Papa Leon al XIV-lea, un fan al tenisului
Papa Leon al XIV-lea, americanul Robert Francis Prevost, ales joi drept succesor al regretatului Papă Francisc, este un fan declarat al tenisului căruia îi este dor de mânuirea rachetei și care, virtual, a apărut în imaginile de pe terenul central al Foro Italico din Roma, unde se desfășoară turneele ATP Masters 1.000 și WTA 1.000, relatează agenția EFE.
'Mă consider un jucător de tenis amator. De când am plecat din Peru, am avut puține ocazii să exersez, așa că aștept cu nerăbdare să revin pe teren. Noua mea slujbă (de cardinal) nu mi-a lăsat prea mult timp liber pentru asta până acum', a declarat el într-un interviu acordat site-ului Ordinului Sfântului Augustin, augustinianorder.org.
Papa Leon a fost misionar al acestui ordin, din 1985 până în 1999, înainte de a sluji ca episcop de Chiclayo (Peru) din 2013 până în 2023, când Papa Francisc l-a numit cardinal pe acest american, care deține și cetățenia peruană.
Acum, la 69 de ani și în noua sa poziție, pare puțin probabil să revină pe terenul de tenis în mod regulat.
Pasiunea sa pentru sport a stârnit o reacție curioasă la doar câțiva kilometri de Piața Sfântul Petru de la Vatican, unde a ținut primul său discurs. Deoarece, în timp ce fumul alb care s-a înălțat deasupra coșului Capelei Sixtine unde avea loc conclavul a oprit planeta pentru câteva secunde, turneele ATP Masters 1.000 și WTA 1.000 erau în plină desfășurare la Roma. Meciurile, desigur, nu s-au oprit, însă publicul a reacționat la această veste cu semnificație globală.
De fapt, în una dintre pauzele dintre partide, în timpul meciului dintre italianul Fabio Fognini și englezul Jacob Fearnley, a fost difuzată o imagine cu noul pontif.
Chiar și în sala de presă, plină cu jurnaliști italieni care așteptau ca un compatriot să devină Papă, speculațiile au circulat cu privire la noul nume în intervalul dintre înălțarea fumului alb și dezvăluirea identității acestuia. Meciurile au trecut pe plan secund, notează EFE.
Dezamăgirea i-a cuprins pe mulți când cardinalul francez Dominique Mamberti a anunțat numele lui Prevost. Însă, de îndată ce s-a aflat că noul Papă este un fan al tenisului, liniștea și concentrarea s-au așternut în sală în timp ce această informație era transmisă. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor (sinteză)
* 'Șoc' și 'exaltare' în Statele Unite după alegerea primului papă american
* A ghicit AI identitatea noului Papă? Doar în unele cazuri
* Papa Leon al XIV-lea, extrem de conectat și de dezinhibat pe rețelele sociale
* Numele ales de noul papă semnalează că va continua lucrarea lui Francisc (comentarii istorici)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Saint Laurent pune capăt colaborării de zece ani cu designerul Vaccarello
Designerul belgian Anthony Vaccarello părăsește casa de modă Saint Laurent, după un deceniu în funcția de director creativ al mărcii, a anunțat vineri proprietarul acesteia, Kering, adăugând că succesorul său va fi anunțat în curând, informează Reuters. Anthony Vaccarello, care a fost numit în funcție în 201
Suspiciune de ciumă în Rusia/ 'Remedii' neverificate, promovate pe internet
Vestea privind decesul unei angajate care lucra într-un laborator pentru cercetarea ciumei din Siberia, Rusia, a făcut înconjurul lumii, ajungând până în Statele Unite și Canada, unde unii internauți promovează deja 'remedii' neverificate, transmite vineri AFP. Rusia a atribuit acest deces unei 'pneumo
Marea Britanie: Un arici sau o bufniță, în curând pe bancnotele englezești
Ariciul și bufnița vor apărea pe bancnotele britanice în locul lui Winston Churchill, al lui Jane Austen și al altor personalități britanice, a anunțat joi Banca Angliei, în urma polemicii stârnite de decizia de a acorda prioritate imaginilor din natură, notează AFP. Papagalul de mare (pufinul), bufnița de hambare, bondarul d
La Săptămâna Modei de la Paris, verile mai lungi și mai toride reprezintă o nouă provocare
Verile mai lungi și mai caniculare perturbează calendarul sezonier al industriei modei, forțând brandurile de lux să-și adapteze designul și amenințând vânzările hainelor de iarnă, care generează marje de profit mai mari, informează miercuri Reuters.
