Regele Charles, încântat de lucrările de restaurare a Colosseumului în timpul vizitei de stat la Roma
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost plăcut impresionat de 'excelentele' lucrări de restaurare a Colosseumului din Roma, în fața căruia a pozat marți alături de regina Camilla, relatează PA Media/dpa.
Charles și Camilla și-au început ziua în capitala Italiei cu o ceremonie de întâmpinare grandioasă, plină de fast, și un spectaculos survol onorific organizat de către președintele Italiei, Sergio Mattarella, și au încheiat-o printre turiștii care se adunaseră la amfiteatrul istoric.
Cuplul regal a fost, de asemenea, surprins ținându-se de braț după o ceremonie de depunere de coroane la Mormântul Ostașului Necunoscut din Altare della Patria, marele monument național din Roma dedicat lui Victor Emanuel al II-lea, primul rege al Italiei unificate.
Copii de școală au strigat entuziasmați 'Vine, este Regele!' când convoiul regal a fost văzut pentru prima dată la Colosseum, iar cuplul a fost întâmpinat cu aplauze când a ieșit din limuzina State Bentley.
Regele și regina, aflați într-o vizită de stat de patru zile în Italia, i-au salutat pe cei prezenți în piața Colosseumului înainte de a-și întâmpina gazdele, inclusiv pe ministrul culturii, Alessandro Giuli.
Charles și Camilla s-au întâlnit cu publicul, strângând mâna a zeci de elevi de la școlile locale.
Mai târziu, de pe o platformă de observare aflată la câțiva metri de un templu în ruine dedicat zeiței romane a iubirii, Venus, cuplul a admirat Colosseumul vechi de aproape 2.000 de ani, în ajunul aniversării a 20 de ani de căsătorie.
Ei au privit în jos spre amfiteatru, neglijat timp de secole și jefuit de marmură, dar care acum atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Construit în secolul I, Colosseumul adăpostea aproximativ 50.000 de spectatori care urmăreau concursurile de gladiatori, inclusiv cele dintre oameni și animale, și marile lupte desfășurate la umbra unui imense copertine retractabile.
După ce au pozat pentru o fotografie, Charles și Camilla s-au întors să privească mulțimea care îi aclama și au salutat-o cu o mișcare a mâinii.
Publicul a fost încântat de fanfara Gărzii galeze și de fanfara Brigăzii italiene din Sassari, care au interpretat mai multe melodii de film, inclusiv tema principală din filmul Gladiatorul, care prezintă scene de luptă palpitante în Colosseum.
Cuplul regal s-a întâlnit cu Alberto Angela, prezentator TV și istoric italian, care a vorbit despre istoria Romei și restaurarea Colosseumului, și a vizitat ruinele Forumului Roman, clădirile guvernamentale antice de lângă amfiteatru.
'Și astăzi arată impresionant', li s-a spus regelui și reginei, iar amândoi au dat din cap în semn de aprobare.
Aceștia l-au ascultat pe Angela povestindu-le că inima vibrantă a Romei antice a fost distrusă în mare parte de un cutremur masiv din secolul al IX-lea, care a provocat daune considerabile clădirilor.
Înainte de a pleca, regele i-a spus că lucrările de restaurare sunt 'geniale', iar regina a spus: 'A fost minunat să pot vedea asta astăzi'.AGERPRES/(tme, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.
Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI
Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați
Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți
Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d
O replică împodobită cu pietre prețioase a Mănușii Infinitului din universul Marvel, scoasă la licitație în Abu Dhabi
O replică a Infinity Gauntlet (Mănușa Infinitului), un artefact cu puteri care apare în filmele Marvel și în benzile desenate Marvel, va fi scos la licitație pe 8 decembrie în Abu Dhabi, au anunțat joi Julien's Auctions și East Continental Gems, potrivit Reuters. Mănușa supradimensionată, încrustată cu șase giuvaiere care reprezintă
Actorul german August Diehl va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa
Actorul german August Diehl, cunoscut pe plan internațional datorită rolului interpretat în filmul 'Inglorious Basterds' ('Ticăloși fără glorie'), regizat de Quentin Tarantino, va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa, informează DPA. În vârstă de 50 de ani, el va primi acest premiu întrucât este unul din
Actrița Judi Dench: 'Nu pot să urc pe scenă, nu pot să joc într-o piesă, nu pot să citesc'
Actrița britanică Judi Dench a declarat că nu mai poate să lucreze ca actriță din cauza problemelor de vedere, informează joi DPA/PA Media. Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor. 'Nu pot să urc
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost













