logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O nouă înfrângere în instanţă pentru prinţul Harry într-un proces ce viza securitatea sa în Regatul Unit

Image

Prinţul Harry credea că avea dreptul la o protecţie sistematică din partea Poliţiei britanice atunci când se află în Regatul Unit, însă justiţia din această ţară s-a pronunţat miercuri împotriva sa, considerând că retragerea lui din familia regală i-a schimbat statutul, informează AFP.

Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan, au pierdut astfel dreptul de a beneficia de o protecţie sistematică din partea forţelor de ordine pe cheltuiala contribuabililor britanici, după ce au decis să renunţe la calitatea lor de membri activi ai casei regale în 2020 şi să se mute în Statele Unite.

Însă prinţul Harry, care a vizitat destul de rar Marea Britanie în ultimii ani, a contestat decizia autorităţilor din ţara lui natală, care au decis să îi acorde de acum înainte doar o protecţie "de la caz la caz".

Miercuri, Înalta Curte de la Londra a considerat că acea decizie "nu a fost iraţională", "nu a fost viciată de o nedreptate" şi că strategia "de la caz la caz" adoptată de acum de Poliţia britanică "a fost şi este justificată din punct de vedere legal".

Aceasta este cea de-a doua înfrângere suferită în instanţă de prinţul Harry în legătură cu asigurarea securităţii sale în timp ce vizitează Regatul Unit. Într-un alt proces care s-a încheiat în mai 2023, justiţia britanică i-a refuzat dreptul de a beneficia de o protecţie poliţienească plătită din fonduri proprii.

Subiectul este foarte sensibil pentru prinţul britanic, care consideră că presa şi paparazzi sunt responsabili pentru accidentul de automobil în care a murit mama lui, prinţesa Diana, la Paris, în 1997.

Călătoriile sale în Regatul Unit - doar câteva într-un interval de un an, pentru încoronarea regelui Charles al III-lea în mai 2023 şi la începutul lui februarie 2024 pentru a-şi vizita tatăl diagnosticat cu cancer - sunt atent monitorizate de companiile mass-media, chiar dacă acestea au adoptat de curând o atitudine mai politicoasă faţă de membrii familiei regale.

Într-o mărturie scrisă ce a fost citită în timpul audierilor din acest proces la începutul lunii decembrie, organizate în mare parte cu uşile închise din cauza informaţiilor de securitate cu caracter confidenţial, prinţul Harry a afirmat că temerile sale legate de siguranţa lui şi a familiei sale îl împiedică să vină cu regularitate în Regatul Unit.

"Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc şi, având în vedere prin ce am trecut eu însumi, sunt reticent la ideea de a mă expune şi pe mine în mod inutil", a afirmat el.

"Schimbarea statutului"

Avocatul lui a declarat că decizia "de la caz la caz" în privinţa securităţii "duce la o incertitudine excesivă" pentru prinţ şi pentru persoanele însărcinate cu asigurarea securităţii sale.

Avocatul Ministerului britanic de Interne a apărat însă decizia luată de acest minister de a-i acorda ducelui de Sussex o protecţie "pe măsură" şi "în funcţie de context" pentru deplasările lui în Regatul Unit, din cauza "schimbării statutului" său în cadrul familiei regale.

Prin plecarea din 2020, ducele de Sussex nu mai face parte dintre membrii activi ai casei regale britanice, spre deosebire de rege, regina Camilla şi, spre exemplu, fratele său mai mare, prinţul William, şi soţia acestuia, Kate.

Ministerul de Interne a salutat decizia Înaltei Curţi din Londra, afirmând că "sistemul de securitate al Guvernului britanic în materie de protecţie este riguros şi proporţionat".

Aflat în relaţii tensionate cu familia sa, la adresa căreia şi-a înmulţit atacurile, inclusiv într-un volum de memorii şi într-un documentar difuzat în 2022 de Netflix, prinţul Harry s-a angajat într-o cruciadă judiciară împotriva tabloidelor, cu grade diferite de succes.

În decembrie 2023, justiţia britanică a condamnat compania care publică tabloidul The Mirror pentru obţinerea de informaţii prin piratarea mesageriei telefonice a prinţului Harry şi a anturajului său sau prin alte proceduri ilegale.

În schimb, în ianuarie 2024, prinţul Harry a renunţat la un proces pentru defăimare intentat companiei care publică suplimentul duminical Mail on Sunday, pe care o dăduse în judecată din cauza unui articol din 2022 despre protecţia sa poliţienească. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 27-10-2026 08:36

Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny

Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec

Zig Zag 26-10-2026 19:24

Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie

Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,

Zig Zag 26-10-2026 16:33

Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare

O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că

Zig Zag 26-10-2026 16:19

Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială

La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p

Zig Zag 26-10-2026 15:15

Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte

Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de

Zig Zag 26-10-2026 14:21

Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal

Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,

Zig Zag 26-10-2026 12:44

Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î

Zig Zag 26-10-2026 11:24

Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani

Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'

Zig Zag 26-10-2026 08:38

VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american

'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.  

Zig Zag 24-10-2026 17:15

Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle

Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v

Zig Zag 24-10-2026 16:26

''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste

Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci

Zig Zag 23-10-2026 22:06

VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani

Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me

Zig Zag 23-10-2026 18:46

Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ

Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.

Zig Zag 23-10-2026 18:13

Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate

Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este

Zig Zag 23-10-2026 16:55

Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă

Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,