Trei porumbei voiajori, cumpăraţi de pe un domeniu al regelui Charles al III-lea de organizaţia PETA
PETA, o cunoscută organizaţie care militează pentru drepturile animalelor, a anunţat că a cumpărat şi a relocat trei porumbei voiajori de pe domeniul Sandringham, deţinut de regele Charles al III-lea, argumentând că întrecerile columbofile reprezintă un act de cruzime, informează miercuri BBC.
Reprezentanţii PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), i-au trimis scrisori regelui Charles al III-lea prin care i-au cerut să pună capăt oricărei asocieri cu cursele de porumbei voiajori.
Potrivit PETA, cursele de porumbei pe distanţe lungi au o rată prea mare a victimelor.
În replică, un purtător de cuvânt de la Sandringham a declarat că porumbarul de pe acest domeniu regal "aderă la toate standardele şi reglementările cerute".
Chris Sutton, directorul executiv al Royal Pigeon Racing Association, a spus: "Ne opunem categoric declaraţiei conform căreia cursele de porumbei ar fi un sport plin de cruzime".
Directorul acestei asociaţii care gestionează sportul columbofil în Regatul Unit a adăugat: "Recunoaştem că porumbeii voiajori sunt păsări inteligente şi noi prioritizăm întotdeauna sănătatea şi bunăstarea lor".
Însă activiştii pentru drepturile animalelor de la PETA consideră că întrecerile columbofile reprezintă "o distracţie adeseori fatală" pentru aceste păsări şi au dezvăluit că au cumpărat cei trei porumbei la o licitaţie "pentru a îi scuti de alte suferinţe viitoare".
Într-o scrisoare adresată regelui Charles al III-lea, ei au spus că porumbeii cumpăraţi la licitaţie "au parte acum de un tratament regal" într-un sanctuar pentru păsări din Ţara Galilor.
Ei au criticat în special cursele cu porumbei care traversează Canalul Mânecii, susţinând că aceste "animale blânde şi loiale" sunt obligate să participe la zboruri epuizante şi care le dezorientează, în urma cărora multe dintre ele nu supravieţuiesc.
Porumbarul de pe domeniul regal Sandringham există de peste 150 de ani, însă PETA l-a îndemnat "pe regele Charles să întrerupă orice asociere cu industria plină de cruzime a curselor de porumbei şi să transforme porumbarul într-un sanctuar pentru aceste păsări magnifice".
În aceeaşi scrisoare adresată suveranului britanic se afirmă că cei trei porumbei voiajori au fost rebotezaţi şi se numesc de acum înainte "Vera, Cliff şi Dover, în onoarea regretatei Dame Vera Lynn", o celebră cântăreaţă care în ultima parte a vieţii sale a devenit o opozantă a curselor de porumbei voiajori.
PETA afirmă că a cumpărat porumbeii la începutul acestui an la o licitaţie de caritate, în timpul căreia vânzarea unor porumbei aparţinând suveranului britanic a fost promovată cu ajutorul însemnelor oficiale ale casei regale pe reţeaua de socializare X. Documentele de vânzare arată transferul păsărilor de la Royal Lofts din comitatul Norfolk.
Însă Chris Sutton a respins sugestiile referitoare la acte de cruzime sau rele tratamente aplicate porumbeilor şi a spus că, pentru cursele pe distanţe lungi, bunăstarea acestor păsări reprezintă o preocupare "primordială".
"Pe toată durata vieţii lor, în timpul competiţiilor şi în perioada lor de repaus, noi le asigurăm un mediu sigur şi adecvat. În calitatea noastră de columbofili, ne asigurăm că porumbeii primesc antrenamentul şi sprijinul necesar înainte de competiţii, pe care le organizăm la momentul potrivit şi în cele mai sigure condiţii meteorologice", a adăugat Chris Sutton. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Sursa foto: peta.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Membri ai familiei regale britanice, prezenți la căsătoria fiului prințesei Anne
Regele Charles și membri de rang înalt ai familiei regale britanice s-au reunit sâmbătă într-o localitate din sud-vestul Angliei pentru a celebra căsătoria fiului prințesei Anne, Peter Phillips, cu asistenta medicală Harriet Sperling, informează Reuters. Prințesa Anne a fost însoțită de soțul ei, Timothy Laurence, la ce
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul coastei Australiei de Vest
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia în largul coastei Australiei de Vest, a anunțat sâmbătă poliția, fiind cel de-al treilea atac fatal petrecut în Australia în ultimele trei săptămâni, potrivit Reuters. Bărbatul de 35 de ani a fost atacat sâmbătă dimineaț
VIDEO Vara muzicală din Germania începe vineri cu festivalurile rock gemene 'Rock am Ring' și 'Rock im Park'
Cele două foarte populare festivaluri muzicale din Germania, 'Rock am Ring' și 'Rock im Park', încep vineri seară, urmând să ofere trei zile de petrecere pentru zeci de mii de participanți, informează DPA. Aproximativ 70 de concerte sunt programate pe scenele acestor festivaluri-gemene, organizate în regiunea
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Finala ediției din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puțini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează DPA.
