logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

O colecţie a lui Elton John a obţinut peste 20 de milioane de dolari la licitaţii

Imagine din galeria Agerpres

O colecţie reunind peste 900 de suveniruri şi opere de artă ale lui Elton John a fost vândută cu peste 20 de milioane de dolari la mai multe licitaţii, a anunţat joi casa Christie's, informează AFP.

Marea majoritate a acestor obiecte provin dintr-o reşedinţă luxoasă din Atlanta, în sudul Statelor Unite, vândută de legendarul cântăreţ britanic pentru peste 7 milioane de dolari la sfârşitul anului 2023, potrivit Wall Street Journal, şi care i-a servit drept bază pentru turneele sale pe continentul american.

În total, peste 900 de obiecte colecţionate de Elton John şi de soţul său David Furnish, printre care circa 350 de fotografii de artă realizate de artişti precum Robert Mapplethorpe şi Richard Avedon, au fost adjudecate cu peste 20,5 milioane de dolari, peste dublul estimării iniţiale, în cadrul a opt vânzări la sediul Christie's din New York sau online.

Interpretul hiturilor "Rocket Man", "I'm Still Standing" şi "Sacrifice", care şi-a luat adio de la scenă în 2023, şi-a golit de asemenea o parte din garderobă, punând în vânzare mai multe costume de concert, cum ar fi ansamblul în culorile ivoar şi auriu din anii 1970, creat de designeriţa Annie Reavey, care s-a adjudecat miercuri seară pentru suma de 12.600 de dolari.

Cizme argintii marcate cu un "E" şi un "J" şi purtate în concert s-au vândut, de asemenea, cu 94.500 de dolari, faţă de o estimare de 5.000- 10.000 de dolari, în timp ce o pereche de ochelari cu rame albe, groase, şi lentile fumurii şi colorate, emblematică pentru look-ul excentric al vedetei britanice, au ajuns la 22.680 de dolari, de zece ori mai mult decât estimarea iniţială.

Printre cele mai scumpe piese s-a numărat un triptic cu celebrul "Flower Thrower" al misteriosului artist Banksy (1,9 milioane de dolari).

Potrivit Christie's, Elton John, care s-a luptat mult timp cu dependenţa de alcool şi de droguri, a ales să se instaleze în Atlanta pentru că acolo a găsit alinare şi sprijin după ce şi-a învins adicţiile la începutul anilor '90.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Zig Zag 30-04-2025 22:30

MB: Regele Charles al III-lea a vorbit despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer

Regele Charles al III-lea a vorbit miercuri despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer, o boală despre care a dezvăluit că suferă în februarie 2024, într-un mesaj de apreciere adresat organizațiilor de caritate care sprijină pacienții în Regatul Unit, relatează AFP. 'Cele mai grele momente ale bolii pot f

Zig Zag 30-04-2025 15:13

Croitorul papal pregătește veșmintele pentru noul papă

Raniero Mancinelli, croitorul ultimilor trei papi, nu lasă nimic la voia întâmplării în timp ce pregătește veșmintele albe ce vor fi purtate de următorul suveran pontif, ce va fi ales în conclavul ce începe de săptămâna viitoare, transmite miercuri Reuters. Identitatea noului papă va rămâne un mister p

Zig Zag 30-04-2025 12:36

Filmul 'Thunderbolts*', produs de Marvel, testează apetitul Chinei pentru Hollywood, în contextul războiului comercial americano-chinez

Noul film 'Thunderbolts*', produs de Marvel Studios și distribuit de grupul Disney, este pe cale să testeze apetitul chinez pentru superproducțiile de la Hollywood, în contextul în care acest lungmetraj va fi lansat miercuri în cinematografele din China, devenind astfel primul film american care ajunge în această țară asiatică de la iz

Zig Zag 30-04-2025 10:58

O primă acuzatoare a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein

Într-o zi îi cerea să îi facă un masaj, în alta se arăta fermecător sau excesiv de insistent: prima dintre cele trei victime prezumtive implicate în procesul demarat pentru viol și agresiune sexuală împotriva lui Harvey Weinstein la New York a depus marți o lungă mărturie despre relația sa cu fostul producător de film, a cărui cădere &icir

