Familia Windsor, nevoită să îşi adapteze comunicarea la era reţelelor de socializare
Familia regală britanică, copleşită de valul de teorii ale conspiraţiei ce vizează dispariţia prinţesei Kate din viaţa publică, a fost nevoită să îşi schimbe radical strategia de comunicare pentru a se adapta la era reţelelor de socializare, marcând astfel o posibilă încheiere a politicii sale de confidenţialitate, informează AFP.
Vineri, după două luni de tăcere aproape totală din partea anturajului său, prinţesa Kate a susţinut în sfârşit un discurs televizat preînregistrat în care a anunţat că suferă de cancer.
"A fost un fapt fără precedent să faci un anunţ personal la televizor despre o problemă de sănătate care afectează familia regală", a declarat Nick Couldry, profesor de sociologie şi comunicare mediatică la London School of Economics.
"Nu există nicio îndoială că speculaţiile nesfârşite despre sănătatea prinţesei au fost un factor determinant în decizia de a difuza acest mesaj personal", a adăugat el, pentru AFP.
Pentru Michelle Lawless, director executiv de servicii la agenţia de comunicare Media Minefield, "această situaţie arată că echipa de comunicare de la Palatul Kensington", reşedinţa oficială a prinţului William şi a soţiei sale, Kate, a lucrat până în acel moment "cu o strategie depăşită".
"Timp de decenii, poate chiar de secole, comunicarea Palatului a urmat aceeaşi mantră: 'nu te plânge niciodată, nu explica niciodată'. A funcţionat atunci când oamenii se informau din mass-media şi de la jurnaliştii profesionişti. Însă acest lucru chiar nu mai funcţionează în era reţelelor de socializare", a insistat ea, într-un interviu acordat pentru AFP.
Nevoia de autenticitate
În trecut, familia regală britanică a ţinut în secret problemele de sănătate ale monarhilor, inclusiv cea a regelui George al VI-lea, care a murit de cancer pulmonar în 1952, ceea ce a precipitat urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a.
Starea ei de sănătate a rămas un mister până când fosta suverană a murit în 2022 de "bătrâneţe", potrivit certificatului său de deces, care a fost făcut public.
În ianuarie, Palatul Kensington a anunţat doar că prinţesa Kate se va recupera timp de câteva săptămâni după o misterioasă operaţie abdominală.
Absenţa prinţului William de la o comemorare importantă din "motive personale" nu a făcut decât să alimenteze zvonurile.
O fotografie a prinţesei Kate şi a copiilor ei publicată pe contul său de pe reţeaua de socializare X cu ocazia Zilei Mamei în Marea Britanie, pe 10 martie, menită să îi liniştească pe oameni cu privire la starea ei de sănătate, a înrăutăţit şi mai mult situaţia după ce s-a aflat că imaginea a fost editată.
"Înţeleg dorinţa ca viaţa ta privată să îţi fie respectată, mai ales atunci când este vorba despre o problemă de sănătate, dar să nu spui nimic şi să crezi că (zvonurile - n.red.) vor dispărea de la sine este exact opusul a ceea ce se întâmplă", a explicat Michelle Lawless.
În schimb, Palatul Buckingham a luat decizia de a anunţa într-un comunicat de presă, în februarie, că regele Charles al III-lea suferă de cancer - fără să precizeze însă tipul acestuia. Făcând acest lucru, a dat dovadă de un nivel de transparenţă fără precedent pentru un monarh britanic, iar "situaţia sa (a fost) tratată foarte diferit" în mass-media şi în spaţiul online, a remarcat aceeaşi specialistă britanică în comunicare.
Pentru profesorul Nick Couldry, chiar şi dincolo de ascensiunea reţelelor de socializare, faptul că familia Windsor a fost forţată să comunice mai transparent se înscrie într-o "tendinţă mai lungă (...), în nevoia unor instituţii precum regalitatea, dar şi a unor personalităţi politice, de a dezvălui mai multe informaţii din viaţa lor personală".
"Trebuie să fii mai autentic pentru a fi legitim şi pentru a câştiga încrederea oamenilor", a concluzionat el.
"Trăim într-o societate în care ne dorim să ne putem identifica cu celebrităţile", a afirmat Michelle Lawless.
Prinţesa Kate şi regele Charles al III-lea, vorbind despre problemele de sănătate cu care se confruntă, şi-au arătat astfel vulnerabilitatea şi umanitatea, reducând la tăcere o parte dintre zvonuri. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a
VIDEO TOP CINEMA Noul film 'Spider-Man', lider în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv
Filmul cu supereroi 'Spider-Man: Brand New Day', produs de Sony și Marvel, s-a menținut pe primul loc în box-office-ul nord-american pentru al patrulea weekend consecutiv după ce a obținut încasări de 39 de milioane de dolari, potrivit datelor estimative publicate duminică seară de compania de specialitate Rentrak, informează Xinhua.
Televiziunea publică olandeză boicotează următoarea ediție Eurovision invocând catastrofa umanitară din Gaza
Țările de Jos nu vor participa la concursul Eurovision pentru al doilea an consecutiv, a anunțat luni postul public de radio și televiziune al evenimentului, precizând că acesta 'nu mai poate fi considerat neutru' din cauza diviziunilor cauzate de războiul din Gaza, transmit AFP și Reuters. 'Este incontestabil faptul că aceste conflicte inter
Meghan, ducesă de Sussex, negociază pentru un rol în seria Netflix 'The Gentlemen'
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, se află în discuții avansate pentru a apărea în 'The Gentlemen', un serial Netflix regizat de Guy Ritchie, potrivit Hollywood Reporter, transmite vineri Reuters. Informația vine după vestea surprinzătoare că prințul Harry, care a renunțat la îndatoririle oficiale î














