Un diamant albastru, foarte rar, vândut la licitație pentru 21,5 milioane de dolari

Un diamant albastru de 10,03 carate, a fost vândut la licitație la Geneva pentru 21,5 milioane de dolari (19,1 milioane de euro), potrivit casei de licitații Sotheby's, transmite miercuri AFP.
Diamantul denumit 'Albastrul mediteranean', a cărui valoare a fost estimată la 20 de milioane de dolari, 'a generat un interes enorm' în timpul vânzării, a anunțat casa de licitații într-un comunicat publicat marți seara.
Cu toate acestea, Tobias Kormind, directorul companiei 77 Diamonds, cel mai mare magazin de bijuterii online din Europa, a declarat într-un comunicat că vânzarea a fost 'mai puțin impresionantă' decât se aștepta.
Diamantul a depășit estimarea de 20 de milioane de dolari, ceea ce sugerează un interes semnificativ. 'Însă incertitudinea generală, inclusiv tensiunile comerciale dintre Statele Unite și China, ar fi putut diminua încrederea ofertanților', a observat el.
Bătălia dintre doi ofertanți a început la 9 milioane de franci elvețieni și a durat 'aproape trei minute'.
Piatra prețioasă a fost achiziționată de o colecționară americană privată, a anunțat casa de licitații, fără a dezvălui identitatea acesteia.
'Aceasta este, fără îndoială, piatra vedetă a sezonului și se numără printre cele mai perfecte diamante albastre pe care le-am vândut', a declarat Quig Bruning, șeful departamentului de bijuterii Sotheby's pentru America de Nord, Europa și Orientul Mijlociu, după licitație.
Diamantul a fost descoperit recent în legendara mină Cullinan din Africa de Sud. A fost apoi prezentat la începutul lunii aprilie la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite.
'Diamantele albastre se află în vârful piramidei rarității', a subliniat Quig Bruning.
Potrivit Sotheby's, 'găsirea unui diamant albastru este un eveniment incredibil de rar'. Culoarea albastră a diamantelor este dată de prezența unor impurități de bor în structura cristalină. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Un colecționar din Spania a stabilit un record mondial după ce a strâns peste 5.000 de figurine înfățișând câini
Colecționarul spaniol Maria Gabarro, deși nu era pasionat de câini adevărați, și-a câștigat anul acesta un loc postum în Cartea Recordurilor Guinness pentru cea mai mare colecție de obiecte din universul canin - 5.025 de figurine, jucării de pluș și bastoane de plimbare cu cap de câine, informează Reuters. Gabarro, care a fost manager d
Anchetă pentru deturnare de fonduri la Templul Shaolin din China
Conducătorul celebrului Templu Shaolin din China, templu considerat leagănul artelor marțiale chineze, este anchetat pentru deturnare de fonduri și conduită imorală, conform unui anunț făcut de mănăstire, transmite luni AFP. Shi Yongxin, supranumit ''călugărul patron'', este bănuit că ''a deturnat fonduri destinate unor
Helen Mirren, care a împlinit 80 de ani, spune că ''îmbătrânește cu bucurie''
Actrița britanică Helen Mirren a afirmat, la împlinirea vârstei de 80 de ani, că ''îmbătrânește cu bucurie'' mai degrabă decât ''cu grație'', au relatat sâmbătă DPA și PA Media. Actrița, recompensată cu Oscar și care a împlinit sâmbătă 80 de ani, este cunoscută pentru portretizarea
Oasis va concerta la Londra pentru prima oară după mai bine de 16 ani
Oasis va urca din nou pe scenă la Londra, vineri, pe legendarul stadion Wembley, într-un prim concert după o pauză de peste 16 ani, transmite DPA. După mai multe concerte organizate 'acasă', în Heaton Park din Manchester, formația recent reîntregită după împăcarea fraților Liam și Noel Gallagher va cânta p
O chitară care i-a aparținut lui Jimmy Page ar putea obține 50.000 de lire sterline la licitație
O chitară oferită de Jimmy Page, chitaristul trupei Led Zeppelin, drept premiu al unei competiții care a avut loc cu mai bine de 50 de ani în urmă s-ar putea vinde pentru 50.000 de euro în cadrul unei licitații, informează DPA și PA Media. Chitara electrică Gretsch Chet Atkins 6120, din anul 1957, a reprezentat premiul unei competi
Un recipient pentru popcorn de la Marvel, care costă 80 de dolari, a stabilit un record Guinness
Un recipient uriaș pentru popcorn, care coastă 80 de dolari și are forma personajului din universul Marvel Galactus, devoratorul de planete, oferă o experiență unică în domeniul gustărilor din sala de cinema, informează Reuters.
