Alessandro Michele, care a lucrat pentru Gucci, numit în funcţia de director artistic al casei Valentino
Flamboaiantul stilist italian Alessandro Michele, care a părăsit casa Gucci în 2022, va prelua funcţia de director de creaţie al casei Valentino, a anunţat joi celebra companie al cărei sediu general se află la Roma, informează AFP.
Designerul în vârstă de 51 de ani îşi va prelua începând de marţi acest post la casa de modă creată în 1960, unde îi va succeda lui Pierpaolo Piccioli, a cărui plecare bruscă a fost anunţată la sfârşitul săptămânii trecute, după 25 de ani petrecuţi la Valentino.
Înfiinţată la Roma de Valentino Garavani, Valentino este o casă de modă italiană de lux, renumită la nivel internaţional şi care deţine o reţea compusă din 211 magazine în peste 25 de ţări.
În iulie 2023, grupul de lux Kering a anunţat că a cumpărat o participaţie de 30% în casa Valentino, cu opţiunea de a achiziţiona 100% din acţiunile casei de modă italiene până în 2028.
Alessandro Michele a părăsit casa Gucci, deţinută tot de grupul Kering, după şapte ani în care a deţinut funcţia de director de creaţie, în timpul cărora a transformat acest brand din Florenţa, dar fără să reuşească totuşi în ultima perioadă să îi relanseze vânzările pentru a le egala pe cele ale concurenţilor săi. El i-a succedat Fridei Giannini în 2015 într-o perioadă în care lucra deja pentru Gucci de 12 ani.
Înlocuirea lui Pierpaolo Piccioli cu Alessandro Michele marchează un nou episod din mutările importante care au loc în această perioadă în moda italiană.
Argentinianul Adrian Appiolaza a prezentat în februarie prima sa colecţie creată pentru Moschino, după decesul brusc al predecesorului său, Davide Renne, la doar 10 zile după ce acesta preluase funcţia de director de creaţie.
De asemenea, au debutat la Milano, în februarie, Walter Chiapponi pentru casa Blumarine, care i-a succedat lui Nicola Brognano, precum şi Matteo Tamburini pentru brandul Tod's.
Walter Chiapponi era din 2019 directorul artistic al brandului Tod's, în timp ce Matteo Tamburini coordona colecţiile pret-a-porter lansate de Bottega Veneta, o altă casă de lux italiană. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a
VIDEO TOP CINEMA Noul film 'Spider-Man', lider în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv după ce a obținut încasări de 39 de milioane de dolari, potrivit datelor estimative publicate duminică seară de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
Televiziunea publică olandeză boicotează următoarea ediție Eurovision invocând catastrofa umanitară din Gaza
Țările de Jos nu vor participa la concursul Eurovision pentru al doilea an consecutiv, a anunțat luni postul public de radio și televiziune al evenimentului, precizând că acesta 'nu mai poate fi considerat neutru' din cauza diviziunilor cauzate de războiul din Gaza, transmit AFP și Reuters. 'Este incontestabil faptul că aceste conflicte inter
Meghan, ducesă de Sussex, negociază pentru un rol în seria Netflix 'The Gentlemen'
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, se află în discuții avansate pentru a apărea în 'The Gentlemen', un serial Netflix regizat de Guy Ritchie, potrivit Hollywood Reporter, transmite vineri Reuters. Informația vine după vestea surprinzătoare că prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle oficiale î
Sandra Bullock vorbește despre moartea traumatizantă a partenerului său de viață, diagnosticat cu SLA
Actrița americană Sandra Bullock a vorbit deschis despre decesul partenerului său de viață, Bryan Randall, diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), și despre faptul că, după spusele sale, a început să plângă cu patru ani înainte de moartea lui, relatează agenția EFE și Variety. 'Nu am primit permisiunea să vorbesc despre asta&