Zig Zag 30-04-2025 09:43

Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula Mull în timpul vizitei lor aniversare

Prințul și prințesa de Wales au fost întâmpinați cu multă căldură de o mulțime de admiratori pe Insula Mull din Scoția, unde fundația lor, Royal Foundation, oferă sprijin financiar pentru mai multe proiecte rurale, informează DPA. William și Kate au sosit marți pe populara insulă scoțiană - în ziua ce marchează cea de-a 14-a

Zig Zag 29-04-2025 14:20

Pedro Almodovar l-a criticat pe Donald Trump într-un discurs incendiar: 'Vei rămâne în istorie ca o catastrofă'

Pedro Almodovar nu și-a ascuns părerea despre Donald Trump atunci când a acceptat cel de-al 50-lea premiu anual Chaplin atribuit de Film at Lincoln Center, care i-a fost decernat luni seară, în Manhattan, informează revista Variety. În timp ce renumitul cineast spaniol își exprima recunoștința pentru acest premiu î

Zig Zag 29-04-2025 10:02

Prințul William și prințesa Kate celebrează în Scoția cea de-a 14-a aniversare a nunții lor

Prințul de Wales și soția sa, Catherine, celebrează marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoțiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenți, informează AFP. În contextul în care prințesa britanică, în

Zig Zag 28-04-2025 14:17

Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați

Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters. Nepalul, care se bazeaz

Zig Zag 28-04-2025 11:06

Procesul ocazionat de jaful armat care a vizat-o pe Kim Kardashian în 2016 începe luni la Paris

Paris, 28 apr /Agerpres/ - La începutul lunii octombrie 2016, Kim Kardashian, o vedetă pe rețelele de socializare, a fost jefuită în camera sa de hotel, în plină Săptămână a Modei de la Paris, de mai mulți răufăcători în vârstă, care au sosit la fața locului pe biciclete și s-au deghizat în ofițeri de poliție: procesul acestui furt s

Zig Zag 28-04-2025 09:38

O sabie a lui Napoleon va fi scoasă la licitație în luna mai

O sabie care i-a aparținut lui Napoleon, 'comandată pentru uzul său personal' în 1802 și păstrată în timpul domniei sale, va fi scoasă la licitație pe 22 mai la Paris, informează AFP. Valoarea acestei piese, propusă spre vânzare de casa de licitații Giquello, este estimată între 700.000 și 1 milion de euro. 'B

Zig Zag 26-04-2025 18:13

VIDEO Olandezii sărbătoresc ziua de naștere a regelui Willem-Alexander

Poporul olandez a celebrat sâmbătă cea de-a 58-a aniversare a regelui său, Willem-Alexander, prin petreceri stradale organizate cu multe decoruri în culoarea națională, portocaliul, informează DPA. Recepția oficială pe

Zig Zag 24-04-2025 14:16

Cu un tort de 121 de metri, Franța recâștigă recordul pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume

Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite joi AFP. Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Re

Zig Zag 24-04-2025 09:05

Carlos Santana, nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19

Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunțat miercuri agentul său, informează AFP. Muzicianul în vârstă de 77 de ani acuzase simptome de 'deshidratare' înainte de a-și anula concertul de marți din San Antonio, Texas, și, '

Zig Zag 23-04-2025 13:11

Bilete la concertele Oasis/Fanii au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii (Lloyds)

Fanii trupei Oasis au pierdut în total peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, crezând că achiziționează bilete pentru concertele care marchează reunirea formației, potrivit băncii Lloyds, informează AFP. 'Banca estimează că în

Zig Zag 23-04-2025 10:18

Chitaristul Carlos Santana își amână un concert după ce a fost spitalizat din cauza deshidratării

Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne un concert programat pentru marți seară în San Antonio, SUA, după ce a acuzat simptome de deshidratare și a fost spitalizat, transmite miercuri agenția EFE care citează media locale. Santana urma să cânte marți seară în sala Majestic Theatre d