Madonna a susținut un concert surpriză de 15 de minute la New York
Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în emblematica intersecție comercială Times Square din New York, cu câteva săptămâni înainte de lansarea noului ei album, informează AFP. Cântăreața americană, în vârstă de 67 de ani, purtând un corset roz și ochelari albaștri pe o s
Taylor Swift este cea mai bogată cântăreață din toate timpurile, potrivit revistei Forbes
Revista Forbes estimează că vedeta pop americană Taylor Swift a devenit cea mai bogată cântăreață din toate timpurile și că are o avere de 2 miliarde de dolari, o creștere de 100% față de anul 2024, informează vineri DPA. Taylor Swift, în vârstă de 36 de ani, interpreta unor hituri precum ''Shake it Off'', a devenit miliardară
Petrecerea de nuntă a cântăreței Dua Lipa la Palermo stârnește nemulțumirea localnicilor
Rezidenții orașului italian Palermo, nemulțumiți că autoritățile au închis mai multe străzi pentru petrecerea de nuntă a cântăreței britanico-albaneze Dua Lipa cu actorul britanic Callum Turner, au pus afișe pe care se poate citi: ''Palermo nu este de închiriat, piața orașului nostru nu este sufrageria voastră'', informează vineri agenția AN
Un urs ''extrem de inteligent'' căutat în Japonia după ce a rănit patru persoane
Autoritățile japoneze erau vineri la vânătoarea unui urs descris ca fiind ''extrem de inteligent'' care a rănit patru persoane în nordul arhipelagului nipon, fiind suspectat că ar fi descuiat o fereastră pentru a fugi și că ar fi deschis un robinet pentru a bea apă, transmite AFP. Ursul a reușit să scape miercuri se
VIDEO Actorul Richard Gere spune că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite
Vedeta de la Hollywood Richard Gere a declarat joi că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite, afirmație făcută cu prilejul lansării la Berlin, împreună cu un ministru german, a unei inițiative dedicate schimbării mentalităților în acest domeniu, informează AFP. ''Toată lumea este
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, grav bolnavă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo (presă)
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, care suferă de o maladie pulmonară incurabilă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo, informează DPA. Agenția de presă norvegiană NTB a relatat că prințesa Mette-Marit a fost văzută în timp ce intra în Spitalul Universitar din Oslo joi după-amiază, însoțită de fiica ei, prințesa Ingrid Alexandra
Dezbateri în Germania după ce Wim Wenders a retras un film din cauza unei scene de nuditate cu o minoră
Decizia regizorului german Wim Wenders de a retrage de la difuzare un film al său din 1975 din cauza unei scene de nuditate în care apărea o adolescentă de 13 ani a stârnit dezbateri aprinse în Germania cu privire la necesitatea modificării retroactive a operelor de artă, iar unele personalități din industria cinematografică au salutat acest moment, pe care
Desene realizate de John Lennon, expuse într-un muzeu din Liverpool
Desene realizate de John Lennon pentru un proiect insolit, despre care mulți specialiști în muzică afirmă că a reprezentat primul videoclip al unei piese rock din lume, au fost expuse joi într-un muzeu din Liverpool, informează DPA. Acele imagini pop-art, la care John Lennon a lucrat în colaborare cu artistul Stephen Verona, au fost utilizate
VIDEO Javier Bardem a îngrozit-o pe Amy Adams în adaptarea TV a filmului 'Cape Fear'
Javier Bardem s-a inspirat din comportamentul animalelor sălbatice pentru a îl interpreta pe torționarul sadic din filmul 'Cape Fear', un rol anterior interpretat în cinematografie de Robert De Niro și Robert Mitchum și care revine de acum în atenția publicului într-un serial TV, informează AFP.
Conflict între copiii actorului Alain Delon: Cei doi fii ai săi, condamnați la amenzi cu suspendare
Cei doi fii ai lui Alain Delon au fost condamnați miercuri, la Paris, la amenzi cu suspendare de câte 1.000 de euro pentru înregistrarea și publicarea unei conversații private între sora lor și tatăl lor defunct, în contextul unei dispute privind moștenirea celebrului actor, informează AFP. Copiii legendarului star al cinematografiei fr
Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit 'valorile civilizaționale'
Turcia l-a criticat marți pe Kanye West, pe care îl acuză că i-a jignit 'credința' și 'valorile civilizaționale' în timpul unui concert susținut în fața a zeci de mii de oameni, informează AFP. Mai multe concerte ale rapperului american au fost interzise în Europa în ultimele luni din cauza declarațiilor sale antis









