Un habitat dedicat urşilor panda uriaşi, inaugurat cu mare fast la o grădină zoologică din California
Doi panda uriaşi născuţi în China sunt de acum rezidenţi ai statului american California, după ce ţarcul lor amenajat la Grădina Zoologică din San Diego a fost inaugurat joi pentru public în cadrul unei ceremonii cu participare internaţională, informează Reuters.
Yun Chuan şi Xin Bao sunt primele două exemplare de panda uriaşi care ajung în Statele Unite după o pauză de 21 de ani şi au fost întâmpinaţi de guvernatorul statului California, Gavin Newsom, şi de ambasadorul Chinei în Statele Unite, Xie Feng.

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
Yun Chuan, un mascul de cinci ani, este uşor de recunoscut după nasul său lung, uşor ascuţit, în timp ce Xin Bao este o femelă de patru ani cu urechi mari şi pufoase, al cărei nume înseamnă "comoara preţioasă a prosperităţii şi abundenţei".
Numele lui Yun Chuan înseamnă "râu mare de nori". Mama lui, Zhen Zhen, s-a născut la Grădina Zoologică din San Diego în 2007.

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
Această grădină zoologică americană colaborează îndeaproape cu experţi chinezi pentru a ajuta la perioada de adaptare şi la înţelegerea nevoilor celor doi panda. Perechea primeşte o varietate de bambus proaspăt şi o versiune locală a "wotou", o pâine tradiţională chinezească din porumb preparată la aburi, numită şi "pâinea panda".
"Sosirea lui Yun Chuan şi a lui Xin Bao, în timp ce celebrăm cea de-a 45-a aniversare a relaţiilor noastre diplomatice, a transmis un mesaj clar şi important", a declarat ambasadorul Xie Feng.

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
"Cooperarea China-SUA privind conservarea urşilor panda nu va înceta. Schimburile noastre la nivel de indivizi şi cooperarea la nivel de eşaloane sub-naţionale nu se vor opri şi, odată deschisă, uşa prieteniei dintre China şi SUA nu va mai fi închisă", a adăugat ambasadorul chinez.
Guvernatorul Gavin Newsom a declarat că noii urşi panda reprezintă "celebrarea umanităţii noastre comune. Este vorba despre celebrarea lucrurilor care ne unesc".

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
"Şi astfel, pentru mine, acest spirit de mândrie care este asociat cu această inaugurare de astăzi, cu experienţa pe care atât de mulţi vizitatori o vor trăi, pe care noi tocmai am trăit-o la Panda Ridge, are un sens mai profund", a adăugat guvernatorul statului american California.
Vizitatorii de toate vârstele care au venit joi la Panda Ridge s-au declarat entuziasmaţi de drăgălăşenia celor doi urşi panda.

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
"Nu am mai văzut niciodată un panda, i-am văzut doar la televizor şi în documentare despre natură", a declarat Kobi Davis, un vizitator din statul Michigan. "Sunt foarte drăguţi. Pur şi simplu lenevesc, dar ştiţi, e un farmec în asta", a adăugat el.
Keena Butcher, o vizitatoare venită din Canada, a spus că urşii panda uriaşi sunt "creaturi liniştite, grijulii şi tocmai mi-am dat seama că putem avea speranţe pentru viitorul nostru dacă le putem conserva".

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
Guvernul comunist al Chinei foloseşte de multă vreme "diplomaţia panda" pentru a spori "puterea discretă" ("soft power") a ţării, acordând de-a lungul deceniilor, în regim de împrumut, astfel de urşi cu blană în alb şi negru, mari şi foarte drăgălaşi, unor grădini zoologice din diferite ţări ale lumii în calitate de ambasadori ai bunăvoinţei.
La sfârşitul anului 2023, Grădina Zoologică Naţională din Washington şi-a luat rămas bun de la iubiţii săi panda uriaşi, care au fost returnaţi Chinei pe fondul tensiunilor crescute dintre cele două superputeri mondiale.

Foto: (c) ALLISON DINNER / EPA
În luna mai a acestui an, Grădina Zoologică Naţională a declarat că China va trimite doi pui de panda la Washington până la sfârşitul anului 2024. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a
VIDEO TOP CINEMA Noul film 'Spider-Man', lider în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv după ce a obținut încasări de 39 de milioane de dolari, potrivit datelor estimative publicate duminică seară de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
Televiziunea publică olandeză boicotează următoarea ediție Eurovision invocând catastrofa umanitară din Gaza
Țările de Jos nu vor participa la concursul Eurovision pentru al doilea an consecutiv, a anunțat luni postul public de radio și televiziune al evenimentului, precizând că acesta 'nu mai poate fi considerat neutru' din cauza diviziunilor cauzate de războiul din Gaza, transmit AFP și Reuters. 'Este incontestabil faptul că aceste conflicte inter
Meghan, ducesă de Sussex, negociază pentru un rol în seria Netflix 'The Gentlemen'
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, se află în discuții avansate pentru a apărea în 'The Gentlemen', un serial Netflix regizat de Guy Ritchie, potrivit Hollywood Reporter, transmite vineri Reuters. Informația vine după vestea surprinzătoare că prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle oficiale î
Sandra Bullock vorbește despre moartea traumatizantă a partenerului său de viață, diagnosticat cu SLA
Actrița americană Sandra Bullock a vorbit deschis despre decesul partenerului său de viață, Bryan Randall, diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), și despre faptul că, după spusele sale, a început să plângă cu patru ani înainte de moartea lui, relatează agenția EFE și Variety. 'Nu am primit permisiunea să vorbesc despre asta&
O treime din publicul britanic este de părere că Harry și Meghan nu ar trebui să se mute înapoi în Marea Britanie
O treime din publicul britanic este împotriva revenirii ducelui și ducesei de Sussex, Harry și Meghan, în Regatul Unit, majoritatea oamenilor fiind nesiguri cu privire la această mișcare neașteptată, pe măsură ce națiunea preia vestea șocantă a deciziei celor doi privind revenirea în Marea Britanie, transmite DPA care citează un sondaj de opinie You














