Paul McCartney a regăsit o chitară bas dispărută de peste o jumătate de secol
Paul McCartney, membru al fostei trupe The Beatles, a regăsit o chitară bas dispărută de peste 50 de ani, la care a interpretat piese precum "Love Me Do", "She Loves You" şi "Twist and Shout" în studiourile de înregistrare şi pe scenă, informează AFP.
Potrivit site-ului muzicianului britanic, instrumentul muzical, un model Hofner în formă de vioară cumpărat cu 30 de lire sterline (aproximativ 600 de euro la preţurile actuale) la Hamburg, în Germania, în 1961, a fost autentificat, iar "Paul este extrem de recunoscător tuturor celor care au participat la această căutare".
Chitara bas a fost găsită "în stare completă", dar cutia ei protectoare originală "necesită reparaţii", a precizat într-un comunicat The Lost Bass Project, care a lansat un apel pentru găsirea instrumentului muzical în 2018 şi a cărui campanie a beneficiat de o creştere a interesului mediatic în toamna anului trecut.
Contrar a ceea ce au crezut la început iniţiatorii proiectului, cuplul de jurnalişti Scott şi Naomi Jones, instrumentul nu a dispărut în 1969, ci a fost furat din spatele unei furgonete în vestul Londrei în 1972.
Dintre cele 600 de apeluri şi mesaje primite, unul s-a dovedit a fi decisiv, a explicat Naomi Jones vineri, la BBC Radio 4, ajutând la "reconstituirea puzzle-ului".
Potrivit lui Scott Jones, hoţul a locuit într-o casă abandonată din Ladbroke Grove, în Notting Hill, un cartier londonez locuit în prezent de reprezentanţii clasei de mijloc, dar care a fost cândva populat de "muzicieni, artişti şi hipioţi".
Autorul furtului, explică jurnalistul, nu cunoştea identitatea ilustrului proprietar al instrumentului şi, când a aflat acest detaliu, l-a rugat pe proprietarul unui pub local să ascundă "prada".
"Ceea ce este incredibil este că, atunci când am început cercetările, am crezut că această chitară bas ar putea fi oriunde în lume", a subliniat Naomi Jones, dar, de fapt, totul s-a întâmplat într-un perimetru de "câţiva kilometri" în zona Notting Hill. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Paul McCartney/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este













