Grecia/ Un cunoscut prezentator britanic a dispărut pe insula Symi şi este căutat de două zile
Prezentatorul britanic Michael Mosley a dispărut miercuri pe insula grecească Symi, după ce a plecat singur la o plimbare pe coastă pe o căldură toridă. Căutările pentru găsirea lui sunt în curs şi vineri, informează Reuters.
Mosley, un cunoscut medic, adept al dietelor bazate pe post intermitent, a fost văzut ultima dată miercuri la ora 13:30 (10:30 GMT), când a plecat la o scurtă plimbare pe o potecă stâncoasă între plaja Agios Nikolaos şi satul Pedi, au declarat oficiali ai poliţiei.
Poliţia, pompierii, paza de coastă şi voluntari îl caută în prezent pe Mosley atât pe uscat, cât şi pe mare, folosind un elicopter, drone şi un câine de salvare, în contextul în care temperaturile au atins 40 de grade Celsius.
Mosley nu avea la el telefonul mobil, ceea ce îngreunează localizarea sa.
"Până în prezent nu avem dovezi despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla, dacă este vorba de un accident... sau de altceva", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, care a dorit să rămână anonim.
Poliţia cercetează relatările potrivit cărora el ar fi vorbit cu localnici la jumătatea plimbării sale.
Primarul din Symi, Lefteris Papakalodoukas, a declarat că de la plajă până la Pedi este o plimbare de 10 minute. Ar mai dura încă 40 de minute pentru a ajunge la un drum principal. "Este foarte ciudat", a declarat Papakalodoukas reporterilor. "Nu poţi să dispari, nu te poţi pierde", a subliniat el.
Symi este o insulă stâncoasă slab populată din estul Mării Egee, cu o lungime de aproximativ 16 kilometri şi aproximativ 2.500 de locuitori.
Mosley, în vârstă de 67 de ani, este bine cunoscut în Marea Britanie pentru serialul BBC "Trust Me, I'm a Doctor". El a apărut, de asemenea, în emisiunile "The One Show" de la BBC şi "This Morning" de la ITV.
Mosley a popularizat dieta 5:2, care susţine postul intermitent. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.rnz.co.nz
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Membri ai familiei regale britanice, prezenți la căsătoria fiului prințesei Anne
Regele Charles și membri de rang înalt ai familiei regale britanice s-au reunit sâmbătă într-o localitate din sud-vestul Angliei pentru a celebra căsătoria fiului prințesei Anne, Peter Phillips, cu asistenta medicală Harriet Sperling, informează Reuters. Prințesa Anne a fost însoțită de soțul ei, Timothy Laurence, la ce
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul coastei Australiei de Vest
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia în largul coastei Australiei de Vest, a anunțat sâmbătă poliția, fiind cel de-al treilea atac fatal petrecut în Australia în ultimele trei săptămâni, potrivit Reuters. Bărbatul de 35 de ani a fost atacat sâmbătă dimineaț
VIDEO Vara muzicală din Germania începe vineri cu festivalurile rock gemene 'Rock am Ring' și 'Rock im Park'
Cele două foarte populare festivaluri muzicale din Germania, 'Rock am Ring' și 'Rock im Park', încep vineri seară, urmând să ofere trei zile de petrecere pentru zeci de mii de participanți, informează DPA. Aproximativ 70 de concerte sunt programate pe scenele acestor festivaluri-gemene, organizate în regiunea
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Finala ediției din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puțini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează DPA.
Madonna a susținut un concert surpriză de 15 de minute la New York
Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în emblematica intersecție comercială Times Square din New York, cu câteva săptămâni înainte de lansarea noului ei album, informează AFP. Cântăreața americană, în vârstă de 67 de ani, purtând un corset roz și ochelari albaștri pe o s
Taylor Swift este cea mai bogată cântăreață din toate timpurile, potrivit revistei Forbes
Revista Forbes estimează că vedeta pop americană Taylor Swift a devenit cea mai bogată cântăreață din toate timpurile și că are o avere de 2 miliarde de dolari, o creștere de 100% față de anul 2024, informează vineri DPA. Taylor Swift, în vârstă de 36 de ani, interpreta unor hituri precum ''Shake it Off'', a devenit miliardară
Petrecerea de nuntă a cântăreței Dua Lipa la Palermo stârnește nemulțumirea localnicilor
Rezidenții orașului italian Palermo, nemulțumiți că autoritățile au închis mai multe străzi pentru petrecerea de nuntă a cântăreței britanico-albaneze Dua Lipa cu actorul britanic Callum Turner, au pus afișe pe care se poate citi: ''Palermo nu este de închiriat, piața orașului nostru nu este sufrageria voastră'', informează vineri agenția AN
Un urs ''extrem de inteligent'' căutat în Japonia după ce a rănit patru persoane
Autoritățile japoneze erau vineri la vânătoarea unui urs descris ca fiind ''extrem de inteligent'' care a rănit patru persoane în nordul arhipelagului nipon, fiind suspectat că ar fi descuiat o fereastră pentru a fugi și că ar fi deschis un robinet pentru a bea apă, transmite AFP. Ursul a reușit să scape miercuri se
VIDEO Actorul Richard Gere spune că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite
Vedeta de la Hollywood Richard Gere a declarat joi că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite, afirmație făcută cu prilejul lansării la Berlin, împreună cu un ministru german, a unei inițiative dedicate schimbării mentalităților în acest domeniu, informează AFP. ''Toată lumea este
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, grav bolnavă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo (presă)
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, care suferă de o maladie pulmonară incurabilă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo, informează DPA. Agenția de presă norvegiană NTB a relatat că prințesa Mette-Marit a fost văzută în timp ce intra în Spitalul Universitar din Oslo joi după-amiază, însoțită de fiica ei, prințesa Ingrid Alexandra
Dezbateri în Germania după ce Wim Wenders a retras un film din cauza unei scene de nuditate cu o minoră
Decizia regizorului german Wim Wenders de a retrage de la difuzare un film al său din 1975 din cauza unei scene de nuditate în care apărea o adolescentă de 13 ani a stârnit dezbateri aprinse în Germania cu privire la necesitatea modificării retroactive a operelor de artă, iar unele personalități din industria cinematografică au salutat acest moment, pe care
Desene realizate de John Lennon, expuse într-un muzeu din Liverpool
Desene realizate de John Lennon pentru un proiect insolit, despre care mulți specialiști în muzică afirmă că a reprezentat primul videoclip al unei piese rock din lume, au fost expuse joi într-un muzeu din Liverpool, informează DPA. Acele imagini pop-art, la care John Lennon a lucrat în colaborare cu artistul Stephen Verona, au fost utilizate
VIDEO Javier Bardem a îngrozit-o pe Amy Adams în adaptarea TV a filmului 'Cape Fear'
Javier Bardem s-a inspirat din comportamentul animalelor sălbatice pentru a îl interpreta pe torționarul sadic din filmul 'Cape Fear', un rol anterior interpretat în cinematografie de Robert De Niro și Robert Mitchum și care revine de acum în atenția publicului într-un serial TV, informează AFP.
Conflict între copiii actorului Alain Delon: Cei doi fii ai săi, condamnați la amenzi cu suspendare
Cei doi fii ai lui Alain Delon au fost condamnați miercuri, la Paris, la amenzi cu suspendare de câte 1.000 de euro pentru înregistrarea și publicarea unei conversații private între sora lor și tatăl lor defunct, în contextul unei dispute privind moștenirea celebrului actor, informează AFP. Copiii legendarului star al cinematografiei fr
Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit 'valorile civilizaționale'
Turcia l-a criticat marți pe Kanye West, pe care îl acuză că i-a jignit 'credința' și 'valorile civilizaționale' în timpul unui concert susținut în fața a zeci de mii de oameni, informează AFP. Mai multe concerte ale rapperului american au fost interzise în Europa în ultimele luni din cauza declarațiilor sale antis









