Procesul Kardashian: Sentințele 'bunicilor bandiți' au rămas definitive

Pedepsele 'bunicilor bandiți' care au jefuit-o pe starleta americană Kim Kardashian au rămas definitive, după ce nici condamnații, nici Parchetul General din Franța nu au făcut apel la sentințele inițiale, a dezvăluit marți o sursă judiciară, citată de AFP.
Termenul pentru depunerea unui apel a expirat luni seară și niciunul dintre cei opt condamnați nu a formulat un recurs. Acuzarea își anunțase luni intenția de a nu face apel, o decizie care viza inclusiv cele două achitări pronunțate pe 23 mai de Curtea de Apel din Paris.
După patru săptămâni de audieri, Curtea de Apel a pronunțat pedepse clemente împotriva acuzaților, evitând întoarcerea în închisoare a acestor bărbați găsiți vinovați de comiterea unui jaf cu prejudiciu record, ce a vizat bijuterii în valoare de 9 milioane de euro și care s-a desfășurat în capitala Franței în noaptea de 2 spre 3 octombrie 2016 în timpul Săptămânii Modei de la Paris.
Sancțiunile sunt într-adevăr mai mici decât cele solicitate de avocatul general, care ceruse 10 ani de închisoare pentru principalii acuzați, dintre care doi au pătruns echipați cu arme de foc în hotelul în care era cazată starleta Kim Kardashian, pe care au amenințat-o, au legat-o și i-au pus un căluș.
'Pedepsele au fost gândite la distanță de acest eveniment grav', luând în considerare 'timpul scurs de atunci' - nouă ani - și starea de sănătate a principalilor protagoniști, care interzice din punct de vedere etic încarcerarea oricărei persoane', a explicat președintele completului de judecată, David de Pas.
Patru bărbați au fost găsiți vinovați de jefuirea și sechestrarea vedetei americane, care are în prezent 356 de milioane de admiratori pe rețelele de socializare. Principalul acuzat, Aomar Ait Khedache, în vârstă de 69 de ani, a fost condamnat la opt ani de închisoare, dintre care cinci cu suspendare.
Foto: (c) CHRISTOPHE PETIT TESSON / EPA
Pentru cei trei ani rămași de închisoare cu executare, Curtea de Apel a ordonat contopirea cu o altă pedeapsă, ceea ce înseamnă că acuzatul nu se va întoarce la închisoare.
Ceilalți trei membri 'operaționali' ai jafului au primit șapte ani de închisoare, dintre care doi cu executare. Fiul lui Aomar Ait Khedache și fosta lui parteneră de viață au primit un an de închisoare cu executare, respectiv patru ani de închisoare cu suspendare, în timp ce ultimii doi acuzați au fost condamnați pentru delicte conexe.
Kim Kardashian s-a declarat imediat 'satisfăcută' de verdict și a spus că dorește 'să întoarcă pagina' după acel incident. Pe 13 mai, ea a declarat în instanță că a crezut 'că urma să moară' în acea noapte, dar a acceptat totodată scuzele lui Aomar Ait Khedache.
'Vă iert', chiar dacă 'asta nu schimbă cu nimic traumatismul suferit'. 'Cred în a doua șansă', i-a spus, emoționată, vedeta americană, care a anunțat că a obținut o diplomă în studii de drept aproape în aceeași zi în care a fost anunțat verdictul. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mexic/ Amendă de 36.400 de dolari pentru cântece care elogiază traficanții de droguri
Un grup mexican de muzică regională a fost amendat cu aproximativ 36.400 de dolari pentru interpretarea unor cântece care glorifică cartelurile, au anunțat miercuri autoritățile orașului Chihuahua (nord), informează AFP. Formația Los Tucanes de Tijuana a cântat sâmbăta trecută la un târg, iar o treime din repertoriu au
Prințul Harry a analizat posibilitatea de a-și schimba numele de familie în Spencer
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au analizat posibilitatea de a-și schimba numele de familie în Spencer, în contextul întârzierilor de mai multe luni care au trecut până când cei doi copii ai lor au primit pașapoarte britanice, a raportat miercuri cotidianul The Guardian, citat de agenția de presă Reuters. Prințul Harry,
Morten Harket, solistul grupului A-ha, diagnosticat cu maladia Parkinson
Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-ha, al cărui single 'Take On Me' a fost unul dintre cele populare cântece din anii 1980, a anunțat miercuri că a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, informează Reuters. Într-un comunicat publicat pe site-ul formației, informație confirmată și de casa de discuri S
Michael J. Fox lansează un apel pentru găsirea unei chitare din recuzita ''Back to the Future''
