UPDATE Starul bollywoodian Saif Ali Khan, în afara pericolului după ce a fost înjunghiat în locuința sa
Actorul de la Bollywood Saif Ali Khan a fost înjunghiat în mod repetat joi de un intrus care a pătruns în locuința sa din Mumbai, însă medicii care l-au tratat au declarat că vedeta se află în afara oricărui pericol după operație, transmite Reuters.
Saif Ali Khan, în vârstă de 54 de ani, se află ''în curs de recuperare completă'' după ce a fost înjunghiat în zona coloanei vertebrale, în gât și în mână, au declarat medicii reporterilor.
''El a suferit o leziune majoră a măduvei spinării (în zona) toracică din cauza unui cuțit înfipt în coloana vertebrală. A fost efectuată o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cuțitului și, de asemenea, pentru remedierea scurgerii lichidului spinal'', a declarat Nitin Dange, unul dintre medicii care l-au operat pe Khan.
Actorul a fost atacat la scurt timp după miezul nopții când a încercat să-l oprească pe intrus, despre care se bănuiește că era un hoț, să intre în apartamentul său din cartierul de lux Bandra, au indicat poliția și mass-media locale.
O angajată din locuință a fost, de asemenea, atacată și a primit îngrijiri medicale, a declarat poliția.
Saif Ali Khan, fiul fostului căpitan de cricket al Indiei, Mansur Ali Khan Pataudi, și al actriței Sharmila Tagore, este una dintre cele mai valoroase vedete din țară, după ce a jucat în peste 70 de filme și seriale de televiziune, fiind de asemenea producătorul unora dintre acestea.
El este căsătorit cu actrița Kareena Kapoor, iar fiica sa dintr-o căsătorie anterioară, Sara, este, de asemenea, actriță la Bollywood. Actorul și Kareena Kapoor, unul dintre cele mai cunoscute cupluri de la Bollywood, au împreună doi copii, Jeh și Taimur.
Poliția l-a identificat pe făptaș și a lansat o operațiune de căutare a acestuia, a declarat reporterilor ofițerul superior de poliție Dikshit Gedam. ''Acuzatul a încercat să intre pe o scară de incendiu. Pare o tentativă de jaf'', a precizat el.
Vedete de film și lideri ai opoziției au solicitat măsuri de securitate mai stricte.
''Dacă astfel de persoane importante cu... securitate pot fi atacate în locuințele lor, ce s-ar putea întâmpla cu cetățenii obișnuiți?'', a declarat Clyde Crasto, purtător de cuvânt al Partidului Congresului condus de Sharad Pawar, pe platforma de mesagerie X.
Partidul Bharatiya Janata (BJP) aflat la guvernare și aliații săi au câștigat alegerile din noiembrie în statul vestic Maharashtra, a cărui capitală este Mumbai.
Actrița și regizoarea Pooja Bhatt a solicitat, de asemenea, o prezență sporită a poliției în suburbia în care locuiesc numeroase persoane din industria cinematografică.
''Orașul și în special regina suburbiilor nu s-au mai simțit niciodată atât de nesigure'', a scris ea pe rețeaua socială X, folosind o descriere populară pentru zona la modă. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania/ Un tren a făcut o oprire neprogramată într-o gară pentru aprovizionarea cu hârtie igienică
Un tren de lungă distanță din Germania a făcut o oprire neprogramată într-o gară, în weekend, după ce a rămas fără hârtie igienică. Șeful de tren a luat decizia de a opri garnitura pentru a face o vizită de urgență la un supermarket, devenind astfel faimos pe internet, transmite miercuri agenția de presă DPA. Trenul, care se deplasa de pe ins
Rusia dorește să imortalizeze printr-un parfum 'Spiritul de la Anchorage' între Putin și Trump
Un om de afaceri rus a solicitat autorizația de a înregistra marca comercială 'Spiritul de la Anchorage', o aluzie la summitul între președinții Rusiei, Vladimir Putin, și al SUA, Donald Trump, care a avut loc în august 2025 în Alaska, a relatat miercuri presa rusă, citată de EFE. Cererea respectivă a fost depusă în 10 iul
Un schelet de T-Rex, adjudecat pentru 50 de milioane de dolari la New York, un preț-record
Un schelet de T-Rex supranumit ''Gus'' a fost vândut marți contra sumei de 50,1 milioane de dolari cu prilejul unei licitații organizate de casa Sotheby's la New York, devenind astfel cea mai scumpă fosilă de dinozaur vândută vreodată la licitație, informează AFP. Această fosilă impozantă este unul din scheletele de T-Rex cele m
Două persoane rănite grav în timpul ultimei curse cu tauri a festivalului de la Pamplona din acest an
Două persoane au fost rănite grav marți în timpul ultimei curse cu tauri din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei, în timp ce numărul total al răniților se ridică la 10 participanți, au anunțat organizatorii, potrivit DPA. Un bărbat de 18 ani a fost împuns de taur în co
