Americanii şi-au luat o pauză binevenită pentru a celebra Ziua Independenţei
Milioane de americani şi-au luat joi o pauză binevenită pe 4 iulie, reunindu-se la parade, focuri de artificii şi grătare pentru a beneficia de o scurtă pauză de la ritmul zilnic al ştirilor neliniştitoare din ţară şi din străinătate, informează Reuters.
Această sărbătoare, care marchează pe 4 iulie semnarea Declaraţiei de Independenţă faţă de Regatul Unit în 1776, este ziua pe care americanii o sărbătoresc în mod tradiţional prin manifestări pline de mândrie ale unui patriotism de modă veche.
În acest an, când ţara se îndreaptă spre un partizanat exacerbat şi în contextul unei bătălii electorale între preşedintele Joe Biden şi contracandidatul său Donald Trump, această sărbătoare a reprezentat o bună ocazie pentru ca americanii să se reunească pentru o zi şi să uite de diferenţele dintre ei.
"Mi se pare că ţara noastră este mai divizată decât a fost vreodată", a declarat Dwight Kinsey, un locuitor de 69 de ani din New York, care se bucura miercuri de soare pe o plajă din Coney Island.
"Dar apoi vii aici, este o zi frumoasă, plaja este curată şi drăguţă şi ştiţi cum se spune, viaţa merge mai departe", a adăugat el.
Cu steaguri şi fanioane în culorile roşu, alb şi albastru care au decorat casele şi magazinele din New England până în Hawaii, Ziua Independenţei este, ca de obicei, o sărbătoare despre familie, mâncare şi distracţii de vară.
La New York, concursul anual "Nathan's Famous Hot Dog Eating Contest" ("Faimosul concurs de mâncat hotdogi al lui Nathan") dă startul unei zile de excese alimentare. După lăsarea întunericului, această zi se va încheia exploziv pe malurile râului Hudson, unde focurile de artificii ale lanţului de magazine Macy's vor lumina cerul având ca fundal linia orizontului din Manhattan.
Deşi Joey Chestnut, de 16 ori campion în acest concurs insolit, a fost declarat persona non grata la ediţia din 2024, reputaţia acestui american, supranumit "Fălci", se face încă simţită în cadrul acestei frenezii culinare organizate în fiecare an în Coney Island.
Joey Chestnut, desemnat campion pe 4 iunie anul trecut după ce a înfulecat 62 de crenvurşti şi chifle în doar 10 minute, a fost exclus din concurs în acest an pentru că a semnat un contract cu o companie rivală care produce crenvurşti vegetarieni. În schimb, fostul campion va transmite printr-un live stream propriul concurs de mâncat hotdogi de la o bază militară din statul Texas.
În absenţa lui, un grup de 15 persoane mai puţin cunoscute vor lupta pentru "Centura muştarului", care îi va reveni câştigătorului.
Mai târziu în cursul acestei zile, lanţul de magazine Macy's va organiza cel de-al 48-lea spectacol anual de artificii de 4 iulie pe malurile râului Hudson, pentru prima data în ultimul deceniu. În ultimii ani, spectacolul a fost organizat de-a lungul East River.
Lansate de pe barje ancorate pe râu, aproximativ 60.000 de artificii vor urca în aer până la o înălţime de aproximativ 300 de metri înainte de a exploda în zeci de culori şi efecte speciale care vor încânta cu siguranţă zecile de mii de spectatori care se vor alinia pe ambele maluri ale râului Hudson, ce separă Manhattan de New Jersey.
În întreaga ţară, alte oraşe americane găzduiesc focuri de artificii, curse pe şosea, meciuri de baseball şi alte evenimente care le vor oferi oamenilor şansa de a uita de probleme şi de a se relaxa.
În California de Sud, oraşul Huntington Beach va organiza un eveniment ce este considerat "cea mai mare celebrare de Ziua Independenţei la vest de Mississippi". Oraşul californian, care a început să găzduiască evenimente de 4 iulie în anul 1904, atrage în prezent peste 500.000 de persoane, potrivit organizatorilor.
Festivalul începe dimineaţa cu o alergare de 5 kilometri, urmată de o paradă şi de un spectacol nocturn de artificii deasupra Oceanului Pacific. Distracţia continuă vineri cu o petrecere de cartier şi un rodeo.
În Alaska, unde soarele abia dacă apune în timpul verii, sărbătoarea a început devreme cu un spectacol de artificii la miezul nopţii în oraşul-port Seward. Acesta a fost primul eveniment programat în cadrul Festivalului de 4 Iulie, întins pe durata a trei zile şi care include, de asemenea, o cursă istovitoare de 5 kilometri pe Muntele Marathon şi o paradă a bărcilor. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul













