CEO-ul OpenAI, acuzat că a copiat vocea actriţei Scarlett Johansson pentru ChatGPT, prezintă scuze publice
O voce care sună exact ca cea a lui Scarlett Johansson: acuzat că a copiat vocea actriţei americane pentru ChatGPT, directorul general al OpenAI, Sam Altman, a prezentat scuze publice marţi, anunţând în acelaşi timp suspendarea lui Sky, vocea generată de inteligenţa artificială (AI) vizată de aceste acuzaţii, informează AFP.
"Din respect pentru doamna Johansson, am suspendat utilizarea vocii lui Sky în produsele noastre. Îi prezentăm scuze doamnei Johansson pentru faptul că nu am comunicat mai bine", a precizat Sam Altman, potrivit unei declaraţii transmise prin e-mail redacţiei AFP de compania OpenAI.
Actriţa americană a acuzat compania şi pe CEO-ul acesteia că i-au copiat vocea în mod intenţionat şi fără permisiunea ei. "Am fost şocată, înfuriată şi nu-mi venea să cred că domnul Altman a creat o voce care seamănă atât de straniu cu a mea încât prietenii mei cei mai apropiaţi şi companiile mass-media nu puteau să facă diferenţa între ele", a declarat actriţa americană într-un comunicat publicat luni seară.
"În septembrie, am primit o ofertă de la Sam Altman, care dorea să mă angajeze pentru a deveni vocea actualului sistem ChatGPT 4.0. Mi-a spus că era de părere că vocea mea i-ar linişti pe oameni", a dezvăluit vedeta americană, subliniind că a refuzat acea ofertă.
De asemenea, Scarlett Johansson a spus că Sam Altman "a insinuat că asemănarea era intenţionată, publicând pe reţeaua de socializare un singur cuvânt, 'Her'". Acest cuvânt înseamnă "ea" în limba engleză, dar este totodată titlul unui film în care actriţa asigura vocea unui sistem de inteligenţă artificială şi din care creatorii ChatGPT nu au făcut un secret că s-au inspirat.
"Vocea lui Sky nu este în niciun caz o imitaţie a celei lui Scarlett Johansson", a dat totuşi asigurări OpenAI într-un articol publicat pe blogul companiei, precizând că ea a fost dezvoltată cu ajutorul vocii unei alte actriţe profesioniste.
"Deepfakes"
Sam Altman a reafirmat în declaraţia sa de marţi că "vocea lui Sky nu este cea a lui Scarlett Johansson şi nu a avut niciodată menirea de a îi semăna. Am atribuit prin casting vocea actriţei din spatele ultimei versiuni Sky înainte să avem orice contact cu doamna Johansson".
Scarlett Johansson a afirmat că a fost "nevoită să angajeze un consilier juridic, care a expediat două scrisori către domnul Altman şi OpenAI". "Prin urmare, OpenAI a acceptat cu reticenţă să suprime vocea lui Sky", a adăugat vedeta hollywoodiană.
"Într-o epocă în care ne confruntăm cu toţii cu 'deepfakes' şi cu protejarea propriei imagini, a muncii noastre, a identităţii noastre, cred că aceste chestiuni merită o claritate absolută", a adăugat ea, spunând că aşteaptă "cu nerăbdare" să fie adoptată "o legislaţie adecvată pentru a contribui la garantarea protecţiei drepturilor individuale".
La rândul său, OpenAI a detaliat modul în care a lucrat la acest proiect, folosind actori profesionişti, pentru a crea mai multe voci digitale, pe care le-a numit Breeze, Cove, Ember, Juniper şi Sky.
Noi voci vor fi lansate în viitor
Scandalul s-a produs la doar câteva zile după ce OpenAI a anunţat că îşi dizolvă echipa a cărei misiune era aceea de a atenua eventualele pericole pe termen lung asociate cu o AI prea inteligentă. Anunţul a fost marcat de plecarea unuia dintre cofondatorii companiei, Ilya Sutskever, precum şi a directorului acelei echipe, Jan Leike.
"OpenAI trebuie să devină o companie care plasează siguranţa AI generală înaintea oricăror alte considerente", a scris Jan Leike într-un mesaj publicat vineri pe reţeaua de socializare X. Sam Altman şi-a exprimat regretul pentru plecarea lui Jan Leike din companie şi a adăugat că acesta din urmă "are dreptate, trebuie să facem mai mult, este obiectivul nostru".
OpenAI a prezentat luni noua versiune a produsului său vedetă, GPT-4o, cu performanţe îmbunătăţite şi un comportament care se doreşte mai apropiat de cel al oamenilor, precizând totodată că noua versiune este gratuită pentru toţi utilizatorii.
"Pe viitor, aşteptaţi-vă la şi mai multe opţiuni, pentru că noi intenţionăm să adăugăm voci în ChatGPT pentru a răspunde mai bine intereselor diverse şi preferinţelor utilizatorilor", a adăugat OpenAI pe blogul său. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul













