space for Bezos'
Lauren Sanchez a fost criticată, de asemenea, pentru participarea la un zbor spațial organizat de compania aerospațială a lui Jeff Bezos, Blue Origin, în aprilie, după ce a declarat că omenirea trebuie să se facă mai mult pentru a combate schimbările climatice.
Luni, mai mulți activiști au afișat în Piața San Marco un poster uriaș cu o fotografie a lui Jeff Bezos, fotografiat râzând, însoțită de titlul următor: 'Dacă poți închiria Veneția pentru nunta ta, poți plăti mai multe taxe'.
Construit de-a lungul secolelor pe micile insule din lagună, orașul italian a introdus o controversată taxă de intrare pentru vizitatorii de o zi, dar unii dintre localnici cer o politică mai ambițioasă pentru a rezolva criza locuințelor.
Intervievat de AFP, Tommaso Cacciari, în vârstă de 47 de ani, liderul mișcării 'No Space for Bezos', a denunțat 'utilizarea Veneției ca și cum ar fi o sală de bal privată, mai degrabă decât un oraș real cu locuitorii săi, vulnerabilitățile și problemele sale'.
Astfel de evenimente 'condamnă Veneția la o moarte sigură' prin alungarea locuitorilor rămași, denunță el, susținând că opozanții sunt pregătiți să spargă atmosfera festivă ocazionată de nunta lui Jeff Bezos aruncându-și 'trupurile, bărcile și animalele gonflabile' în canale în momentul sosirii invitaților.
Pe de altă parte, Simone Venturini, adjunctul Biroului pentru Turism din Veneția, consideră acest eveniment ca fiind 'doar unul dintre numeroasele evenimente pe care orașul le găzduiește în fiecare zi'.
Cuplul Bezos-Sanchez, care a făcut, de asemenea, donații către organizațiile caritabile locale, a apelat totodată la artizani locali pentru a cumpăra produse de patiserie și obiecte de la faimoasa sticlărie Murano.
Unii localnici sunt mai degrabă flatați de alegerea făcută de miliardarul american: 'Acest tip de eveniment nu creează niciun fel de probleme', crede Michele Serafini, în vârstă de 50 de ani. Această nuntă 'aduce bani orașului Veneția', iar acesta este un lucru bun, a concluzionat el.
Primăria din Veneția respinge criticile
'Este una dintre numeroasele nunți pe care orașul le găzduiește în fiecare zi. Este, de asemenea, o nuntă relativ mică prin prisma numărului de persoane implicate', a subliniat Simone Venturini.
'Notorietatea persoanelor implicate necesită în mod evident o atenție specială, în special în ceea ce privește securitatea și confidențialitatea', a recunoscut el, subliniind totuși că orașul are o lungă tradiție în organizarea de 'evenimente mult mai solicitante, problematice și complexe', cum ar fi o vizită a Papei sau o reuniune G7.
'Nu va exista niciun impact asupra centrului istoric și nu este prevăzută nicio privatizare sau închidere a spațiilor publice', a dat asigurări același oficial italian.
'Totul se va desfășura în spații private, hoteluri private, astfel încât nu va exista nicio interferență cu spațiile publice sau cu traficul pe apă al orașului', a promis Simone Venturini.
El a respins obiecțiile celor care se opun nunții și care doresc să organizeze demonstrații pentru a protesta față de acest eveniment.
'Aceste persoane reprezintă 150 de oameni, sunt aceiași oameni care, de douăzeci de ani încoace, au făcut din protest profesia lor și rațiunea lor de a fi. În urmă cu douăzeci de ani, au avut loc manifestații împotriva proiectului Mose', Moise în italiană, un sistem de diguri artificiale care protejează Veneția de maree, 'iar astăzi Mose funcționează', a precizat Simone Venturini.
Oficialul italian crede că protestele ar putea avea loc și 'din cauza apropierii politice a lui Bezos de cercurile conservatoare americane'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.
Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI
Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați
Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți
Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d
O replică împodobită cu pietre prețioase a Mănușii Infinitului din universul Marvel, scoasă la licitație în Abu Dhabi
O replică a Infinity Gauntlet (Mănușa Infinitului), un artefact cu puteri care apare în filmele Marvel și în benzile desenate Marvel, va fi scos la licitație pe 8 decembrie în Abu Dhabi, au anunțat joi Julien's Auctions și East Continental Gems, potrivit Reuters. Mănușa supradimensionată, încrustată cu șase giuvaiere care reprezintă
Actorul german August Diehl va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa
Actorul german August Diehl, cunoscut pe plan internațional datorită rolului interpretat în filmul 'Inglorious Basterds' ('Ticăloși fără glorie'), regizat de Quentin Tarantino, va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa, informează DPA. În vârstă de 50 de ani, el va primi acest premiu întrucât este unul din
Actrița Judi Dench: 'Nu pot să urc pe scenă, nu pot să joc într-o piesă, nu pot să citesc'
Actrița britanică Judi Dench a declarat că nu mai poate să lucreze ca actriță din cauza problemelor de vedere, informează joi DPA/PA Media. Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor. 'Nu pot să urc
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost
Prințul Harry spune că vrea să se împace cu familia regală britanică
Prințul Harry a spus, într-un interviu pentru revista GQ, că speră să se împace cu regele Charles și cu restul familiei, de care s-a distanțat atunci când s-a mutat în Statele Unite în urmă cu șase ani, informează Reuters. Harry, în vârstă de 42 de ani, este fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și a provo