Michael J. Fox și alte vedete din distribuția peliculei ''Back to the Future'' (1985) au cerut marți ajutorul publicului în vederea localizării unei chitare Gibson de culoare roșie care apare într-o scenă emblematică din film, informează Reuters. În film, personajul Marty McFly, un adolescent care călătorea prin timp interpret
Cântăreața britanică Jessie J, diagnosticată cu cancer mamar
Cântăreața britanică Jessie J a anunțat că a fost diagnosticată cu 'cancer mamar în stadiu incipient' și că intenționează să se opereze după concertul său de la Summertime Ball, care va avea loc luna aceasta, informează PA Media/dpa. Interpreta piesei 'Price Tag', în vârstă de 37 de ani, a declarat &icir
Clint Eastwood afirmă că un interviu publicat în Austria și devenit viral este 'fals'
Cotidianul austriac Kurier, puțin obișnuit până acum cu atenția internațională, se putea mândri cu faptul că a obținut un interviu cu Clint Eastwood. Problema este, însă, că totul a fost inventat, potrivit cineastului american, care afirmă că nu a acordat niciun interviu în ultimele săptămâni, informează AFP. 'Să punem lucruri
Regatul Unit: O orhidee rară, observată pentru prima dată în natură după o pauză de 100 de ani
O orhidee rară, a cărei specie a fost pe punctul de a dispărea din Regatul Unit, a fost observată pentru prima dată în sălbăticie după o pauză de aproape un secol, recompensând astfel îndelungi eforturi de conservare a naturii, au anunțat marți mai mulți experți din acest domeniu, informează AFP. Orhideea 'Papucul doamnei', de
O statuie din ceară a președintelui Macron, furată de la Muzeul Grevin din Paris și depusă în fața Ambasadei Rusiei
Statuia din ceară a președintelui Emmanuel Macron a fost furată luni de activiști ai organizației Greenpeace de la Muzeul Grevin din Paris și a fost depusă, apoi, în fața Ambasadei Rusiei în semn de protest față de legăturile economice dintre Franța și Rusia, au anunțat mai multe surse concordante, citate de AFP. 'După părerea noastră, Franța f
Egiptul vrea să construiască un oraș în deșert, alimentat de un canal artificial al Nilului
Egiptul a lansat oficial sâmbătă un nou megaproiect imobiliar, cel al unui oraș exclusivist în inima deșertului, de-a lungul unui canal artificial derivat din fluviul Nil, la vest de Cairo, informează AFP. Denumit Jirian, noul oraș face parte dintr-un vast program intitulat 'Noua Deltă', lansat în 2021, ce vizează transformarea unei s
Jonathan Anderson, numit director artistic al colecțiilor pentru femei la casa de modă Dior
După luni de speculații, creatorul Jonathan Anderson a fost numit luni director artistic al colecțiilor pentru femei la casa de modă Dior, înlocuind-o pe Maria Grazia Chiuri, și devenind astfel primul stilist care va coordona în același timp colecțiile pentru femei și pentru bărbați concepute de această casă de modă emblematică a grupului LVMH, informează
Un bărbat care transporta circa 40 de vipere, arestat pe un aeroport din India
Un pasager care transporta ilegal circa 40 de șerpi veninoși și țestoase a fost arestat după ce a aterizat în metropola indiană Bombay, au anunțat duminică seara autoritățile vamale indiene, informează AFP. Bărbatul călătorea cu un zbor ''provenind din Thailanda'', având asupra sa șerpi, printre care circa 40 de vip
O lucrare de Banksy apărută pe un perete din Marsilia a fost curățată după ce fusese vandalizată noaptea trecută
La două zile după apariția sa pe un perete din Marsilia, în sud-estul Franței, o operă a artistului de 'street art' Banksy a fost vandalizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă de atunci a fost curățată, a constatat un jurnalist AFP. Vopseaua de culoare violet a fost curățată rapid duminică dimineață, ast
Thailandeza Opal Suchata Chuangsri a câștigat concursul Miss World 2025
Thailandeza Opal Suchata Chuangsri a fost încoronată Miss World sâmbătă în India, unde s-a desfășurat concursul internațional în acest an, informează CNN.com, citând AP. Chuangsri s-a clasat în fruntea a 108 concurente la competiția desfășurată în orașul Hyderabad din sudul țării. Hasset Dereje Admassu din Etio
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
Mako Komuro, fiica cea mare a prințului moștenitor Fumihito, care renunțase la titlul regal pentru a se căsători cu iubitul ei din facultate, a născut primul său copil, a anunțat vineri Agenția Casei Imperiale, informează agenția de presă Kyodo. Fosta prințesă, în vârstă de 33 de ani, și copilul - primul nepot al prințului moștenit