Soția unui pasager care a fost la un pas de a fi aspirat afară dintr-un avion povestește momentele de groază
Soția unui pasager grav rănit în urma unui incident dramatic petrecut la bordul unei aeronave Ryanair care decolase din Grecia și se îndrepta spre Germania a descris pentru prima dată împrejurările în care soțul ei a fost la un pas de a fi aspirat afară din avion prin hublou după spargerea accidentală a unui geam. Bărba
Norvegia/ Fiul cel mare al prințesei moștenitoare ar putea fi plasat în arest la domiciliu în așteptarea judecării apelului
Un tribunal norvegian a decis luni că fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, condamnat în iunie pentru viol, poate fi eliberat din închisoare și plasat în arest la domiciliu cu brățară electronică în așteptarea judecării procesului în apel, informează AFP. Parchetul intenționează să conteste aceast
Cântăreț rock din Turcia reținut în cadrul unei anchete privind organizația sa umanitară
Cunoscutul cântăreț rock turc Haluk Levent a fost reținut în cadrul unei anchete în care este vizată organizația sa umanitară Ahbap, a relatat duminică agenția de presă de stat Anadolu, citată de DPA. Haluk Levent este acuzat de apartenență la o grupare criminală organizată, precum și de încălcarea legii pentru prevenir
Un concert susținut de Jay-Z la New York, perturbat de fani fără bilete
Un concert al rapperului american Jay-Z, programat duminică seara pe Yankee Stadium din New York, a fost amânat timp de câteva ore din cauza prezenței unor fani care au încercat să intre fără bilete, au anunțat organizatorii, informează AFP. 'Sute de persoane' care nu aveau bilete la concert 'au forțat trecerea pr
Taylor Swift a plătit 160.000 de dolari municipalității din New York pentru cheltuieli legate de nunta ei
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a dezvăluit vineri că Taylor Swift a plătit suma de 160.000 de dolari municipalității pentru cheltuieli, în principal prezența forțelor de ordine, legate de căsătoria vedetei, săptămâna trecută în Madison Square Garden, potrivit AFP. ''Taylor Swift a suportat costurile autorizațiilor necesar
VIDEO Regele Charles s-a întâlnit cu prințul Harry, Meghan și copiii lor, o premieră după anul 2022
Regele Charles al III-lea și regina Camilla i-au primit vineri la Highgrove House pe prințul Harry, soția sa, Meghan, și cei doi copii ai lor, marcând astfel o premieră în ultimii patru ani, au raportat companiile mass-media din Regatul Unit, citând biroul de presă de la Palatul Buckingham, informează AFP. Prințul Harry a sos
Germania/ Bundestagul înăsprește regulile privind trotinetele electrice, pe fondul dublării numărului de accidente
Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi reguli mai stricte pentru firmele de închiriere de trotinete electrice, menite să faciliteze obținerea despăgubirilor de către victimele accidentelor, transmite vineri agenția de presă DPA. 'Oricine câștigă bani din închirierea de trotinete electrice tre
Creatorul de modă belgian Martin Margiela a vândut la licitație o parte din arhiva personală
După ce și-a petrecut întreaga carieră evitând în mod sistematic să fie fotografiat, vedeta belgiană a modei Martin Margiela a vândut vineri la licitație o parte din arhivele personale, adjudecate pentru o sumă care depășește un milion de euro, informează AFP. Fanii acestui pionier al modei în vârstă de 69 de ani, care s-a r
Spania: 13 persoane rănite grav în timpul celei de-a treia curse cu tauri de la Pamplona
Treisprezece persoane au fost rănite grav joi în timpul celei de-a treia curse cu tauri din cadrul Festivalului San Fermin din acest an, desfășurat la Pamplona, în Spania, au anunțat organizatorii, citați de DPA. Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Statele Unite a suferit o rană provocată de corn la brațul stâng,
VIDEO The Rolling Stones speră să plece din nou în turneu; trupa își lansează noul album, 'Foreign Tongues'
Londra, 9 iul /Agerpres/ - Solistul The Rolling Stones, Mick Jagger, și-a exprimat speranța că formația sa va pleca în turneu pentru promovarea noului album, 'Foreign Tongues'. Veteranii rockului și-au lansat miercuri seara, la Londra, cel mai recent album, în cadrul unui spectacol de lumini cu drone, la care au participat numeroase vedete, transmite joi
Cântăreața Bonnie Tyler a murit, la 75 de ani
Cântăreața pop britanică Bonnie Tyler, cunoscută pentru melodii celebre din anii 1980, precum 'Total Eclipse of the Heart' și 'Holding Out for a Hero', a încetat din viață la vârsta de 75 de ani, transmite joi Reuters care citează BBC News. 'Familia și echipa lui Bonnie sunt profund îndurerate să anunțe că Bonnie a d













