Banchet regal la Londra pentru cuplul imperial japonez, aflat într-o vizită de stat în Regatul Unit
Împăratul Naruhito al Japoniei şi soţia lui, împărăteasa Masako, vor fi oaspeţii unui somptuos banchet organizat marţi seară la Palatul Buckingham, la invitaţia regelui Charles al III-lea, în prima zi a unei vizite de stat de trei zile în Regatul Unit, informează AFP.
Programată iniţial în 2020, această deplasare ar fi trebuit să fie prima vizită în străinătate a împăratului nipon după urcarea sa pe tron în 2019, însă ea a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19.
Împăratul Naruhito, în vârstă de 64 de ani, şi împărăteasa Masako, în vârstă de 60 de ani, au sosit încă de sâmbătă la Londra şi au participat la câteva angajamente informale în timpul weekendului, în special la o întâlnire cu cetăţeni japonezi care locuiesc în Regatul Unit şi la o vizită la Bariera Tamisei, care are menirea de a proteja capitala britanică de inundaţii marine.
Marţi, cuplul imperial urmează să fie primit cu mare fast de regele Charles al III-lea şi regina Camilla în impresionanta piaţă Horse Guards Parade din centrul Londrei, cu ocazia unui salut regal în timpul căruia va fi intonat imnul Japoniei.
Împăratul nipon şi regele britanic vor inspecta apoi Garda de Onoare înainte de o procesiune cu trăsura regală spre Palatul Buckingham, unde vor lua prânzul.
Regele britanic, în vârstă de 75 de ani, va însoţi cuplul imperial la o expoziţie specială, ce prezintă obiecte din colecţia regală care au legătură cu Japonia, înainte de a se îndrepta spre Abaţia Westminster pentru a depune o coroană de flori la Mormântul soldatului necunoscut.
Banchetul de stat de la Palatul Buckingham, un element obligatoriu al oricărei vizite de stat în Regatul Unit, va avea loc în cursul serii de marţi.
Pe lângă capetele încoronate, printre invitaţi se vor afla prim-ministrul britanic Rishi Sunak şi liderul opoziţiei britanice, laburistul Keir Starmer, marele favorit la alegerile generale din 4 iulie.
O eventuală apariţie a prinţesei Kate, soţia prinţului William, moştenitorul coroanei, va fi urmărită cu mare atenţie. Tratată pentru cancer, prinţesa britanică s-a retras de şase luni din viaţa publică, dar a participat recent la parada de ziua regelui, singurul ei angajament din 2024.
Prinţesa Anne, sora regelui Charles al III-lea, va absenta de la banchet, după anunţul de luni privind spitalizarea ei din cauza "unor răni uşoare şi a unei comoţii" în urma unui accident de călărie petrecut în reşedinţa ei rurală.
"Amintiri frumoase"
Această călătorie reprezintă cea de-a doua vizită de stat a împăratului Naruhito, după o deplasare în Indonezia anul trecut.
Pentru regele Charles al III-lea, este cea de-a treia vizită de stat pe care o găzduieşte după ce a urcat pe tron în septembrie 2022. Diagnosticat cu cancer, la fel ca prinţesa Kate, suveranul britanic şi-a reluat activităţile oficiale la sfârşitul lunii aprilie, cu un program totuşi puţin mai relaxat.
Împăratul Naruhito va vizita miercuri institutul Francis Crick, portdrapelul cercetării biomedicale britanice, înainte de a participa la un banchet alături de Lordul Primar al Oraşului Londra.
Cuplul imperial nipon îşi va lua la revedere de la rege şi regină la Palatul Buckingham joi dimineaţă şi va vizita apoi o expoziţie dedicată revistelor manga într-o secţiune a prestigiosului Victoria and Albert Museum din Londra.
Apoi, împăratul şi împărăteasa vor efectua o vizită privată la Castelul Windsor pentru a depune o coroană de flori la mormântul reginei Elisabeta a II-a, la funeraliile căreia au asistat în septembrie 2022.
În timpul celor 70 de ani ai domniei sale, fosta suverană a primit în vizite de stat doi împăraţi ai Japoniei: Hirohito, în 1971, şi fiul său, Akihito - tatăl lui Naruhito -, în 1998.
Înaintea acestei vizite, împăratul Naruhito a dezvăluit că a fost primit "ca un membru al familiei" de familia regală britanică în perioada studiilor sale la Universitatea Oxford în anii 1980.
El a povestit că a fost invitat să petreacă mai multe zile la Castelul Balmoral din Scoţia în timpul studiilor sale universitare.
"Am amintiri foarte frumoase despre regina aflată la volanul unei maşini, în timp ce mă invita la un grătar (...), precum şi despre prinţul Philip, care mi-a arătat împrejurimile conducând el însuşi un atelaj", a declarat împăratul nipon în cadrul unei rare conferinţe de presă pe care a susţinut-o săptămâna trecută la Tokyo.
Împăratul Naruhito şi împărăteasa Masako se vor deplasa apoi vineri la Oxford pentru câteva vizite private, înainte de a lua avionul pentru a se întoarce în Japonia. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a
VIDEO TOP CINEMA Noul film 'Spider-Man', lider în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv după ce a obținut încasări de 39 de milioane de dolari, potrivit datelor estimative publicate duminică seară de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
Televiziunea publică olandeză boicotează următoarea ediție Eurovision invocând catastrofa umanitară din Gaza
Țările de Jos nu vor participa la concursul Eurovision pentru al doilea an consecutiv, a anunțat luni postul public de radio și televiziune al evenimentului, precizând că acesta 'nu mai poate fi considerat neutru' din cauza diviziunilor cauzate de războiul din Gaza, transmit AFP și Reuters. 'Este incontestabil faptul că aceste conflicte inter
Meghan, ducesă de Sussex, negociază pentru un rol în seria Netflix 'The Gentlemen'
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, se află în discuții avansate pentru a apărea în 'The Gentlemen', un serial Netflix regizat de Guy Ritchie, potrivit Hollywood Reporter, transmite vineri Reuters. Informația vine după vestea surprinzătoare că prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle oficiale î
Sandra Bullock vorbește despre moartea traumatizantă a partenerului său de viață, diagnosticat cu SLA
Actrița americană Sandra Bullock a vorbit deschis despre decesul partenerului său de viață, Bryan Randall, diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), și despre faptul că, după spusele sale, a început să plângă cu patru ani înainte de moartea lui, relatează agenția EFE și Variety. 'Nu am primit permisiunea să vorbesc despre asta&
O treime din publicul britanic este de părere că Harry și Meghan nu ar trebui să se mute înapoi în Marea Britanie
O treime din publicul britanic este împotriva revenirii ducelui și ducesei de Sussex, Harry și Meghan, în Regatul Unit, majoritatea oamenilor fiind nesiguri cu privire la această mișcare neașteptată, pe măsură ce națiunea preia vestea șocantă a deciziei celor doi privind revenirea în Marea Britanie, transmite DPA care citează un sondaj de opinie You