VIDEO Licitație la Londra cu obiecte din colecția personală a regizorului Stanley Kubrick
Toporul folosit de Jack Nicholson în scena în care a rostit celebra replică 'Here's Johnny!' din filmul horror din 1980 'The Shining' va fi scos la vânzare în Marea Britanie, alături de alte obiecte din colecția personală a regizorului Stanley Kubrick, într-o licitație ce va fi organizată la începutul anului vii
Actrița Eva Marie Saint din 'Pe chei' și 'La nord prin nord-vest' a murit la 102ani
Actrița americană Eva Marie Saint, care a marcat cinematografia hollywoodiană din anii '50 cu rolurile sale din 'On the Waterfront' ('Pe chei'), filmul lui Elia Kazan, și 'North by Northwest' ('La nord prin nord-vest'), al lui Alfred Hitchcock, a încetat din viață marți, la vârsta de 102 ani, a anunțat agentul ei, trans
Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în țara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunțat marți anturajul lui, potrivit AFP. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost parașutist &ic
Eurovision / Republica Cehă se retrage de la ediția 2027 invocând reduceri bugetare
Televiziunea publică cehă a anunțat marți că nu va participa la ediția de anul viitor a Eurovision, cel mai mare eveniment muzical televizat din lume, invocând reduceri bugetare, informează AFP. ''Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor'', a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concu
Valentino a prezentat o colecție de bluze-corset și bijuterii voluminoase într-o bibliotecă de secol XIX din Paris
Casa de modă Valentino a prezentat duminică o colecție alcătuită din bluze-corset în culori vii, fuste din dantelă și coliere masive din aur în cadrul unei defilări intitulate ''Antibiblioteca'' de directorul de creație Alessandro Michele și găzduită de sala de lectură din secolul al XIX-lea a Bibliotecii Sainte-Genevieve din Paris, informează Reu
Vietnam/ 12 persoane, arestate pentru furtul a 2.700 de pisici
Doisprezece bărbați au fost arestați în Vietnam fiind acuzați că au furat aproape 2.700 de pisici în vederea comercializării lor pentru carne, au anunțat luni poliția și media de stat. Consumul de carne de câine și de pisică este legal în Vietnam, însă vânzătorii sunt obligați să obțină certificate care să a
Căsătoria a doi oameni de știință în Antarctica, salutată de Chile drept un 'act suveran'
Chile a salutat vineri ceremonia de căsătorie dintre doi oameni de știință în Antarctica drept un 'act suveran', aceasta fiind prima uniune civilă care are loc pe teritoriul polar chilian în ultimii 16 ani, informează EFE. Ministrul de externe chilian, Francisco Perez Mackenna, a declarat într-un comunicat de presă că
Solistul trupei Venom, Conrad 'Cronos' Lant, a murit la vârsta de 63 de ani
Conrad 'Cronos' Lant, solistul legendarei trupe britanice de heavy metal Venom, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunț publicat joi pe paginile formației de pe rețelele de socializare și în cotidianul The Guardian, informează revista Variety. Cauza decesului său nu a fost precizată. 'Timp de
O reclamă suedeză la rulmenți o readuce la viață pe Greta Garbo cu ajutorul inteligenței artificiale din SUA și China
''Începem filmarea?'' - întreabă cu o voce melodioasă replica digitală (generată de inteligența artificială - AI) a Gretei Garbo, celebra vedetă de cinema de la Hollywood din anii '30, într-o reclamă neobișnuită pentru producătorul suedez de rulmenți SKF, informează Reuters. Reclama a stârnit dezbate
Eddie Murphy își face debutul într-un serial de televiziune
Actorul și comediantul american Eddie Murphy își va face debutul într-un serial de televiziune. El va interpreta rolul principal în 'The Chairman', un serial dramatic creat de Matthew Weiner ('Mad Men'), transmite vineri agenția de presă EFE. Eddie Murphy, nominalizat la Oscar și câștigător al unui premiu Emmy, va colabo
Producătorul de jucării Mattel se lansează în domeniul parcurilor de distracții
Producătorul american de jucării Mattel a dezvăluit joi un 'eveniment marcant' în cadrul strategiei sale de diversificare: crearea unor parcuri acvatice în Statele Unite, dintre care primul urmează să se deschidă în Nebraska la sfârșitul anului 2027, pentru a pune în valoare mărcile sale emblematice, printre care Barbie și Hot Wheels, tr