Actorul și starul de wrestling Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani
Actorul și starul de wrestling Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani, conform unui anunț făcut joi de revista americană U.S. Weekly, care-i citează familia, transmit AFP și Reuters. Gigantul cu părul platinat și tenul mereu bronzat a devenit imaginea wrestlingului profesionist în anii 1980, contribuind la transformarea luptelor
Ungaria interzice trupa rap irlandeză Kneecap înainte de concertul programat la Festivalul Sziget
Autoritățile ungare i-au interzis trupei rap irlandeze Kneecap să intre în Ungaria pentru a cânta la Festivalul Sziget, acuzându-i pe membrii formației de antisemitism și glorificare a grupării militante Hamas, conform anunțului făcut joi de un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, transmite DPA. Trupa Kneec
Muzeul Madame Tussauds a dezvelit 13 noi statui din ceară dedicate lui Taylor Swift
Muzeul Madame Tussauds a dezvelit miercuri 13 noi statui din ceară dedicate starului pop american Taylor Swift și care vor fi în curând expuse în 13 dintre filialele mondiale ale instituției, printre care și în cea din capitala britanică, informează AFP. Această lansare simultană reprezintă cel mai ambițios proiect din istoria Madame Tu
Omagii pentru Ozzy Osbourne în orașul natal, Birmingham
Sute de fani Ozzy Osbourne s-au reunit miercuri în fața mai multor repere din orașul natal al acestuia, Birmingham, în timp ce numeroși artiști au continua să-i elogieze influența în domeniul muzicii heavy metal, informează Reuters.
Tripleți identici, un caz medical extrem de rar, născuți în Slovacia
Tripleți identici s-au născut în Slovacia, potrivit Spitalului universitar pentru copii din Cașovia, care a explicat că este un caz medical extrem de rar, care se întâmplă aproximativ o dată la 100 de milioane de nașteri, informează marți DPA. O astfel de naștere este mereu asociată cu riscuri semnificative, a precizat marți spitalul. Cu toat
Pedro Pascal joacă rolul Omului elastic (Mister Fantastic) în 'The Fantastic 4'
Starul chiliano-american Pedro Pascal preia rolul Omului Elastic (Mister Fantastic), pe cale să devină tată, în 'Fantastic Four: Beginnings', blockbusterul de vară al francizei Marvel, ce va fi lansat de miercuri în cinematografele din Franța și de vineri și în SUA, transmite marți AFP. După ce a mânuit sabia &i
Concertul lui Robbie Williams la Berlin a fost amânat din cauza vremii nefavorabile
Un concert în aer liber pe care trebuia să-l susțină luni, pe stadionul Waldbühne din Berlin, cântărețul britanic Robbie Williams, a fost amânat pentru ziua de miercuri din cauza prognozei meteorologice care prevede ploi puternice, transmite DPA. Deținătorii de bilete sunt informați prin e-mail, conform unui purtător de
Elon Musk anunță 'Baby Grok', o aplicație de inteligență artificială concepută pentru copii
Elon Musk a anunțat că firma sa de inteligență artificială xAI va crea 'Baby Grok', o nouă aplicație AI concepută pentru copii, transmite luni EFE. 'Creăm Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii', a anunțat antreprenorul într-un
VIDEO SUA: Patronul unei firme americane, surprins cu amanta la un concert Coldplay, a demisionat
Directorul unei mici companii americane a demisionat sâmbătă, în timp ce internetul s-a inflamat în ultimele zile din cauza unui videoclip filmat la un concert Coldplay care îl arată îmbrățișând-o pe una dintre colegele sale - un flagrant delict de adulter, potrivit internauților, notează AFP. 'Liderii noștri ar trebui s