Joe Biden a graţiat curcanii Peach şi Blossom în ultima ceremonie de Ziua Recunoştinţei din mandatul său
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a graţiat luni pe Peach şi Blossom, doi curcani albi care nu vor mai fi gătiţi pentru masa de Ziua Recunoştinţei, tradiţie anuală care a marcat de asemenea debutul evenimentelor prilejuite de ultimele sărbători ale preşedintelui democrat la Casa Albă, informează Reuters.
Curcanii graţiaţi anul acesta poartă numele florii statului Delaware, floarea de piersic ("peach blossom" în engleză, n.red), care simbolizează rezilienţa, a spus Biden, fost senator de Delaware, în faţa unei mulţimi de circa 2.500 de persoane, pe peluza sudică a Casei Albe, în timp ce unul dintre curcani se auzea pe fundal.
''Evenimentul marchează startul oficial al sezonului sărbătorilor aici, în Washington. E de asemenea ultimul prilej când vă vorbesc aici în calitate de preşedinte în acest sezon şi când îmi exprim mulţumirea şi recunoştinţa. Vă spun aşadar - a fost cea mai mare onoare din viaţa mea, sunt profund recunoscător'', a declarat Biden.
Peach cântăreşte 19 kilograme, îi place mâncarea gătită, crochetele din cartofi şi visează să vadă Aurora boreală, iar Blossom cântăreşte 18 kilograme şi-i place să mănânce bucăţele de brânză şi să se uite la meciuri de box, a glumit Biden.
Tradiţia graţierii curcanilor îşi are originea în vremea administraţiei Harry Truman, în 1947. În mod oficial, această ceremonie a început în 1989 la Casa Albă, când preşedintele în exerciţiu la acea vreme, George H.W. Bush, a oferit prima graţiere prezidenţială oficială.
Milioane de curcani vor fi pregătiţi la cuptor pentru masa de Ziua Recunoştinţei pe întreg teritoriul Satelor Unite joi, garnisiţi cu sos şi serviţi alături de alte preparate festive precum umplutură, cartofi, sos de merişoare, fasole verde.
Pe agenda de luni a lui Joe Biden se mai află o deplasare în cartierul Staten Island din New York pentru a participa la evenimentul ''Friendsgiving'', alături de militari ai Pazei de Coastă a Statelor Unite. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Gabriela Ionescu,
editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.













