Regele Charles al III-lea se simte bine după 'intervenţia corectoare' la prostată
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii se simte bine după ce vineri a fost supus unei proceduri medicale planificate pentru hipertrofie de prostată, a declarat o sursă apropiată Casei Regale, după ce suveranul a fost internat în acelaşi spital în care se află nora sa, Kate, care se recuperează după o intervenţie chirurgicală, transmite Reuters.
Regele a fost însoţit de soţia sa, regina consoartă Camilla, la London Clinic din vestul Londrei, unde Kate, prinţesă de Wales, urmează de asemenea un tratament după ce a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală, săptămâna trecută.
Regina consoartă Camilla a declarat zâmbitoare că regele Charles se simţea "bine" la momentul la care ea a părăsit clinica londoneză, câteva ore mai târziu, iar o sursă apropiată Casei Regale a confirmat că intervenţia medicală a avut loc şi că suveranul se simte bine.
"Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice", precizează comunicatul emis de Palatul Buckingham.
Săptămâna trecută, Palatul Buckingham anunţase că regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus unei "intervenţii corectoare" pentru o afecţiune benignă a prostatei, care este frecvent întâlnită în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani.
Reprezentanţii Casei Regale au refuzat să spună cât timp va rămâne regele în spital, însă viitoarele sale angajamente publice au fost amânate pentru a permite o scurtă perioadă de recuperare.
De obicei, familia regală britanică nu dezvăluie detalii despre bolile cu care sunt diagnosticaţi membrii săi, considerând că toate problemele medicale reprezintă o chestiune privată, însă regele Charles al III-lea a ţinut să împărtăşească detalii despre starea sa de sănătate pentru a încuraja alţi bărbaţi care se confruntă cu simptome să se prezinte la un control medical.
Serviciul Naţional de Sănătate din Regatul Unit (NHS), administrat de stat, a anunţat că, de când a fost dezvăluit diagnosticul suveranului, numărul de vizite pe pagina sa de internet, care oferă sfaturi despre mărirea prostatei, a crescut cu 1000%.
Deşi este lipsită în general de gravitate, hipetrofia de prostată poate să ducă la o deteriorare progresivă a funcţionării vezicii urinare, precum şi la infecţii urinare, conform AFP.
Operaţia suveranului reprezintă doar una dintr-o serie de probleme de sănătate cu care s-au confruntat membrii familiei regale în ultima săptămână.
Kate, prinţesă de Wales, în vârstă de 42 de ani, se află încă în convalescenţă în spital după ce a suferit o intervenţie chirurgicală pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă, iar regele Charles i-a făcut o vizită înainte de a fi internat.
O sursă apropiată Casei Regale a declarat că prinţesa de Wales "se simte bine", însă nu au fost date publicităţii informaţii referitoare la starea sa de la momentul internării, săptămâna trecută.
Kate ar urma să rămână internată până la două săptămâni este puţin probabil să îşi reia îndatoririle publice până după Paşte. Soţul ei, prinţul William, moştenitorul tronului, şi-a amânat angajamentele pentru a avea grijă de cei trei copii ai lor, prinţul George, în vârstă de 10 ani, prinţesa Charlotte, de 8 ani, şi prinţul Louis, de 5 ani.
Între timp, ducesa de York Sarah Ferguson, fosta soţie a unuia dintre fraţii mai mici ai regelui Charles, prinţul Andrew, a declarat luni că este în stare de şoc după ce a fost diagnosticată cu o formă malignă de cancer de piele.
Ducesa de York a urmat în 2023 un tratament pentru cancer de sân, inclusiv o mastectomie şi o operaţie de reconstrucţie mamară, iar de această dată a fost diagnosticată cu melanom malign după ce i-au fost îndepărtate mai multe aluniţe. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v
''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste
Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci
VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani
Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,













